Lună: Ianuarie 2014

Mișcarea Populară, un avorton

După o serie de scremete și gâlme, Traian Băsescu a regurgitat în spațiul public, de data asta oficial, Mișcarea Populară. Negul de pe chelia încă președintelui este de ieri partid cu acte-n regulă. Mă așteptam la mișcare de scamator a lui Traian Băsescu, care să scoată din bereta de marinar un iepure providențial, ceva. Din contră, însă, domnul președinte a trimis în răspândire prin intestinele noii sale jucării niște personaje expirate, transformate cosmetic în virgine politice cu himenul vulcanizat. Rândașii de la Cotroceni Daniel Funeriu, Adrian Rădulescu, Sebastian Lăzăroiu și Gabriel Berca nu sunt buni decât la aranjat afaceri mai mult sau mai puțin curate și la scos scenarii halucinante pe gură. Elena Udrea a sărit și ea în noua barcă, livrată gata găurită. Cu excepția unor baroni antipatici, gen Florentin Popescu de la Dâmbovița, pripășiți datorită unor inamiciții personale cu Vasile Blaga, posesorii de structuri locale ai PDL nu s-au înghesuit să se lipească de Mișcarea Populară. Nu am auzit de ”plecări în grup organizat” semnificative din flialele și așa destul de subțiri ale PDL. În rest, în ciorba de pește putred preparată la Cotroceni mai înoată băieții fini de genul Baconschi, oameni cu ochelari de intelectual și inspirație politică de vidanjor beat, care și-au dovedit abilitățile de mari ratangii de prin 2012.
Până una-alta, se pare că Băsescu a dat în boala mentală a lui Corneliu Vadim Tudor și și-a tras, vorba ăluia, ”un partid de lider” populat cu băieți de casă, metrese și personaje expirate. Care partid ar putea să ia la europarlamentare fix cât PRM.

Anunțuri

Farmecul discret al Francmasoneriei

IMG_20131210_211401

Fiindcă Francmasoneria e o organizație discretă, nici nu o să confirm nici nu o să infirm informația că sunt Frate. Pot să spun, însă, că am cunoscut pe căi deloc oculte, farmecul organizației non-guvernamentale respective. Fără niciun fel de scop ocult-conspiraționist, folosind drept pretext niște interpretări medievale ale Vechiului Testament, sub acoperişul Frăției se pot strânge personaje care în viața de zi cu zi ar avea șanse foarte mici să interacționeze. Nu e vorba doar de pluralitate culturală sau religioasă, ci mai ales de oameni cu profesii și preocupări foarte diferite în viața profană. Eu personal am văzut cazuri în care, de exemplu, un jurnalist, un polițist și un om care pune țevi pe la o societate, au devenit buni amici, ies la bere împreună, discută tot felul de chestii, văzute din unghiul fiecăruia. Da, se și ajută, dar la modul în care s-ar ajuta orice fel de amici buni, ceva în genul ”dă și mie un milion până marți”. Dealtfel, regulamentele Masoneriei spun că un Frate îți poate solicita ajutorul strict ”în limita legalității și a posibilităților”.
Până aici totul pare roz. Lăsând însă la o parte tâmpeniile cu ”comploturi mondiale”, bubuli și alți reptilieni și halucinațiile conspiraționiste ale unor demenți de gen Gregorian Bivolaru, Francmasoneria presupune și unele riscuri de derapaje. După știința mea, unele loji au devenit, din păcate un fel de cluburi de oameni cu bani, unde fiecare își etalează opulența. Altele, fiindcă Fraţii respectivi s-au adus unii pe alţii din acelaşi domeniu de activitate, riscă să se transforme într-un fel de celule sindicale. În provincie, mai ales, există posibilitatea ca Masoneria să se transforme într-o organizaţie- umbrelă sub care baroni şi baronei locali să pună la cale diverse combinaţii mai mult sau mai puţin curate. În cazurile de mai sus, care din fericire sunt destul de rare, farmecul discret al Frăţiei dispare. Până la urmă, vulgarizând, ea trebuie să rămână un fel de mare chat, în care membrii, în urma discuţiilor dintre ei, devin, dacă nu mai buni, măcar mai deştepţi sau mai culţi.

Jurnaliști și propagandiști

Cum am început să lucrez în media încă de la începutul anilor 90 ai secolului trecut, îmi vine să încep scriitura de față cu o formulare de moș tâmpit: ”Pe vremea mea…”. Ei bine, și atunci ziarele (televiziuni private nu prea existau) erau destul clar orientate politic. Diferența era că ponderea unor gâlceve care nu interesează pe nimeni nu se reflecta la proporțiile de azi. Pe principiul că o linguriță de căcat se îngurgitează mai ușor amestecată într-un borcan cu miere, proaspeții patroni de presă își livrau balastul ideologic între o serie de reportaje, interviuri sau anchete laborioase, făcute pe bune.

Chiar și mai târziu se putea supraviețui făcând presă neangajată direct. Eu unul, am lucrat aproape nouă ani la Jurnalul Național. Prin 2004-2007, ziarul mergea foarte bine tocmai fiindcă în paginile lui apăreau povești reportericești de tot felul, una mai interesantă ca alta, de la biografii spectaculoase ale unor români până la reportaje de culoare bine realizate sau interviuri  cu personaje care aveau ce să povestească din trecut. De multe ori, ”deschiderea” ziarului era cu așa ceva. Calimera s-a stricat acolo, și nu doar acolo, de prin 2009, când pe prima pagina a majorității ziarelor românești au început să apară obsesiv meclele lui Băsescu, Udrea, Antonescu, Ponta, adulați sau înjurați, nu conteză.

Azi, când ziare aproape nu mai există, televiziunile, chiar și cele de ”informare” sau alea considerate ”quality” par un fel de maidan unde se bat niște copii de familie proastă. Nu văd niciun fel de diferență între o emisiune de tip tabloid cum e aceea a amicului meu din tinerețe Dan Capatos și așa numitele  ”talk-show”-uri politice.  Nu văd nicio diferență între faptul că se porcăie steril, grohăitor-porcos Sânzi cu Pamela, Slav cu Bianca, Baldovin cu Maseratti (naiba să-i pieptăne, nu-i știu pe toți) sau Gâdea cu Pora, Turcescu și Dana Grecu sau Banciu cu Badea. M-am săturat să văd, vorba lui nea Mircea Dinescu, cucoane ”antipatice de la natură” sau domni cu aere de țață cu ”onoarea nereperată”, care se înjură între ei nazalizând excesiv atunci când nu toacă aiurea aceeași politicieni la fel de deștepți ca și ei. Fiindcă ăștia clămpăn într-una, se demonetizează chiar subiecte importante, cum ar fi fraude sau mânării variate făcute de politicieni de toate culorile.

Din peisajul mediatic românesc, din păcate, au dispărut jurnaliștii. Singurele personaje credibile care apar pe sticlă par să fie ăia de la buletinul meteo, dar și ei o dau, de multe ori, cu oiștea-n ulucă.

Unde-s bordelurile de altă dată?

Acum câteva zile, un amic de-al meu om de afaceri îmi spunea rituos că şi-a dus nişte parteneri veniţi tocmai din SUA la nişte ”curve senzaţionale”, ”fotomodele”, pe care le-a găsit pe net. A dat omul un ban grămadă, dar a fost într-o locaţie cu jacuzzi, minibar, bufet suedez jos şi i-a binedispus pe americani aşa de tare că ăia au semnat un contract cu el. Tărăşenia asta m-a dus cu gândul la rudimentele ”industriei prostituţiei româneşti” de la începutul anilor ’90, când nu exista nici internet, nici telefonie mobilă.

Terasa Anda

Prin 1991-92, era o mare scofală să bei o făcătură de whisky la Terasa Anda, aflată pe locul unde e acum hotelul Novotel. Privind retroactiv, era o bombă ordinară, dar pentru praful din epocă, părea un etalon al cârciumăritului bucureştean. Avea mesele şi scaunele la fel, nişte păcănele rudimentare şi ”băuturi de import”. Acolo se adunau oameni variaţi, de la fanţi de cartier, până la studenţi cu dare de mână, jurnalişti şi interlopi. Peste zi, era o treabă de mare prestigiu să stai acolo cu un aer studiat, având în faţă o bere la cutie şi un pachet de Kent lung (chiar dacă era umplut cu ţigările super-long autohtone, Cişmigiu). Era deschisă ”non-stop, toată noaptea”. Datorită faptului că era situată strategic, între mai multe hoteluri în care trăgeau străini, aici au apărut primele curve ”de trotuar”, la vedere, din Bucureşti. Fetele stăteau în faţa stabilimentului şi erau supravegheate din interior de nişte domni întreprinzători din ”Clanul Belgienilor”. Când mai apărea câte o patrulă de miliţieni deveniţi relativ proaspăt poliţişti şi le lua la întrebări pe producătoare, Khaleya, un ţigan cât malul Gangelui, ieşea să aplaneze situaţia cu o şpagă de înviorare la organul statului.

Iniţierea lui Bogdănel

Eu unul cu toate că eram elev de liceu, încă, munceam deja la un ziar şi aveam destui bani, dar şi oarece succes la dame, nu prea aveam nevoie să apelez la servicii sexuale contra cost. În schimb, un coleg de clasă, să-i zicem Bogdănel (acum e persoană importantă) nu fusese la femei, era timid, tocilar şi plin de coşuri. M-a rugat să-l duc la dame. Într-o seară l-am luat cu mine la Terasa Anda şi l-am întrebat pe Khaleya (sărmanul, peste vreo doi ani a fost împuşcat în coloană de un clan rival şi din câte ştiu a paralizat) cât l-ar costa pe amicul meu o oră cu o fată de-a lui. Verdictul a fost crunt pentru Bogdănel. ”La cameră”, costa 10 mărci germane, sumă considerabilă atunci. Cum-necum, a doua zi a sosit amicul meu la şcoală cu o monedă de 5 mărci şi cu o sticlă lichior olandez, ciordită de la mă-sa, care era secretară la un liceu şi o primise drept ”atenţie”. Învăţam seara, aşa că după ore ne-am înfiinţat la Khaleya, care, după ce a strâmbat o perioadă din nas, cu un aer majestuos, aflând că Bogdan e virgin, a acceptat lichiorul galben de banane în loc de 5 mărci. A chemat cu un răcnet scurt (”făi Simono!”) şi domnişoara matracucă şi i-a dat nişte chei. Am pornit toţi trei spre un bloc din apropiere. Simona era dintr-un sat de lângă Buzău şi venise să facă bani în Bucureşti, avea un mini parţial pleznit din plastic, imitaţie de piele, ciorapi negri rupţi şi o faţă bovină. Ne-a dus într-un subsol de la un bloc vecin, într-un fel de boxă unde era şi o dormeză desfundată. Pudic, l-am lăsat pe mai junele coleg să intre primul, în timp ce eu am rămas pe culoar să trag un tutun. După vreo zece minute, Bogdan a ieşit cu o mutră contrariată şi îmbujorat. L-am întrebat dacă a rezolvat ceva şi mi-a spus că terminase după două minute, iar după alte trei Simona a adormit buştean. Am intrat în boxă şi mi s-a înfăţisat un spectacol teribil de senzual. Numita, care arăta mai rău dezbrăcată decât îmbrăcată şi avea ciment uscat pe tălpi, zăcea într-o rână şi sforăia mai abitir decât un popă de ţară gras, beat mort. Am încercat să o zgâlţâi şi m-am ales cu o înjurătură de mamă. Fata era obosită, probabil muncise vreo două nopţi la rând. Atunci am decis că ”sesiunea erotică” a luat sfârşit. Mi-am consolat prietenul (”lasă, mă, ai văzut şi tu cum e!”) am luat cheile şi am mers la ”Terasa Anda”, unde i le-am returnat lui Khaleya. Ăsta, s-a făcut foc pe Simona: ”To-n gură de paraşută, aşa pierd clienţi! Să vezi ce şi-o ia!”. Habar n-am ce sancţiune a primit pe linie profesională distinsa domnişoara, dar, a doua zi, la liceu, Bogdan a apărut cu urme vineţii pe obraz, îl pocnise mă-sa pentru dispariţia sticlei de lichior.  

Monstruasa coaliție

Acum vreo șapte ani, aveam un prieten de succes, Niki. Era proprietarul unor companii, juca la bursă, se învârtea bine pe piața imobiliară și întorcea bani cu lopata. Avea mașină de fițe, țoale trandy, de firmă, ceasuri și telefoane prestigioase. Halea numai crăpelnițe scumpe și îngurgita băuturi rare. Îmi explica, atunci când ne vedeam, că ”dă bine pentru afaceri să ai un anumit standard”. Snobăreala lui incontinentă mă distra, țin minte că la un moment dat l-am păcălit dându-i niște țuică ordinară, luată din piață dar pusă într-un recipient de porțelan, despre care i-am spus că e o licoare miraculoasă din Țara Galilor găsită de un vapor scufundat acum 300 de ani (tocmai mă întorsesem dintr-o călătorie în Anglia, era plauzibil). Amicul meu s-a chinuit să bea puturoșenia aia doar gândindu-se că toarnă pe gât multe sute de lire sterline.

Menage a trois

Viața amoroasă a domnului în cauză era destul de ternă. Avea o nevastă absolut normală, căpătată înainte de a se îmbogăți și doi băieți drăguți. În plus, trăia cu secretara lui de la firmă, franțuzita Natalie,o brunetă cu picioare până-n ochi și țâțe mari. Mi-a spus că e o combinație practică: de nevastă se cam săturase la pat iar secretara, pe lângă că-i satisfăcea tot felul de fantezii, era un fel de câne de pază, foarte atentă să nu-l fure asociații din firmele pe care le avea sau subordonații. În rest, sub pretextul că ”merge la sală”, fiindcă-i dădea buzunarul, mai scăpa din când în când pe la tot felul de parașute de lux. Din câte mi-am dat seama, nevastă-sa știa de secretară, dar îl lăsa pe om în zeama lui, atât timp cât vărsa bani în casă și avea grijă de copii.

Pericolul unește

Într-o seară a invitat mai multă lume la un club scump și cinstea lumea aleator-programat cu whisky si Red Bull (”să se vadă că am bonitate”-spunea). La un moment dat, a apărut lângă noi o pițipoancă publică, din genul celor care n-au nicio profesie, dar se bagă în seamă. Era una care apăruse episodic în niște telenovele autohtone, făcea pe fotomodelul și cânta fără să aibă voce. În plus, apărea pe la tot felul emisiuni-tabloid care începuseră să apară pe vremea aia. Nu știu ce declic a fost în creierașul amicului meu că s-a dus fix la gâsca respectivă, i-a luat o șampanie franțuzească și a început să-i facă multă curte, ba chiar ținând cont de cheltuieli, un parc asiduu. Fiindcă băuse, spre dimineață și-a chemat șofer și a plecat cu proaspăta achiziție spre Sinaia. Vreme de vreo trei luni l-am văzut din ce în ce mai rar. Bursa zvonurilor publice zicea ba că a plecat cu pițipoanca în Tenerife, ba că îi sponsorizează aleia nu știu ce clip, ba că i-a luat bijubele de jdemii de euro.
Într-o după-amiză mă trezesc că mă sună Natalie. Cu o voce sumbră mi-a cerut să ne întâlnim la masa de seară într-o cârciumă la modă pe atunci, cu separeuri. Ajuns acolo, am văzut că Natalie nu era singură, mai era cu ea chiar nevasta lui Niki. Secretara mi-a spus sec: ”Tomiță, spune-i tu, că poate te ascultă. Curva aia o să-l termine, a spart cu ea în câteva luni cât nu a cheltuit cu noi două în trei ani! Își pune ca boul în pericol și familia și afacerile…Dacă nu se potolește, o să-i facem noi o bucată de nu se vede, să salvăm ce se mai poate salva.”
Masa a fost bună, iar a doua zi mi-am luat în serios rolul ingrat de emisar. Niki a acceptat să ne vedem și a avut o reacție cruntă: ”Dă-le în pizda mă-sii de curve! Tu cu cine ții?”

Răzbunarea

Mai târziu, Natalie i-a golit conturile de niște bani nu tocmai albi, așa că Niki nu a putut să facă scandal. Nevasta o intentat un divorț spectaculos, după ce a pus niște paparazzi să-l pozeze cu pițipoanca. I-am umflat vreo trei case și limuzina, la partaj. Bineînteleș, nemaiavând potențial, telenovelista l-a lăsat cu curul în baltă. Colac peste mai multe pupeze, a mai venit și criza imobiliară și l-au executat silit niște bănci. În ziua de azi, Niki împușcă francul din diverse expediente. De la whisky vechi a trecut pe vodci mediocre, amestecate cu cola, băute prin semi-bombe. Ultima oară când ne-am văzut era pilit și nostalgic-blegos. Gângurea: ”Ce fraier am fost…” I-am răspuns, plin de compasiune: ”Nu trebuia să te pui cu monstruasa coaliție dintre nevastă și amantă!”