Lună: Martie 2017

Exercițiul toleranței

 

Stăteam undeva pe un rând aflat la miazănoapte la conferința bilunară a organizației non-guvernamentale căreia îi aparțin. Mă plictiseam și transpiram, îmbrăcat în costumul negru de ginere al tatălui meu. Era o adunare specială, cu invitați de la alte asociații, care aberau ușurel despre cum au descoperit ei lumina și o cale în viață. Președintele de ședință, și el destul de tracasat, a făcut o descoperire în sală și a vrut să dinamizeze puțin atmosfera:

-Fraaaților! Printre noi se află acest venerabil maestru al muzicii populare, Vasi Titu, el ar putea să ne încânte auzul cu niște muzică așa cum doar el știe să spună, el care a ridicat patriotismul la nivel de artă regală. Să-i dăm cuvântul!

-Iubiților, în ultima vreme nu prea am mai avut timp să interpretez.  Fiindcă m-ați rugat așa de frumos, o să vă cânt totuși melodiile care m-au consacrat. Pot să vă spun, fără falsă  modestie, că eu am fost unul dintre primii…ăăăă…primul care am revalorizat filonul nostru patriotic. Când am cântat asta prima oară la Covasna, în 1969, niște conaționali boz…compatrioți unguri au atacat casa de cultură cu bulgări de zăpadă și pietre. Ia hai: Noi suntem romââââni, noi suntem (…)

Se simțea că era necântat. Mie mi se părea că e un maestru venerabil din trecutul îndepărtat, dar el nu era de aceeași părere, o ținea langa tinerește. De la un intermezzo programat să țină câteva minute, a zbierat două ore fără să poată fi oprit. I-a dat și cu ”românul care se veselește” și cu batalioanele care trec Carpații iar la final a zis-o apoteotic pe aia cu ”Așa beu oamenii buni!”.  Ideea e că și noi eram buni, ba chiar și de bune moravuri și ni se cam uscaseră gâtlejurile. Până la urmă a putut fi stopat printr-un val de felicitări și ne-am dus la obișnuita agapă.

#

Nu se știe cum, dar am nimerit inițial să stau chiar pe scaunul de vis-a-vis de rapsod. Cum la agapă nu se fumează, mi-am lăsat geanta pe scaun și m-am dus că trag un tutun afară. Când m-am întors, am găsit efectele mele personale mutate cu un spațiu mai încolo, iar pe locul meu stătea un june blond-roșcat, cu o mutră de viezure băgăcios. Intrase în coliziune cu fosta glorie a folcorului patriotard. Am luat un loc, cuminte și i-am ascultat:

-Maistre, pentru mine sunteți un frate mai mare! Eu am făcut liceul de muzică la Bacău, la clasă de saxofon. Maistrul Stan, știți, era el mai închis la culoare, dar știa școală. Am cântat pe la nunți să scot un ban, așa v-am cunoscut în 1997. Aveam toate discurile ălea de vinil ale dumneavoastră, știți, erați idolul meu. După aia, am făcut facultate la Cluj, conservator pe folclor, era acolo doamna Lopățelu și domnu Ceca, cei mai buni, de aia m-am dus acolo. Mai târziu, am avut probleme cu gâtul, n-am mai putut să suflu așa bine în saxofon, acum sunt impresar. Am trupe și de clasică și de jazz și de populară. Pot să aduc și de rock, dar nu ne interesează asta pe noi. Uitați ce vă propun…Nu ați mai cântat de mult în public, văd că vă place iar. Vă pot face eu rost de niște nunți ca lumea, sau dacă nu, dacă aveți nevoie de o sonorizare bună, de trupă de acompaniament de orice fel, de sunetiști de studio, vă fac eu rost…

-De unde ești de loc, tinere?

-De la Bacău, v-am spus…

-Ah, Moldova, acea străveche vatră de românism! Îmi place să văd că se nasc românași cu inițiativă pe acele plaiuri mioritice de legendă. Nu cobor sub 1000 de euro de nuntă, partea mea, iar dacă mai am nevoie de acompaniament de urgență nu dau mai mult de 100 de persoană, să fim înțeleși…

-Maistre, în principiu e bine…Haideți să facem schimb de cărți de vizită și discutăm punctual, de la caz la caz. Puteți să mă sunați și noaptea dacă avețin nevoie de ceva…

Am văzut cum mai junele agitat îi dă privighetorului un carton pe care scria Goldștain Silviu. Vocea patriotului naționale s-a uitat lung și a spus:

-Ce nume interesant…Tinere, ești cumva ji…evreu?

-Nu maestre, poate un străbunic, cu toate că nici ăla nu cred…Oricum, e după mamă la ei, la mine mama e răzeșă…Rămâne la tarifele pe care le-am stabilit?

-Voi moldovenii, cam păcăliți lumea. 1500 minim în caz de nuntă sau petrecere privată și dau 75 pe instrumentist, dacă am nevoie.

Udrea, buricul beciului

 

Acum câțiva ani, Elena Udrea era un instrument util în mâinile unui șmecher fără mamă și fără tată. Când ăla voia să bușească pe cineva, vorbea prin gura blondei nu prea deștepte, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în episodul celebrului ”bilet roz”.  Atât ea cât și ”fostul soț”, care era mai mult un partener de afaceri, știau de unde vin banii spre PDL și cum sunt ei obținuți. Mai mult, făceau parte dintr-o mafie supra-partinică, formată din escroci de peste tot care, uniți, storceau bugetul de stat ca pe o lămâie.

Băgată acum câteva luni în arest preventiv, fosta viceregină a constatat că toaletele de la Rahova nu se compară cu alea de la Ritz din Paris. A suferit sincer, se vedea pe chipul ei tâmp-angelic. Udrea nu e genul de femeie care să meargă resemnată la Târgșor și să-și scurteze pedeapsa copilind și plivind legume în curtea penitenciarului. Nu știu dacă în intervalul imediat următor, dar dacă pedeapsa va rămâne definitivă, o văd pe doamnă dând din mâini și din picioare în toate direcțiile, cu spume la gură. O să încerce să răstoarne masa la care a stat până de curând. S-ar putea să-și lovească și inventatorul, să dea și în Dragnea sau Tăriceanu, despre care știe multe, să scoată pe goarnă treburi despre mai mulți oameni din servicii și justiție. Cred că la ora asta mulți oameni, inclusiv Băsescu, sunt în stare de alarmă.

Din cauza asta sunt curios ce o să se întâmple până la capăt cu păpușica asta ambțioasă. O să plece să se odihnească într-o țară caldă, alături de amicul ei Sebi Ghiță sau o să producă de la subsol, în calitate de buric al beciului, unde seismice groaznice?

Bivolaru când vorbeşte, tace!

 

Fiind plecat din ţară la începutul lunii, mi-a scăpat pe sub nas primul interviu acordat din pârnaie de guru. El a fost dat publicităţii pe 3 martie, din trei locuri diferite. Ce mi se pare ciudat e că fiecare entitate care l-a difuzat ( Mediafax, Adevărul, Bistriţeanul) îşi asumă paternitatea lui, e semnat de persoane diferite dar în esenţă e aceeaşi chestie. Grig, într-un trening, la o masă, răspunde unor întrebări pe care le ştia, dovadă că la unele dintre ele citeşte răspunsurile de pe nişte hârtii pregătite dinainte. Vocea care întreabă, una feminină cu accent moldovenesc, pare aceeaşi. Mie personal mi s-a părut că e vorba de o campanie de spălare a personajului, pusă la cale chiar de MISA. Omul nu zice nimic nou, cu excepţia faptului că a şters-o, în 2004, din ţară cu un tir. În rest, scoate nişte deliruri verbale din care nu se înţelege nimic dar la care unii cad în cur de câtă filozofie conţin. O ţine gaia-maţu cu illuminati şi masonii care vor să-l omoare fiindcă a spus adevărul despre ei. Cică ar fi primit scrisori în care unii voiau să-i cumpere tăcerea cu 6,66 milioane de euro şi câte şi mai câte bazaconii. Se vede clar că autoarea (sau poate autoarele) interviului ori au primit misiune să-i cânte în strună ăluia sau au fost mai nepregătite decât Radu Banciu atunci când l-a intervievat, tot la puşcărie, pe Sorin Ovidiu Vântu.

Dacă eu aş fi făcut un interviu cu „nevinovatul” Bivolaru, l-aş fi întrebat următoarele:

  1. E adevărat că MISA a fost de fapt o structură piramidală de vânzări nefiscalizate?
  2. Cine erau destinatarii banilor câştigaţi de fetele trimise în Japonia să fie stripteuse şi dame de companie? Dar ai celor produşi de cele puse să-şi dreagă karma făcând chat erotic? Au existat în Bucureşti „case de masaj” unde lucrau exclusiv membre MISA?
  3. Spuneţi că MISA nu a fost implicată în politică… Atunci, de ce, înainte de fiecare alegeri prezidenţiale indicaţi adepţilor cu cine să voteze, iar la europarlamentarele din 2007 lista Partidului Iniţiativa Naţională (al lui Cozmin Guşă) a fost compusă în mare parte din membri ai staff-ului MISA?
  4. Dumneavoastră l-aţi îndemnat pe Mihai Stoian (şeful filialei MISA din Danemarca şi „prinţul moştenitor” al dumnevoastră) să îşi deschidă o casă de producţie porno specializată pe urofilie, la care să „lucreze” membre MISA din România? Erau plătite fetele? Unde se duceau banii din producţiile porno?
  5. E adevărat că MISA şi câteva organizaţii adiacente, controlate de apropiaţi ai dumneavoastră, sunt mari proprietari imobiliari? Câte ashram-uri există în Bucureşti? Câte proprietăţi are MISA la Costineşti? Cu ce bani au fost cumpărate aceste proprietăţi şi cu ce forţă de muncă au fost renovate-construite unele dintre ele?
  6. Cunoaşteţi scandalul Boga din Danemarca, în care filiala MISA numită Natha şi Mihai Stoian au fost acuzaţi de escrocherie cu proprietăţi?
  7. Scandalurile în care au fost implicate filialele MISA din Portugalia şi Italia vizând prostituţie şi fraude fiscale au fost fabricate de Grupul Bilderberg şi oculta internaţională?
  8. E adevărat că autorităţile române au aflat despre escapadele dumneavoastră la Paris în urma unei investigaţii a unei televiziuni finlandeze care viza dispariţia de acasă a unor fete tinere aduse în Franţa să vă satisfacă fanteziile sexuale?
  9. Mai aveţi peruca vestită cu care aţi încercat să o ştergeţi prima oară din ţară, în 2004?
  10. Dacă pretindeţi că puteţi să vindecaţi aproape orice, cum se explică faptul că nu aţi scăpat de miopie?
  11. Cum se face că aţi fugit din România spre Suedia cu toate că eraţi sub control judiciar? Dacă spuneţi că autorităţile vă persecutau, cum de nu vă aflaţi sub supravegherea lor? A fost, ca şi în cazul lui Omar Hayssam, vorba de „neprofesionalism”?
  12. Dobri vecer. De ce v-aţi dat cetăţean bulgar când v-au umflat autorităţile, la Paris. Cum aţi făcut rost de o carte de identitate bulgărească? Fiindcă atunci când v-au luat pe sus aţi spus chestii în limba vecinilor noştri, consideraţi că vorbiţi în dialecte, ca profeţii?
  13. Este adevărat că oamenii care locuiau în ashramuri erau folosiţi ca forţă de muncă neretribuită în bani, căreia i se oferea în schimb cazare şi hrană în condiţii mizere?
  14. Dacă pe vremea lui Ceauşescu aţi levitat din puşcărie pe o scară de zugrav, de ce nu repetaţi şi acum performanţa, prin mijloace sublim-subtile?

Sincer, aş fi avut încă un calup la fel de voluminos de întrebări, dar m-aş fi gândit să nu-l obosesc pe guru, fiindcă, vorba aia, are şi el o vârstă…

Târgu Mureş, martie 1990: Câştigători şi perdanţi

 

Acum 27 de ani fără câteva zile scosesem coada de la pompa de desfundat chiuvete a mamei mele şi voiam musai să mă duc să mă bat cu ungurii. Ne strânsesem mai mulţi puşti şi ne doream să ajungem la gară, să pornim înspre Târgu Mureş Cineva lansase zvonul că va veni să ne mâne în luptă însuşi cavalerul Marian Munteanu. Din fericire totul s-a terminat cu o beţie la cârciuma Gării de Nord. Pompa maică-mii a redevenit întreagă. În acest timp, undeva în Ardeal nişte oameni îşi spărgeau capetele. Au avut de câştigat nişte şmecheri, români şi maghiari, iar nişte fraieri manipulaţi, ca şi mine, au ajuns la spital, ba chiar au murit.

Preambul securistic

Mai întâi trebuie văzut contextul în care a început totul. Încă de prin 1986, regimul Ceauşescu, pentru a distrage atenţia de la starea economică dezatruasă, pedala pe pericol unguresc, iar acţiunile iredentiste ale unor unguri din diaspora picau Securităţii ca o mânuşă. Instituţia infiltrase cu informatori şi ofiţeri acoperiţi atât minoritatea maghiară cât grupurile predispuse spre naţionalism românesc din Ardeal. Numai că ea, după 22 decembrie 1989, teoretic dispăruse. Mai multe mii de ofiţeri rămăseseră fără obiectul muncii.  Un cetăţean cu ochelari, care mai înainte participase la ciuruirea unui moş zicea că lucrează la o „comisie ecologică” a FSN. Un alt ipochimen, „fiul unui revoluţionar, la rândul lui revoluţionar” îl însărcinase, de fapt cu reorganizarea Securităţii. Fosta Securitate era demonizată în urma evenimentelor din decembrie 1989 şi o reapariţie a ei din senin ar fi produs un cataclism cu efect electoral asupra FSN.

Factorul coagulant la maghiari

Minoritatea maghiară era bine reprezentată în structurile de putere rezultate după căderea regimului ceauşist. Ţara avea un vicepreşedinte ungur (Kiraly Karoly, fost nomenclaturist devenit dizident), Laszlo Tokes, cel de la care pornise revolta de la Timişoara era membru CPUN şi avea un capital bun de imagine, de exemplu. Proaspăt apăruta UDMR, însă, un melanj ciudat de foşti nomenclaturişti unguri din PCR  şi intelectuali minoritari, nu reuşea să coaguleze însă întreaga voinţă maghiară din ţară. Ţin minte că prin februarie 1990 am fost în nişte comune ungureşti din Banat, unde lupta electorală se dădea între partidele istorice reînăscute şi FSN, UDMR era practic inexistent. Nişte agitaţii făcute în Mureş pentru segregarea unor licee mixte nu reuşea să-i determine, din câte se vedea, pe maghiari să se încoloneze disciplinat şi să voteze UDMR.  Şi liderii Uniunii aveau nevoie de un eveniment major.

Folclor şi ghioage

În aparenţă, totul a început de la nişte turbulenţe nu prea importante. O farmacistă unguroaică a schimbat firma românească a locului unde lucra  cu una în maghiară, mai mulţi români s-au adunat să protesteze, un ungur beat, la volanul unui Trabant a intrat cu maşina-n ei. Asta se întâmpla pe 16 martie. Lucrurile păreau să se fi calmat pe 17.

Estimp, o organizaţie nou apărută, Vatra Românească, a anunţat că vă organiza în oraş nişte spectacole folclorice româneşti, ocazie cu care a transportat mai multe sute de români din satele de pe Valea Gurghiului. Folcloriştii ăştia nu erau căluşari neapărat dar veniseră cu ţapine şi ghioage. Au luat cu asalt sediul UDMR, incident în care scriitorul Suto Andras şi-a pierdut un ochi. De aici a început haosul şi o bătălie care nu prea a mai avut legătură cu orăşenii din Târgu Mureş, fie ei români sau maghiari.

Spre oraş au început să curgă autobuze cu săteni români sau maghiari, de pe Valea Gurghiului, Valea Mureşului, Valea Nirajului, din secuime sau din zona Sovata. Erau pline cu oameni care-şi făcuseră curaj cu palincă şi care întâmplător plecaseră de acasă cu tot felul de obiecte contondente. Incidente au avut loc şi pe drum dar marea vâjâială a avut loc în piaţa din faţa Consiuliului Judeţean. Se strânseseră două aglomerări de români şi maghiari, despărţite de un cordon firav de poliţişti. Au urmat nişte bătăi groaznice, atacuri şi contra-atacuri, victime. De partea ungurilor s-au băgat şi mai multe clanuri ţigăneşti din oraş. Armata a intervenit mult prea târziu şi violenţele s-au prelungit până noaptea.

Premeditare?

Acum mai mult timp am făcut un interviu cu N.S. Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al FSN şi membru în comisia parlamentară care a anchetat ce s-a întâmplat la Târgu Mureş. El mi-a mărturisit că a constatat că instigatorii şi cei care au organizat drumul „ţăranilor” de ambele etnii spre Mureş aveau, foarte mulţi dintre ei cel puţin, ceva în comun: erau foşti informatori ai Securităţii. Kiraly Karoly, fost vicepreşedinte al CPUN şi principalul lider maghiar din acel moment, cu care am făcut un interviu fluviu încă needitat, a încercat să dea vina exclusiv pe români ( lucru cu care nu-s de acord) dar nu a negat faptul că şi ungurii se organizaseră („doar nu era să mergem ca vitele la abator”). Este suspect cum s-au găsit brusc atâtea mijloace de transport, cum s-a făcut atât de repede mobilizarea de ambele părţi. Se pare că a funcţionat şi o filieră de mobilizare pe linie religioasă, în satele româneşti sau ungureşti de unde au pornit autobuzele trăgându-se clopotele. Ori, se ştie, în zonă cultele religioase fuseseră infiltrate masiv cu colaboratori ai Securităţii.

Ce s-a întâmplat la Târgu Mureş putea fi stopat relativ simplu, printr-o intervenţie a autorităţilor care ar fi blocat intrarea în oraş a autobuzelor cu combatanţi.

Avantajaţi şi victime

Pe 26 martie 1990, Virgil Măgureanu anunţa că s-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii. Securitatea putea funcţiona la vedere, e adevărat, cu o nouă firmă.

Pe 20 mai 1990, UDMR devenea ca număr de voturi al doilea partid din ţară. Maghiarimea de la noi, în urma evenimentelor, ajunsese la concluzia că „buni sau răi, ăştia ne apără”. Mai mulţi foşti demnitari comunişte de origine ungurească intrau în Parlamentul României.

Tot pe 20 mai 1990 intra în parlament Partidul Unităţii Naţionale a Românilor din Transilvania, expresia politică a Vetrei Româneşti şi aliat al FSN.  Inventarea lui a dus la diminuarea drastică a voturilor PNŢCD care ar fi trebuit, prin tradiţia Partidului Naţional Român al lui Iuliu Maniu să ia o parte importantă din electoratul român din Transilvania.

Diaspora maghiară extremistă şi revanşardă, precum şi unele forţe şovine din Ungaria au avut apă la moară şi şi-au putut justifica internaţional discursul.

În timpul „evenimentelor” din martie 1990 de la Târgu Mureş au murit 5 persoane şi aproximativ 270 au ajuns la spital, mulţi rămânând cu sechele pe viaţă. Oamenii ăştia au fost perdanţii.  La fel, a fost maculată îngrozitor imaginea României. Treburile din martie 1990, urmate de mineriada din 13-15 iunie au transformat ţara, în ochii unor observatori externi într-o entitate aflată pe buza unui război civil, la fel de stabilă ca o ţară subdezvolată din Africa.

Pe scurt, în martie 1990  mai multe forţe s-au jucat cu focul. E bine totuşi că flama nu a ajuns la depozitul de dinamită.

 

Turnătorul tehnocrat

 

Acum mulți ani făceam interviuri cu personaje venerabile (ca vârstă) pentru Plai cu Boi, revista lui Mircea Dinescu. Unul dintre ăia cu care am stat de vorbă a fost Constantin Bălăceanu-Stolnici. Era cu ceva timp înainte să-i apară pe piață dosarul de rețea de la Securitate. Omul, bine crescut în aparență, cult și vioi mental mi-a spus tot felul de chestii interesante din copilăria lui și din perioada imediat  post-belică. La un moment dat, l-am întrebat brusc dacă a turnat la băieți. Am văzut că nu-i prea place întrebarea și a dat un răspuns evaziv din care reieșea că era aproape imposibil să nu colaborezi. La sfârșit după ce închisesem reportofonul, mi-a zis că pentru o carieră profesională bună, în interesul științei, erai obligat să faci mici compromisuri. Din actele ieșite de la CNSAS a rezultat că ale lui au fost atât de mici încât, plecat în vizită în Occident cu voie de la poliție a desenat schemele caselor redactorilor de la Europa Liberă cu care a interacționat. Nu de alta, dar avea o memorie bună iar tovarășii abia așteptau ca la ordin să plaseze ”tehnică” sau poate chiar o bombiță în apartamentele dușmanilor de clasă. De atunci încolo am observat că au fost tot felul de ”delatori-tehnocrați”: chimiști care pentru o ieșire la un congres la Paris făceau rapoarte despre cât de ostili sunt unii din emigrație, filologi care-și turnau lectorii străini ca să se poată perfecționa în continuare, ingineri care raportau ce colegi au mai multă cafea și aduc țigări străine ca să poată studia tehnologia de vârf a capitaliștilor, istorici care-și dădeau pe goarnă colegii să nu ne ia ungurii Ardealul.

Nu m-a mirat când am văzut că Mugur Isărescu era pentru unii și sursa Manole. Bineînțeles, se oferea să tragă de limbă diverși diplomați acreditați la București în interesul economiei naționale. Așa cum, tot pentru bunul mers al treburilor din lăuntru stă cocoțat de 27 de ani în fruntea Băncii Naționale a României.

Tot la Plai cu Boi i-am luat un interviu și prințului Șerban (Bani) Ghica, un tip senzațional. Era un țărănist vechi,ruigbist de performanță, inginer cu studii politehnice  terminate magna cu laude la Bristol, în Marea Britanie. După mulți ani de pârnaie, îngrozitori, ajunsese antrenorul echipei de rugby Constructorul Buzău cu care făcea performanță, deci tot un fel de tehnocrat, dar sportiv. L-am întrebat și pe el dacă a sifonat la instituția menționată mai sus. Mi-a răspuns: ”Domnule, mi-au propus de multe ori să semnez angajament cu ei și să torn. În pușcărie și imediat după eram așa încrâncenat că i-am refuzat ferm. Ultima oară mi-au propus mult mai târziu când echipa trebuia să plece la un cantonament în Bulgaria. Le-am răspuns că am stat mulți ani în Marea Britanie și nu mă interesează neapărat să văd o țară socialistă prietenă. Constructorul a plecat în cantonament condusă de secund.”

Nu știu dacă doar cu Bani se face primăvară, dar au existat și tehnocrați neturnători care nu au mâncat zoaiele putrede ale Securității pentru un avantaj iluzoriu. ( mai multe despre prinț, aici:  http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/viata-mea-e-un-roman/noblete-modestie-princiara-38601.html )

 

 

 

Uriașul și cele 7 Albă ca Zăpada

 

Klaus Iohannis este un om mare la figurat, cel mai înalt președinte pe care l-a avut până acum România. Un om de talia lui simte nevoia să fie înconjurat de pseudo-fecioare și curve cu himenul reșapat. În ciuda faptului că e neamț, Iohannis se pare că a preluat obiceiul neproductiv și oriental al haremului politic personal făcut din partidulețe de borsetă.

Așa cum zicea acum niște ani cetățeanul băsist Lăzăroiu, despre care nu știu și nu vreau să am habar ce gaură neagră l-a înghițit, pe scena politică românească se simțea nevoia unui ”Partid Albă ca Zăpada”, format din profesioniști în variate domenii, virgini politici. S-a încercat formula asta la alegerile din 2012 când Băsescu a patronat o treabă numită ARD, unde pe lângă PDL mai își făcuseră loc și Noua Republică și Forța Civică, partide noi care s-au dovedit un chix notabil. Alianța în cauză a luat-o pe coajă, fiind spulberată de coțăiala contra naturii numită USL.

Anul trecut, părea să ia viteză USR, născută din spuma valurilor marilor proteste și a societății civile. După succesul de la locale printr-un management prost, a urmat o stagnare-eșec la generale și apoi o adaptare la moravurile politice generale, prin scandaluri interne și dedulciri la diverse avantaje. Nu o să insist asupra USR, am zis deja chestii despre ea aici: https://istoriiincalcite.wordpress.com/2017/01/09/uniunea-cu-de-toate/.

Mai avem ”Noul PNL”, format încă din două partide vechi, care se tot înțeapă între ele în teritoriu. Cucoanele tampon care au fost în fruntea lui în ultimul timp nu au avut valoare ca lideri, partidul nu prea a avut reacții prompte la ce se întâmplă în țară, nu au apărut personaje noi, nu au ieșit inițiative care să arate onor patriei că liberalii mai există și sunt încă activi. Sunt curios ce o să fie la congresul de anul ăsta.

Cel mai tare însă m-au șocat două anunțuri de săptămâna asta, formarea unui partid al lui Cioloș și presupusa apariție a Noii Stângi.

Eu unul, sincer, îl vedeam pe Dacian Cioloș ori în fruntea USR, ori șef al PNL, ori conducător formal al unei coaliții făcute din cele două partide.  Faptul că își face propria structură mă duce cu gândul la un avorton politic, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Și ăla își făcuse un partid propriu, Forța Civică. A reușit să participe doar la europarlamentare, unde a luat 3%. După aia, cu toate că se lipise de zona liberală, marele baci Ungureanu, datorită unor atitudini megalomane a alunecat pe toboganul de la ghenă.  Cioloș a anunțat că vrea să își tragă partid propriu cu foștii săi miniștri.  Ce să deduc din asta?! Că o să-i extragă pe Cristian Ghinea și Vlad Alexandrescu de la USR? Că își dorește înhațe și câțiva ”tehnocrați” pierduți pe la PNL? Nu văd niciun rost la unei noi construcții tocmai acum, când mai sunt hăt, trei ani și ceva până la parlamentare. Să aibă Cioloș informația că vor fi anticipate? Mă cam îndoiesc. Singura explicație logică ar fi că domnul Iohannis vrea să pornească spre al doilea mandat susținut de o coaliție de variate partide, trei proclamat noi și imaculate plus o altă construcție, desprinsă din PSD și ALDE.

Așa am ajuns și la treaba lui Ponta. Ce-l poate mâna pe Victoraș-Viorelaș în luptă? Faptul că Dragnea i-a dat cu tifla când a vrut să se facă ministru de externe? O potențială înțelegere făcută pe sub masă în dosarul Turceni-Rovinari? În orice caz, o Nouă Stângă devenită balama în circul politic de la noi ar fi mult mai toxică decât defuncta UNPR. Un conglomerat de nechemați fiindcă nu-s din Teleorman, șopârle care se strecoară pe liste, cum e Daniel Constantin și alergători în zig-zag de la stânga la dreaptă și invers, ca Steriu ar macula structurile cu care intră în interacțiune. Treaba cu ”interesul național” nu cred că mai ține nici măcar în urechile ălora care o clamează.

Una peste alta, omul înalt de la Cotroceni se pare că vrea să aibă la dispoziție o vădană experimentată (PNL), o fostă, până de curând, fată mare (USR), o virgină (îmi vine să-i spun Daciana manevrei lui Cioloș) și o rapandulă care face frumos în pat dar ia portofelul clientului (zisa Noua Stângă). Pentru ca toată comedia să fie grotescă până la capăt și ca să semene cu povestea ”Albei ca Zăpada” parcă ar mai trebui inventate vreo trei chestii asijderea cu care neamțul să-și facă un alt guvern. Numai că nu o să fie ”al lui” ci și al escrocilor care-l vor susține. Mi se pare un preț prea mare doar pentru răsturnarea lui Dragnea.

 

 

 

Ce-i în capul lui Ponta?

 

Văd că expiratul Victor Viorel a avut o reacție de muribund înainte de a deveni moroi. În tradiția oltenească (tot e omul deputat de Gorj) dacă unul căzut în comă, înainte să dea colțul de tot își revine și mai are un puseu de voioșie sigur o să-i bântuie pe ăilalți rămași în viață. Așa se întâmplă și cu băiatul ăsta. Eu unul nu mai pot să-l sufăr de când a făcut un joc filo-rusesc periculos și a contribuit la prea-mărirea și propășirea unor personaje de calibrul Ghiță ori a încurajat făcătura PRU.  Iaca, Victor-Viorel, priponit de un scaun de deputat, în loc să stea în recluziune și rugăciune pentru iertarea păcatelor până la sfârșitul mandatului, s-a trezit vorbind. Îl face pe Dragnea dictator personal și se autoinvocă drept un democrat de partid, probabil fiindcă se consulta cu socrâ-su și nevastă-sa când lua decizii. Am încercat să mă gândesc ce i se învârte cealavecului în interiorul cutiuței craniene de leberwurst Titulescu:

1.Poate că are informații de pe la justiție că Dragnea o să încaseze o condamnare și vrea să mai zvâcnească încă o dată, pe fondului vidului de putere, să se facă prezident PSD.

  1. A făcut un calcul cum că nemulțumiții de partid din Moldova au șanse reale în cazul unui puci social-democrat și să bagă în seamă cât să prindă de la ăia o felie de șuncă.
  2. Cineva i-a promis că-l face vicepremier, cel puțin, dacă devine ”soluția imorală” a lui Iohannis și împreună cu bombănitorii mai sus pomeniți rupe căruța teleormăneanului , trântește guvernul PSD și schimbă majoritatea parlamentară.

Dacă se adeverește varianta a treia nu o să-l mai votez pe neamț pentru un al doilea mandat.