Lună: octombrie 2018

Ce n-a fost Horia Hulubei

 

Când m-am angajat la Institutul de Ştiinţe Spaţiale credeam că Horia Hulubei a fost un savant care stătea, aşa cum zice o vorbă banală, în turnul lui de fildeş şi făcea experimente aride pentru profani. Totuşi ceva m-a îndemnat să-i cercetez dosarul de Securitate. Am descoperit un personaj fascinant. Aşa am aflat că a fost mai întâi infanterist şi apoi sublocotenent aviator în Primul Război Mondial şi că a avut un rol „operativ” în formarea României mari. Că a fost unul dintre fondatorii liniilor aeriene civile de la noi. Că în Al Doilea Război Mondial a fost diplomat şi agent de influenţă în favoarea României. Că a fost un francmason important şi venerabil de lojă. Că îi cam plăceau femeile şi câte un pahar de băutură fină. Că nu fost comod pentru regimul comunist şi s-a aflat de mai multe ori în pericol de a fi încarcerat pe termen lung. Pe scurt, am realizat că a fost un om absolut complex, cu multe faţete, asupra cărora sper să revin în amănunt.

La un moment dat, ştiindu-mi preocupările, prietenul meu Silviu Moldovan de la CNSAS m-a sunat şi mi-a spus: „Băi, odată cu dosarele lui Hulubei ne-au venit şi nişte manuscrise cu poezii, aforisme şi proză despre care ăştia de la SRI spun că le-a scris savantul tău. Te interesează?”. Bineînţeles că mă interesa. Mi-am şoptit în barbă că pe lângă faptul că a fost savant fizician, pilot, ofiţer, profesor, diplomat, mason, Hulubei era şi scriitor. Am făcut cerere să le văd şi i-am propus directorului ISS, Sorin Zgură să le tipărim eventual sub egida noastră.

În dosarul mare, de urmărire, era şi o autobiografie olografă a savantului, scrisă când a fost arestat pentru scurt timp, în aprilie 1945. Scrisul din declaraţia luată de autorităţile în curs de comunizare nu semăna neam cu cel din dosarul cu manuscrise literare. M-am mirat că pe coperta unui roman  neterminat apărea numele Horia A. Hulubei.  Pe tatăl savantului îl chema Ion, iar omul de ştiinţă nu avea alt prenume, deci A.-ul intercalat nu prea avea ce să caute acolo.

Manuscrisele fuseseră confiscate de Securitate în urma unei percheziţii făcute în 1981, la 9 ani de la moartea fizicianului, la domiciuliul unui anume Gheorghe Hulubei, domiciliat  în Calea Plevnei nr. 51 A.  Acesta, născut în 1915, era fiul lui Armand şi Roza, deci avea un tată care avea iniţiala A.

Cu serioase dubii asupra paternităţii celor 44 de file de literatură confiscate m-am reîntors la dosarul mare al lui Horia Hulubei, care are şase volume groase. Mai întâi, am descoperit că tatăl Institutului de Fizică Atomică mai  fusese confundat de securişti cu un alt Horia Hulubei, legionar, implicat la Iaşi în rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Mai apoi, m-am edificat în momentul în care am găsit o notă din 26 iunie 1957 (emisă de Direcţia a IV-a, Serviciul F, nr 441/00245460) prin care un colonel Stoica N. le explica unor colegi mai tonţi că savantul Horia Hulubei, domiciliat pe strada Atanase Simu nr. 4 nu are nicio legătură cu Horia Hulubei care stă pe Calea Plevnei nr.68, deci nu are sens să i se intercepteze corespondenţa celui de-al doilea. După toate probabilităţile, între 1957 şi 1981 s-a schimbat numerotarea caselor pe Calea Plevnei. Am tras concluzia că „scriitorul” este un posibil frate al lui Gheorghe Hulubei, cel de la care s-au confiscat manuscrisele. Nu ştiu dacă cele două personaje, legionarul de la Iaşi şi cel de pe Calea Plevnei sunt unul şi acelaşi om. Cert e că am mai verificat o dată „profesionalismul” unor securişti. Cred, oricum, că era cam prea mult ca marele savant să fi fost şi autor de poezii, aforisme şi proză.

În final, am însă o veste bună. În dosare am descoperit câteva zeci de poze, unele absolut inedite, cu „adevăratul” Horia Hulubei de la unele în uniformă de aviator, până la călătorii sau imagini de grup cu alţi cercetători. Poate reuşim să facem o expoziţie, cu sprijinul ISS.