Lună: Februarie 2014

Călin, file de căcat!

Domnul Călin Popescu Tăriceanu nu mi s-a părut niciodată vreun far călăuzitor al democrației sau vreo locomotivă a liberalismului românesc. L-am considerat un playboy fanat, căruia-i plac domnișoarele și motoarele, dar un tip cu convingeri de dreapta, pe bune. Mi-a plăcut că a ținut piept lungă vreme, mitocanului cu tendințe totalitare de la Cotroceni, care voia să-l transforme într-o marionetă. M-am bucurat când, acum mult timp, s-a opus unei alianțe electorale PSD-PNL, care ar fi dus la tasarea identității partidului istoric. Se părea că e singurul care, cu un sfert de gură, de teamă să nu piardă eu știu ce privilegii și demnități mai mârâia împotriva apucăturilor de scroafă alfa ale lui Crin Antonescu, ajuns pe post de conducător de partid.
În 1990 m-am înscris în PNL, fiindcă am avut și am convingeri de centru-dreapta,dar dezamăgit, am fost lungi episoade temporale ”în adormire”. În 2012, o perioadă, am fost chiar activ în partid. Cum nu-mi stă în caracter să detensionez ”mari licurici”, am făcut parte dintr-o aripă care informal i se opunea lui Antonescu. ”Democratul” Tăriceanu, ca să nu piardă poziția de senator sau să nu se îndepărteze de combinația care era evident că o să ajungă la putere, nu a pârâit și cârâit nimic atunci când labilul Antonescu s-a apucat să dizolve aiurea filiale, să dea afară din partid pe cine voiau mușchii lui sau chiar când i-a ejectat pe Andrei Chiliman și Vlad Moisescu, prieteni și susținători pe față ai fostului premier.
Manevra de ieri a lui Tăriceanu mă face să cred că asist la un carnaval de stână, unde curve bătrâne sunt deghizate în oițe cu himenul întreg și lâna virgină, măgări balcanici cu miros de balegă înăcrită se dau cu after-shave și își pun papion, dulăi răgușiți fac play-back și vor să pară tenori proaspeți.
E posibil ca domnul Tăriceanu, ajuns la 62 de ani și la nenumărate căsnicii să-și fi dat seama brusc de faptul că nu mai ține să se considere o eternă speranță a politicii românești și să vrea să facă un joc personal, în sfârșit. Maniera în care o procează este, însă, de căcat. Dacă în anii 90, domnia sa a participat la o construcție care se chema PNL-Aripa Tânără, acum edifică, având generosul sprijin al lui Ponta, PNL-Aripa Penală. Cu pârnăiabili gregari precum Chițoiu, Troacă zis David și Rușanu, nulități precum Gerea și alte animale, zisul Partid Liberal-Reformator nu face decât să primenească ograda lui Crin Antonescu și să transforme PNL într-un vehicol cu mai puțini călători clandestini. Mai lipsește să-l pună pe ”martirul” Relu Fenechiu președinte de onoare și pe Gigi Becali lider al importantei filiale ”Pușcării din România și diaspora”. Am impresia că junele Tăriceanu, într-o criză de demență senilă, chiar își închipuie că PSD-ul ia în calcul să-l ungă președinte, când, după toate aparențele, Ponta nu vrea decât să-și asigure, până spre buza prezidențialelor, o majoritate parlamentară susținută și de câțiva amețiți proveniți de la PNL.
Nu pot să constat în final decât că domnul Călin (parcă-i zice și Constantin, ba chiar și Anton) Popescu Tăriceanu a ratat șansa să mai pară un om serios și a dovedit că e un măscărici clasic, din tagma ălora care semnalizează dreapta dar ajung să fie niște rable parcate pe stânga, în curtea socialiștilor-caviar.

Anunțuri

Țara lacrimilor false

Finalul USL a fost previzibil, era clar că ”genialul” Crin Antonescu o să o ia peste bot. Spectaculoasă a fost, însă, opereta de doi bani interpretată de Victor Ponta. Fostul ”Mic Titulescu”, arbitrul rafinamentului de pe tarlaua roșie a PSD, s-a reciclat cu succes la școala de mitocănie sentimentaloidă a lui Traian Băsescu. Pe scurt, ruptura regizată de Ponta a fost ca o despărțire de mahala, când soțul încornorat de o nevastă cam curvă îi aplică acesteia niște bastârci în față, dar opinia publică, coafezele, țațele și mamăile din cartier se solidarizează cu cuconița. Prin patul politic al lui Ponta au trecut pe rând, pentru fardul și rujurile constituite de Antene, cel cu virilitatea de 1%, Daniel Constantin, pepedediști de strânsură, care primesc favoruri contra ridicări de mâini, ba chiar, în mod organizat, hoardele hunice ale lui Kelem Hunor. Cu un machiaj prost, care simulează ochi vineți și buze sparte, Ponta țipă ca din gură de boa constrictor că-și iubește agresorul, plânge, se dă cu curul de pământ, doar-doar o să obțină totul la partaj, adică un scor imens la europarlamentare și înscăunarea pe tron la Cotroceni.
Se pare că șansele sunt de partea lui, fiindcă, înainte de declanșarea scandalului și-a securizat trâmbițele media prin care să-și lanseze lamentațiile către popor. O să privesc plin de interes contra-reacția lui Antonescu. Sunt teribil de curios să-i văd pe liberali aruncând lături și scuipând acolo unde au lins, adică începând litania cu ”plagiatorul Ponta”, ”baronul corupt Dragnea” și ”maleficul Hrebenciuc”. Ba chiar mi-l pot închipui pe Crinul ăsta ofilit de Antonescu discutând armonios, labeunu TV, cu Andreea Pora și Turcescu despre ”dictatura roșie”. Până una-alta, omul a călcat în toate lighianele și tingirile posibile. Faptul că se bucură, în aparență, de scuturarea, de către justiție, a nulității Chițoiu și a șmecherului profesionist Rușanu mi se pare aiurea. Chiar dacă șeful partidului scapă de o așa numită facțiune de opoziție din PNL (o gașcă de șobolani cameleonici fabricată tot de el), în ochii oamenilor de pe margine ăia par doar niște corupți liberali iar PSD o să știe să se folosească de chestia asta.

Rafinamentul aristocrației roșii: urina albastră

Ion Mihai Pacepa, în cartea sa ”Orizonturi roșii”, relata o scenă, nu știu cât de reală, cu Nicu Ceaușescu, beat clește, pișându-se pe stridiile unor înalți nomenclaturiști. Dacă s-a întâmplat așa, flăcăul-moștenitor nu făcea decât să respecte o tradiție smulsă din vâltoarea luptei de clasă.
De ceva vreme cunosc, și am făcut și o serie de interviuri cu un personaj posesor al unui destin fabulos. Comandorul Anton Bejan este, după toate probabilitățile, ultimul ilegalist al PCR în viață. Anul acesta împlinește 95 de ani. A fost pe rând, refugiat în URSS în timpul războiului, ofițer politic în divizia roșie ”Horia Cloșca și Crișan”, aghiotant al Dr. Petru Groza, apropiat, la modul fizic de fata lui Gheorghiu-Dej, Lica, ofițer superior de marină militară, complotist împotriva lui Ceaușescu în anii 80.
Chiar dacă nu am fost politic pe aceeași lungime de undă niciodată, eu fiind de dreapta și domnul comandor păstrându-și, chiar și la vârsta asta înaintată convingerile de extremă stânga, am avut totdeauna cu dânsul niște dialoguri sincere, care, odată publicate, nu pot fi decât benefice pentru refacerea cât mai fidelă a istoriei României din secolul XX.
De curând comandorul Bejan a publicat într-un tiraj confidențial, la Editura Semne, un volum intitulat sec ”Memorii”. Cartea e de apreciat fiindcă autorul nu se lansează în înflorituri, metafore, filozofeală ieftină și judecăți de valoare. El doar relatează, aproape cinematografic, diverse întâmplări prin care a trecut.
Revenind la începutul articolului, nu pot să mă abțin să nu relatez un episod din carte, în care a fost implicată fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe când aceasta avea în jur de 20 de ani, în 1948: ”Ea nu putea să o sufere pe soția unui ministru și om politic, care, de câte ori o întâlnea, o agasa cu observații și sfaturi. Într-una din zile, când a plecat la munte cu un grup din care făcea parte și soția respectivului ministru, întâmplarea a făcut ca Lica să doarmă cu ea în aceeași cameră la o cabană. Când s-a înapoiat la București, ne-am întâlnit și mi-a spus: ”Știi ce i-am făcut baborniței? M-am pișat pe periuța ei de dinți.””
Trag de aici concluzia că prinții moștenitori comuniști erau frustrați că nu puteau pretinde că au sânge albastru, ce trecea prin vene fiind obligatoriu roșu, precum ”drapelul neînfrânt al clasei muncitoare”. Din cauza asta, își plasau urina nobiliară pe diverse chestii pe care le băgau în gură subordonații taților lor.

Agonia lui Crin Antonescu

Am urmărit cu destul interes cum evoluează conflictul care se desfășoară cătinel dar consecvent în USL. De data asta, Victor Ponta a jucat bine. Deși, în principiu, Antonescu are dreptate și ar fi nevoie doar de o simplă formalitate ca Iohannis să ajungă și premier adjunct și ministru de interne, Ponta zice ba și o face calm. După ce a închiriat și stația de sunet a Antenelor, cu rapsozii de acolo cu tot, primul ministru joacă rolul unchiului înțelept și concesiv, în timp ce mai bătrânul său încă partener de alianță pică drept copil râzgâiat. Ponta îl numește pe Crin ”prietenul meu” în timp ce șeful PNL răspunde cu înțepături și ironii forțate. Îl mângâie pe creștet pe pechinezul de la Tulcea, fără să-i dea osul, iar cățelușul latră de mama focului și își arată colții.
Oricum ar da-o Crin Antonescu iese rău.
Dacă face un pas înapoi și nu rupe coaliția și,de exemplu, alege varianta cu Nicolăescu vice-premier, o să fie un învins, o să pară un breloc al PSD, o jucărie a ”marelui partid” și o să se deschidă calea concesiilor de tot felul.
Dacă rupe USL, o să aibă mari necazuri în propria tarla, unde nu-l au la ficat nici cei din gașca infracțională (nu a reușit să-i protejeze nici pe Relu Fenechiu, nici pe madam Chițoiu), nici gruparea Tăriceanu și nu-l vor mai avea nici cei din cercul său de apropiați,cărora nu le prea vine ușor să-și miște curul de pe scaunele guvernamentale unde par lipiți cu super-glue. În cazul ăsta, Ponta va spune ”am încercat să fac orice, dar uite, nu poți să te pui cu nebunul!”. Nu ar fi exclus ca într-un eventual guvern al USD, unii dintre miniștrii liberali de acum să rămână la post ca independenți, iar o parte dintre parlmentarii PNL să susțină noua construcție.
Una peste alta, Crin Antonescu pare prins într-o capcană-labirint din care nu poate scăpa decât printr-o minune. Dacă nu, va agoniza acolo până la prezindețiale, când va deceda politic de inaniție.

Pisica-n lesbiană

Când eram eu puști, circula pe piață, trasă la xerox, o carte pornografică fără haz, botezată ”Pisica-n cizme”. Habar n-am cine a scris-o, mai țin minte vag că erau descrise prost tot felul de scene de futai și că puștii de liceu se masturbau citind porcăria aia, că, deh, pornografiile erau rare în epocă și net nu exista. Când le-am cunoscut pe Dana-lesbiana și Raluca Pisika mi-am amintit brusc de opera numită mai sus.
Eram într-o seară la cârciuma Fire cam afumat,cât să am curaj, în compania unor amici plicticoși.
La o masă de lângă noi, am văzut o tipă micuță, îmbrăcată în negru, cu bocanci și cu ochii roșii. Din când în când îi mai curgea câte o lacrimă. Mi-am șoptit în barba nerasă de vreo trei zile că aș putea să scap de prietenii mei pisălogi și să fac o cucerire în același timp, dacă mă duc să consolez domnișoara. Mi-am făcut de lucru până la budă, am trecut până la bar, am luat două halbe și m-am dus întins la masa domnișoarei în negru, ca un poney funebru și i-am zis: ”Știi vorba aia cu toți bărbații e porci…hai mai bine să radem o bere-două și să uiți! Poți să mă consideri duhovnicul sau pshihologul tău!”
În ciuda auto-băgării în seamă destul de bruște, figura mea a ținut. Așa am cunoscut-o pe Dana, care mi-a spus clar, după vreo cinci minute de glumițe, că nu plânge direct din cauza unui bărbat: ”M-a părăsit pisica…A spus că rămâne cu țărănoiul ei cu bani și nu vrea să mă mai vadă…Ăla are o față de mitocan de nu se poate!”

A început o poveste destul de lungă, din care rezulta că Dana e lesbiană, a avut doar două experiențe cu bărbați, care nu i-au plăcut și că trăia o pasiune reală cu o chestie botezată pe net Raluca-Pisika, o jună cu care făcuse cu ceva vreme în urmă chat erotic. Fiindcă felina în cauză era oportunistă iar Dana pauperă, Raluca, bisexuală, se combinase și cu un cetățean de afaceri mai mult sau mai puțin curate, cu lovele, la care se mutase. Fiindcă Dana stătea cu tac-su, nu avea unde să ”fuzioneze spiritual” cu iubita ei, și-o trăseseră de câteva ori la cinema, prin bude de cârciumă sau în cabine de probă ale unor magazine, dar Raluca, dezobișnuită să trăiască periculos, devenită burgheză în urma relației paralele cu cefosul bogat, nu mai voia așa ceva.
Sacrificiul
Toată aiureala asta mi se părea interesantă, așa că am invitat-o să bem în altă parte. Am trecut pe lângă masa prietenilor mei care-mi făceau semne obscene și ne-am retras într-un băruleț discret, cu câteva mese și muzică în surdină, aflat în apropiere. Am trecut pe vin roșu sec, Dana îmi povestea variate tragedii din viața ei, cum a fost încurcată mai înainte cu o grasă din Brașov, geloasă, care o bătea cu furtunul de la mașina de spălat după ce i se părea că se dă la alte femele. Se îmbătase binșor, așa că i-am propus să mergem la mine acasă, să tragă un pui de somn, ”bineînțeles”, fără să facem nimic. În drum spre reședința mea, de la aerul rece își mai revenise, așa că nu a căzut lemn. Acasă, descărcat din mail-ul ei mai multe filmulețe porno semi-profesioniste cu ea făcând chat cu Pisika. Îmi zicea: ”Uite-o ce frumoasă e…stai să-l pun și pe ăla unde mă posedă cu strap-onul, să vezi cât de pasională e!”.
Simțeam, chiar dacă eram și eu binișor torpilat de bere și vin că-mi explodează prohabul. Am început să o mângâi și să declam texte imbecile cum că sunt altfel de bărbat, că o să mă port delicat cu ea, etc.
Până la urmă am adormit mulțumit de viață că am redat circuitului hetero o lesbiană. De dimineață, am mai procedat la o repriză de joacă cu destule stângăcii din partea Danei, pe care le-am pus pe seama lipsei ei de experiență cu bărbați. Eram în al unșpelea cer când a gângurit că i-a plăcut: ”A fost mult mai bine decât ce am făcut cu bărbați până acum. Uite, mai demult vorbeam cu Pisika, avea ea o fantezie să o punem în trei cu un tip. Eu, nu voiam, dar acum, că te cunosc pe tine, m-aș băga…”
A făcut un plan de bătaie. Mi-a spus că Pisika pleacă îm jur 11 de acasă la aerobic, dar poate fi deturnată de la traseu. M-a rugat să mă retrag discret înainte să apară, să mă duc să beau o cafea prin apropiere, apoi ”după ce facem un duș și o încing puțin” să mă întrupez și eu, din spuma berii de aseară. Cum nu aveam mai nimic de furat prin casă și eram sub impresia vizionării artisticăriilor cu ea și Raluca, am fost de acord. A sunat și eu am plecat fix când apărea, în carne și oase Pisika aia, cu care m-am intersectat pe scara blocului. Mi s-a părut că arată mai bine în realitate decât în film.
Am parcat la o locantă de lângă casă, unde am cerut un expresso și o vodcă mică, pentru curaj. Eram doar eu, cuprins de reverii cu alea două, și un chelner somnoros. Trecuseră cam trei sferturi de oră și ajunsesem la concluzia că Pisika trebuia să se fi incins așa de tare că a dat în foc. Am sunat și am primit de la Dana un SMS: ”Ai rabd k abia aku am facut dush. Sun io.”
Am mai stat încă trei sferturi de oră și, fix când mă hotărâsem să merg acasă cu orice preț, m-a sunat Dana cu o voce calmă: ”Poți să te întorci…”
Am sunat la mine la ușă și m-a întâmpinat amorul meu de cu o seară înainte, echipată complet, cu bocancii trași. De Raluca nu era nici urmă. Zâmbind, mi-a explicat: ”Doar nu era să împart dragostea vieții mele cu tine…Chiar nu-mi plac bărbații, aseară m-am sacrificat ca să am unde să o aduc. Până data viitoare sper să fac rost de bani de hotel sau să plece taică-meu la țară. Oricum, mulțumesc, mi-ai salvat măcar parțial relația.”
Am tras o înjurătură în timp ce fătuca pleca mulțumită pe scări. După ce m-am calmat, judecând la rece, am apreciat totuși ingeniozitatea Danei, care m-a băgat în ea ca să poată intra și pisica și mi-am adus aminte de bancul stăvechi cu viermii de cimitir: ”Cine nu mănâncă bătăturică, nu papă ochișor”.

Mușchii PSD și soluția universală

Bănuiam de ceva vreme că USL se duce pe copcă. Mi s-a părut că se va sparge buba încă de când PSD a început să-și umfle masa musculară cu steroizi anabolizanți ciordiți din dulapul lui Dan Diaconescu. Nu intuiam însă momentul, credeam că treaba o să se rupă după europarlamentare, după ce Ponta și ai lui vor lua aproape dublu față de liberali și, vor cere cu glas tare ca algoritmul electoral să se respecte și în structurile executivului. Pretextul Iohannis, până la urmă o copilărie, a scos la iveală un adevăr trist pentru liberali, spus cu subiect și predicat de Liviu Dragnea: ”Putem guverna și fără PNL, avem majoritate în parlament!”.
E important de consemnat că tărăboiul a pornit de la un non-partid, PC, care vrea și el vice-premier. Entitatea asta, de fapt o reuniune de oameni de casă a lui Dan Voiculescu și o strânsură de parlamentari pârnăiabilo-anonimi e în tot și-n toate. Nu mai e o ”soluție imorală”, cum spunea la un moment dat Traian Băsescu, ci un fel de șperaclu universal cu care se sparg coaliții și se încheie alianțe. PC a fost aliat și cu PD și cu PNL și cu PSD. Taica Voiculescu, un capelmaistru fără talent, dar versat, peste trâmbițele Antenelor, își negociază la sânge orchestra de suflători pentru nunți, botezuri sau, cum e cazul de față, funeralii fără fast.
Ruperea USL acum ar conveni și lui Crin Antonescu,i-ar da timp să facă pe victima și să încerce să scoată în față, până la prezidențiale, un tandem făcut din el și Iohannis. Asta nu înseamnă că ar avea altă șansă decât să piardă la un scor onorabil, în turul doi al prezidențialelor. Neinspiratul șef al PNL nu are aparatul teritorial al PSD în spate, iar Antenele și România TV sunt în ograda lui Ponta.
Am o singura curiozitate, care e prețul trecerii PC, pentru a nu știu câta oară, de la dreapta la stânga. Potențialul președinte Victor Viorel Ponta îl va grația pe probabilul deținut Dan Voiculescu, la anul? După asta, îl va și proclama erou național? Nu de alta, dar varano-motanul știe să-și aranjeze ploile…

Cu Pascal Bruckner la vrăjitoare

Prin 2005, Marius Tucă mă ținuse claustrat la Vaslui vreo două săptămâni să întorc pe toate fețele ”crima de la Tanacu”. Mă scremeam să scriu în fiecare zi ceva nou și, din cauza asta i-aș fi tras un sincer cap în gură ”exorcistului” Daniel Corogeanu fiindcă datorită lui zăceam acolo. Întors la bază, aveam o aură de specialist în scos draci și crime ritualice. La vreo lună și ceva după tărășenia cu moartea măicuței Irina Cornici, am primit o altă misiune măreță, să-l pilotez și să-l ajut să se documenteze la locul faptei pe Pascal Bruckner, tocmit de un mare ziar franțuzesc să comită un reportaj despre ce se întâmplase la Tanacu. Am stat cu el la Vaslui și Iași, dar despre asta o să povestesc altă dată. În mod cert, pot să spun că franțuzul mi-a devenit brusc simpatic după ce a început să sacrifice o părticică din diurna generoasă pe care o avea, convertind-o în diverse alcooluri tari, pe care le consumam împreună (mai mult eu).
Ajunși la București, Pascal mai avea vreo două zile de stat, să reglemeteze nu știu ce afaceri cu editorii lui de aici. Văzându-l plictisit de intelectuali și lume bună, m-am gândit să-l distrez. I-am propus să mergem la un bal de travestiți organizat de Accept sau la amica mea vrăjitoare țigancă. Fac o mică paranteză, să explic despre ce e vorba. Cu ceva timp înainte, trecând printr-o criză financiară, mă jucasem de-a P.R.-ul doamnei respective, să-i spunem S., una dintre nenumăratele fete ale unei ”regine” cu nume de localitate din Prahova. Ei i-am făcut una dintre artisticăriile de care sunt foarte mândru, anume un afiș cu chenar verde-praz și roz care încadra mutra prințesei (o morsă cu dinți de aur) căreia îi spurapusesem pe cap o coroană scanată de pe un cartuș de țigări. Mesajul era năucitor: ”Pe ea a consultat-o Papa, apelați și dvs cu încredere!”.
Pascal s-a arătat interesat să discute cu o vrăjitoare, așa că am sunat cetățeana, să arunc buzduganul:
Eu: Toma sunt…
Ea: Halo, ai arânjat să vină la mine Iri cu Moni? Îți dau 300 dacă-i aduci…
Eu: Nu da vin cu un scriitor din Franța de-l știe toată Europa și America!
Ea: Scriitor de mă dă la televizor?
Eu: Nu…scriitor de scrie cărți…dacă-i place te dă în cărți!
Ea: Da la Evenimentu mă dă? Cum îi zice?
Eu: Pascal îi zice, poate te dă…
Ea: Fă, notează-n agendă că vine Tomiță cu unu Pascale de mă dă în cărți!
Țin să spun că doamna S avea un fel de menajeră-secretară româncă,ei i s-a adresat cu ”fă”.
Pe la 7 seara, cu Pascal de-o aripă, eram la reședința amicei mele, un palat cu nenumărate camere pe Bulevardul Antiaerianei. Un fel de șambelan ne-a condus până în sala de bal, unde S trona pe o canapea stil, în jurul căreia aranjase tot felul de momâi, fusuri, vârtelnițe, rădăcini și alte obiecte de recuzită. Nouă ni se pregătiseră două tronuri de-a dreapta și de-a stânga stăpânei. La o bătaie din palme, servitoarea româncă a apărut împingând o tavă pe rotile, plină cu sticle de whisky și coniac. Doamna S a studiat conținutul și a apostrofat-o pe domestică: ”Adă fă și niște red bule să pună domnu Pascale în uischi!”
Cum făceam și pe tălmaciul i-am spus că Pascal e interesat să-i ghicească. S-a declanșat: ”Să vede că i-a plăcut femeile…îi om dă viață…întreabă-l dacă are amețeli dă cap…a fost și-n America, e umblat…pleacă iar peste trei puncte.”
Mă chinuiam să traduc bazaconiile astea, când S a dat o lovitură decisivă: ”Îi problemă mare…are argintu viu dat pe ape…e mult, lucrare grea, da o să mă duc la baltă pentru el, să desfac vraja.”
Pascal, încruntat, făcea din când în când ”hein?” și ”qua?” în timp ce eu încercam, să-i explic cum stă treaba cu ”l argent vivant”. Văzând o urmă de îngrijorate, S a dres busuiocul. Și-a băgat o mână în sutienul ei imens și a scos dintre țâțe două bancnote mototolite de 100 de euro. A zis: ”Îi rezolv lucrarea gratis, dacă mă dă pă spatele la carte cu poză, adresa și număru de telefon, să vie toată Franța la mine. Îi mai dau așa, înainte și astea doo sute.”
I-am tradus lui Pascal destul de fidel și el s-a dovedit înțelept: ”Spune-i că sunt onorat, dar să-mi dea banii și să facă ritualul după ce o pun pe copertă, așa e cinstit!”
Am mai stat ceva timp, am degustat din băuturi și am conversat lejer despre viață.
Nu am auzit ca până în ziua de azi ca Pascal să o fi pus pe S cu adresa și numărul de telefon pe coperta 4 a unei opere. Cred că a scăpat și de cantitatea mare de argint viu, fiindcă, la cât călătorește și ce filtre sunt pe aeroporturi, mai mult ca sigur că acum ar fi fost la pușcărie pentru trafic cu mercur.

Mitul neamțului de la Carol I la Claus vice-premierul

Dacă tot m-am jucat de-a ipoteza cu Iohannis prezidențiabil, m-am gândit să continui și să îmi închipui cum i-aș organiza campania electorală. Aș merge pe mitul neamțului serios, gen Carol I, că tot a fost desemnat cel mai mare român la nu știu ce concurs. Fiindcă omul de la Sibiu nu e un mare orator, l-aș ține ascuns într-un dulap în precampanie, de unde l-aș scoate doar să spună chestii serioase, cu un aer providențial. Nu l-aș duce în niciun caz la tăieri de moț și festivaluri ale castravetelui murat, tocmai ca să arăt că nu e un moftangiu-chefliu de tipul Băsescu. L-aș pune bine cu Biserica Ortodoxă Română, punându-l să spună că va încuraja și susține construcția Catedralei Mântuirii Neamului. Aparițiile publice i le-aș regiza drept scurte și la obiect, în locuri unde se construiește ceva la propriu.
În campanie aș evita confruntările directe prea dese și, atunci când ele sunt inevitabile, l-aș pune pe neamț să atace sec și la obiect, pe probleme concrete. Aș încerca să scot de la el, ca un popă la spovedanie, toate mânăriile făcute în administrația locală la Sibiu și i-aș pregăti strategii de apărare tot concise. L-aș întâlni cu diverși britanici și nemți, cu care să discute treburi importante.

O ipoteză care ar da totul peste cap, Iohannis candidat!

De când cu remanierea măreața și ieșirea din tunel a lui Iohannis Klaus, mă tot joc de-a scenariile. Dacă situațiunea ar rămâne ca acum, după ce-mi trece mie prin cap, și USL nu s-ar rupe până la prezindențiale, Crin Antonescu ar câștiga din primul tur. Ar avea drept contracandidați improvizații de felul Predoiu, Boc sau Udrea, ipochimeni lipsiți de popularitate și care nu au în spate mașinării electorale performante. Dacă, în urma europarlamentarelor, PSD ar obține dublu decât PNL e posibil ca alianța de guvernare să se rupă și să fie un tur doi la prezidențiale, pe care să-l câștige Ponta, care, spre deosebire de Crin, devenit antipatic prin tot felul de țâfnoșenii și pufăituri e mult mai vizibil și care, meținându-se premier, o să arunce în ultimele luni de dinainte de prezidențiale variate pomeni colective.
Calculele astea ar putea fi date peste cap de un fel de Făt-Frumos sau Jeanne D”Arc, un pom lăudat stropit în ultimul moment cu mult îngrăsământ . Iohannis Klaus ar avea profilul ăsta. O eventuală pornire în trombă a lui ar folosi, de exemplu, Partidului Popular European, care, mai mare rușinea, riscă să rămână slab reprezentat în România. Vice-premierul Klaus, demisionat din guvern oportun după europarlamentare, ar putea să-și arate cu deștul foștii amici politici, să spună că a încercat să facă și să dreagă, dar nu a fost lăsat, de către corupți și incompetenți. Un scenariu de tipul ăsta a mai fost aplicat și de Traian Băsescu în 2004 și a ținut. El ar putea fi pus în aplicare cu complicitatea matelotului sus-menționat și, de ce nu, a doamnei Angela Merkel. Nu trebuie să uităm că Iohannis, ca persoană, nu și-a deteriorat nicio clipă relațiile cu CDU-CSU, partidul de guvernare din Germania, cu toate stropșelile lui Crin și ale lui Ponta în direcția șefilor de la Berlin. Neamțul nostru mitilogic (sau mitic, cu accent pe ultima silabă), odată ales, sau măcar devenit un erou popular, ar putea coagula în jurul un partid pro-prezidențial din familia popularilor, aspirând pigmeul Mișcarea Populară, PDL-ul și oameni de la PNL.
Un al doilea scenariu cu Iohannis prezidențiabil îl văd aplicat tot după o schemă băsistă. Așa cum treaba cu Stolojan retras și Băsescu ieșit la înaintare a funcționat, în cazul ruperii USL uzatul Crin s-ar putea da lovit și să fie scos din Turnul Sfatului ”Fecioara din Sibiu”, cu real succes. Totuși varianta asta mi se pare puțin realistă, fiindcă nu-l văd pe Antonescu sacrificându-se pentru binele partidului și nici pe Iohannis Klaus c-o lacrimă-n ochișor, oftând ”Crine, Crineee…”

Rezerva de cadre a PNL

Cu Relu Fenechiu intrat la pârnaie și cu Gigel Sorinel Știrbu ministru al culturii, PNL se dovedește un ”izvor nesecat” de oameni de valoare. Ca să o iau de 48, încă din 2012 am fost plăcut surprins să-i văd ajunși deputați liberali pe Gigi Becali și Verginel Gireadă, pentru necunoscători un domn care și-a luat bacul la 42 de ani și fusese condamnat la trei ani cu suspendare pentru variate mânării. Mi-a mai plăcut și când domnul Antonescu a reșapat diverși pedeliști de sinistru trecut și întunecat viitor, precum domnii Stânișoară și Frunzăverde. Vorba lui Gigi mai sus pomenit, pe ”parte culturală” liberalii au performat senzațional. Lilian Zamfiroiu, un cetățean cu abilități de taximetrist parizian și Gigel Sorinel Știrbu, un popă agramat care nu poate să cânte decât prohodul pe Aleea Artiștilor de la Belu, au fost cocoțați staroști peste ICR și respectiv Ministerul Culturii, în locul gafeurilor profesioniști Andrei Marga și Daniel Barbu doar fiindcă se impiedica de ei majestatea sa Crin prin sediul PNL de la Aviatorilor și nu știa unde să-i pună.
”Marea remaniere” de azi nu a dovedit decât că PNL are rezerva de cadre secată și că domnul Antonescu nu face decât să-și rotească la nesfârșit gașca de prienteni, care din când în când se mai împuținează cu câte un Chițoi. Habar nu am de ce a ajuns Daniel Chițoiu bulibașă la Finanțe și nici de ce domnul Antonescu l-a bușit acum. Faptul că nevastă-sa era implicată în oarece manopere frauduloase nu părea să fie un impediment în viziunea șefului liberal, poate că ministrul a fost dat de-a berbeleacul dintr-un raționament de tip băsist, ca să nu prindă prea multă putere și influență în partid. Faptul că e fost înlocuit cu domnul Jenel Nicolăescu, arată că omul ăsta, zis contabilul minune, care se pricepe la orice continuă să fie în grațiile soțului Adinei Vălean. Cum cu un Bușoi nu se face primăvară, înlocuitorul lui Nicolăescu la Sănătate nu văd cum ar putea performa, mai ales că nu a făcut mare varză la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Teodor Atanasiu scos de la naftalină nu pare să aibă nicio legătură cu Ministerul Economiei, de unde a fost tras pe linie moartă anonimul Gerea. Sunt curios dacă omul de la Alba va face jocul Gold Corporation în tărășenia de la Roșia Montană.
Singura chestie cu adevărat spectaculoasă în toate schimbările astea din grajdul PNL este numirea lui Iohannis Klaus ca ministru de interne și vice prim-ministru. Neamțul în cauză a mai avut oferte să intre în guvern, pe care le-a refuzat sistematic. În logica lucrurilor, faptul că acum a ajuns la Palatul Victoria din fieful său de la Sibiu arată că Antonescu vrea să arunce în luptă un ”politician alfa” care să-l eclipseze pe premierul Victor Ponta. Pe de altă parte, în cazul ruperii USL, Antonescu mizează pe un scenariu de tip tandem, el președinte, sibianul premier, cu care speră să mai agațe ceva voturi cocoțat pe spinarea lui Iohannis. Dacă e să ne gândim la o ipoteză veselă, ar fi interesant ca Iohannis să ajungă, după ce a visat frumos într-o noapte de vară, la concluzia că e și el prezidențiabil.