Autor: Toma Roman jr

Ca-n Gara Alexandria

 

A trecut și moțiunea de centură. Bănuiam că ambele părți vor licita cu posturi în executiv, afaceri, comisioane, panamale diverse. De vreo trei-patru zile știam că se racolează oameni de ambele părți și că, de exemplu, Remus Borza de la ALDE o să defecteze în tabăra Grindeanu-Ponta. Nu de alta, dar îl lega o prietenie sinceră de Victoraș de pe vremea pseudo-privatizării Oltchim, când plimba Danuț Diaconescu saci cu bani prin oraș. Până la urmă a câștigat Dragnea, căci avea resurse mai mari. A făcut și-o afacere. A renunțat să-i cumpere în ultimul moment pe scumpii de unguri și i-a luat la bucată pe ăilalți minoritari naționali, pe care-i poți căpăta cu o subvenție pentru o  revistuță, o văruire de sediu, stipendierea unor chefuieli etnice cu chirăituri și altele asemenea. Mucenicii ponto-grindeni își vor trage probabil un partid cu ăla mic, Dan Constantin și vor aștepta la cotitură să se șucărească vreun baron local PSD pe Dragnea, să li se alăture cu nișcaiva parlamentari și să trântească la un moment dat cupletul penaloid Liviu-Călin.

Până aici nu e nimic special, doar că Dragnea a aruncat țara în haos. O perioadă o să avem un guvern provizoriu, tot cu Grindeanu, care nu o să facă nimic. După, președintele o să respingă într-o primă fază vreo parascovenie propusă de șeful PSD drept premier. Spre sfârșitul verii lumea nu prea muncește, așa că nici ”titularii” noi nu cred că vor face o perioadă o mare urdă. Pun pariu că la absorbția de fonduri europene, de exemplu, vom sta tare rău. Poate o să absoarbă Dragnea, mai ceva ca un tampon de tip OB niște fonduri rusești, că așa spunea Grindeanu că voia să facă. Una peste alta, în următorul interval în România o să fie ca-n Gara Alexandria: mizerie, boschetari, trenuri care întârzie și nu se știe când pleacă.

 

 

Un PNL vulnerabil

 

În mijlocul circotecii pesediste și al jocului guvernamental de alba-neagra puțină lume a fost atentă la ce s-a întâmplat la congresul PNL. Era previzibilă alegerea lui Ludovic Orban fiindcă el era răul cel mic. Și eu dacă aș fi avut de ales între Bușoi și el nu aș fi ezitat să o fac. Contracandidatul era fără sare, fără piper, cu bube-n cap și între PNL-ul condus de Alina Gorghiu și partidul cu Bușoi vlădică nu ar fi fost nicio diferență. Da, Ludovic e simpatic, pilangiu și zdrăngăne la chitară. Numai că are un trecut luabil la puricat, care nu-i poate face servicii de imagine. Nu mă refer la procesul în care a fost achitat, cel cu turnătoria lui Urdăreanu. Nici la incidentul rutier când a lovit ușor cu mașina o fată. E vorba despre niște chestii care vin din negura istoriei. Dacă o să se apuce cineva să-i ia la puricat mandatul de secretar de stat la handicapați din perioada guvernării CDR-PD? Dar cel de la transporturi din timpul lui Tăriceanu? Mai își aduce cineva aminte de ce a făcut ca viceprimar al Capitalei? Unele cu guri spun că ar mai fi fost o controversă cu o altă chestie de trafic auto de prin 2000… Habar n-am dacă vor apărea la un moment dat, oportun, filmulețe cu el într-o anumită ”stare de spirit” din timpul manifestațiilor din 2012, de exemplu. Una peste alta, e posibil să fie atacat cu informații venite din trecut, reîncălzite. Orban, așa cum îl cunosc poate lua decizii pripite.

Dacă la nivel de prim-vicepreședinți (patru la număr) nu prea am ce obiecta (în afara faptului că eu l-aș fi văzut pe alesul Bolojan șef suprem) îmi pun niște întrebări despre secretarul general. Nu ar fi o problemă că vine din PDL și că e foarte tânăr. Robert Sighiartău e din Bistrița-Năsăud și s-a format politic pe vremea când la jupân peste pedeleul local era Ioan Oltean, zis Neluțu Mexicanu. Să fie o extensie a Neluțului respectiv, un personaj toxic, obligat să stea pe bară în urma unor multiple cercetări penale în conducerea PNL? O fi având vreo cârdășie urât mirositoare cu domnul respectiv? Habar n-am, sper să nu fie așa. Și la nivele de vicepreședinți simpli sunt vreo trei-patru persoane dintre care unele au deja și despre altele se poate previzona că vor avea necazuri cu legea.  Mă mai întreb ce caută în Biroul Executiv Riceard Viorel Badea, un personaj relativ lugubru, despre care am scris aici: http://www.stelian-tanase.ro/riceard-inima-de-carpa-de-toma-roman-jr/ .

În concluzie, mi se pare că PNL, prin oamenii pe care i-a ales la șefie rămâne un partid vulnerabil.

 

Licitația ungurească

 

Faptul că multă lume era sătulă până-n gât de joaca de-a dictatorul a lui Dragnea nu e un secret. Practic, băiatul ăsta de la Teleorman avea impresia că România e autobaza lui personală.  Fiindcă îi ceruse premierului cu mușcătură de știucă pe care-l inițiase în tainele pescuitului să intensifice relațiile economice cu Rusia e probabil ca și americanii să-și fi dat acordul la situația de față. Asta e de bine, fiindcă aveam mari temeri că administrația Trump va face un joc ezitant și concesiv față de ruși în Balcani.   Ponta s-a reinventat și stă la Palatul Victoria unde monitorizează ploi, treabă care nu mi-e deloc simpatică, mai ales că îmi aduc aminte cum îi transportau jandarmii pe el și Dragnea la nu știu ce inundație într-o barcă transformată în lectică. La puțin timp Dragnea i-a făcut vânt de la bordul ambarcațiunii și acum se întâmplă invers.

Consecința cea mai importantă a aberației cu moțiunea împotriva propriului guvern e însă că iar au devenit  inevitabili și ultrafrecventabili ăia de la UDMR. Îmi închipui că la ora asta Kelemen Hunor  stă la telefon și vorbește ba cu Iohannis și interpuși ai lui, ba cu Dragnea sau Firea. Probabil că spune chestii de genul : ” Președinte ur, pecenegul din Teleorman a zis că dă kete miniștri și o vicele. Pui matale o portofoliu în plus? Voi, vizigoții v-ați înțeles tot timpul cu hunii…” (…) ”Liviu bacsi, iute cum o zis că dă sasul (…) No, gere ide și mai dă o ministerul să avem harom și niște prefecte.”

Pentru prima dată după 1989 s-ar putea să avem pe cineva de la UDMR la un minister de forță sau de primă mână, adică la apărare, interne sau externe. În plus, dacă moțiunea nu trece , și se face un ”guvern de largă concentrare democratică”, ”în interesul național”, bineînțeles, o să fie o altă premieră, cel mai stufos cabinet din istoria post decembristă. După calculele mele va avea patru vicepremieri și ministere cât să-l mulțumească și pe ăla micul de la PC.

 

Înapoi cu 20 de ani

 

Își mai aduce aminte cineva de coaliția CDR-PSD? Dar de Victor Ciorbea și Radu Vasile, unul devenit Avocatul Poporului pentru eternitate și celălalt trecut la Orientul Etern? Cei doi pomeniți mai sus, ca și Grindeanu, nu erau șefi de partid. Ei erau un fel de marionete ale unor grupuri de interese, dar la un moment dat au prins viață.  Atunci, un ”lider regional” ajuns președinte fără har, împreună cu niște găști din PNȚCD le-au dat la cap. Perioada 1996-1999 a fost una de blocaje maxime, convulsii sociale și economice, sărăcie. Au fost atunci, de exemplu, ultimele mineriade. Acum, Liviu Dragnea i-a tras preșul de sub picioare lui Sorin Grindeanu. A cugetat el că e mai bine să pună la Palatul Victoria  o cucoană extrasă din Teleorman sau o fostă peremistă francofonă cu accent swahili, pentru a-și arăta mușchii. Grindeanu, inventat brusc ca om politic, a dat-o pe după corcoduș că o să plece abia după ce Iohannis o să nominalizeze un alt pesedist.

Părerea mea e că președintele PSD și-a cam dat cu tesla-n organele cu care gândește. Grindeanu, aliat cu Ponta, Daniel Constantin și alți nemulțumiți ar putea schimba majoritatea în parlament. Chiar dacă nu o să fie așa și domnul lider maximo al PSD s-a înțeles, de exemplu, cu ungurii, țara e în pragul unei crize, al unui blocaj politic fără precedent. E de râsul lumii ca PSD să-și trântescă propriul premier prin moțiune de cenzură. Ne aflăm pe buza vacanței parlamentare.  Pe de altă parte, eu dacă aș fi în locul președintelui aș refuza să le nominalizez pe Carmen Dan sau, mai ales, pe țoapa cu ifose Olguța. Asta înseamnă că până undeva, hăt, spre toamna târzie, o să fie un vid guvernamental. Condusă de niște interimari cu puteri limitate, România va fi pe muchia unei mari crize. Habar n-am dacă Dragnea și-a dat seama că programul de guvernare al PSD e complet utopic și va pasa neîndeplinirea lui pe cârca încă premierului.

Una peste alta, cinic vorbind, singurul avantaj din toată povestea asta e că Dragnea s-ar putea să-și rupă gâtul din punct de vedere politic și să iasă din decor, exact ca alt păpușar din perioada 1996-2000, pe care ”l-a învins Securitatea”.

USR: Pulverizarea unui grup conjuctural

 

Dacă mă uit la ce se întâmplă în USR, cred că toată lumea are dreptate și că asist la finalul așteptat al unei chestii făcute cu cap, dar fără coadă. Sunt momente când apare o massă critică de votanți dezamăgiți de dreapta și stânga tradiționale, care pot fi coagulați spre un ”partid minune”. PRM, în 2000, sau PP-DD au fost până la urmă doar niște autobuze care au transportat oameni în Parlament. Cei mai șmecheri dintre ei au auterizat în cele din urmă la unul dintre cele două mari partide existente acum, ăia mai tembeluți au ieșit în decor sau au ajuns chiar la pârnaie. Vehiculul, s-a dezintegrat de fiecare dată. Anul trecut USR părea o făcătură mult mai rafinată decât predecesoarele sale. Avea un discurs antisistem fără amenințări cu execuții publice, nu promitea să împartă tractoare și câte 20.000 de euro luați din neant de căciulă electorală, nu avea pe listele de candidați infractorii notorii care încercau să scape de o excursie la beci.  Greșeala a fost una de sistem, pe care, ca să mă dau mafaldă, am surprins-o aici acum ceva vreme :

(https://istoriiincalcite.wordpress.com/2017/01/09/uniunea-cu-de-toate/).

Strategia lui Nicușor Dan, care se rezuma la ”hai să dăm mână cu mână” nu putea să țină la nesfârșit. Ea era un fel de ”mai văd io” în funcție de împrejurări. La recentul congres de la Cluj l-au ales președinte dar structurile de conducere erau împănate de oameni cu agende diferite de ale lui.  Era gașca lui Cristi Ghinea, care-l caută pe Cioloș cu lumânarea. Mai era un grup de ONG-iști libertarieni, ecologiști sau stângiști, lgbt-iști.  Pe treaba cu familia tradițională, dealtfel încă neimportantă, ambele părți aveau dreptate. Nicușor, fiindcă nu voia să îndepărteze electoratul tradiționalist, pe neo-conservatori, să se pună rău cu Biserica Otrodoxă Română. Ceilalți, pentru că și-ar fi fidelizat un segment electoral libertarian, secular, modernist, mic dar vioi. Eu dacă aș fi fost în locul președintelui demisionar aș fi cerut ca partidul să nu se pronunțe în problemă, să îndemne în cazul unui eventual referendum simpatizanții să voteze după cum îi taie capul. Oricum mai e destul timp până la alegeri și problema are toate șansele să fie uitată sau îngropată. Treaba e alta. Povestea a fost un pretext iar pe Nicușor l-au devorat propriile progenituri. Și fără el au rămas acolo atâtea grupări divergente încât prevăd că va fi și mai departe un ”război civil” în interior. Cu sau fără fondator, cu sau fără ”minunea blondă” Cioloș, USR și-a cam mâncat mălaiul fără E-uri și și-a cam băut hameiul.

P.S.: Duminică, pe 4 iunie, seara de la ora 19, mă puteți audia vorbind despre ”Securitate și masonerie” la Clubul Bluzz, de pe strada Plantelor numărul 25. Fiindcă în ultima vreme am stat călare pe dosarele masoneriei de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității voi veni cu informații multe și în premieră. Vă aștept să trăncănim serios la o bere în curte.

Cazul Chirtoacă: S-a făcut pârtie

 

Acum vreo zece ani s-a nimerit să fiu la Chișinău, chiar în sediul Partidului Liberal, când a fost ales Dorin Chirtoacă primar. A fost veselie mare, șampanie, junele circula vesel cu un colan cu mutra lui Ștefan cel Mare și ștrasuri albastre pe piept. Toți analiștii de ocazie îl dădeau drept viitorul vector al unirii, ba chiar unii îl vedeau pe fostul redactor de la ”Surprize-surprize” drept un fel de voievod întregitor al neamului. Atunci Voronin era în cădere liberă iar Dodon juca la juniori.  N-a fost să fie. Motivele ar fi mai multe. Mai întâi, așa cum există partid-stat sau partid-mafie, Dorin avea în spate un partid-unchi. Adică Mihai Ghimpu, un bătrânel țâfnos, care are un talent special să calce în toate străchinile politice posibile și să se  certe cu toată lumea. Vorba unui amic moldovean: ”Ghimpu iesti un schin care-ți întră-n cur și arie paranoie la politichie”. Dorin Chirtoacă nu a tăiat niciodată cordonul ombilical care-l lega de bunelul scandalgiu, nu a ajuns niciodată la un majorat politic real. Nu a încercat niciodată să se delimiteze de dansul temperamental pe care-l făcea moșul cu Plahotniuc, de exemplu.

Pe de altă parte, singurele inițiative personale ale lui Chirtoacă au fost în ceea ce privește România. În 2009 a plimbat autobuze cu votanți cetățeni români și moldoveni în același timp prin Chișinău și l-a scos pe tetea Băsescu președinte. Faptul că s-a și făcut cumătru cu marinarul expirat, prin creștinarea progeniturii numitei Eba nu a făcut decât să mărescă falia dintre el și lumea politică românească nebăsistă.

Habar n-am dacă domnul Dorin a învățat șmecherii cu parcări de la amicul lui (tot) Dorin dar Cocoș. Nici nu sunt sigur dacă s-a dedulcit la parandărăt sau doar a picat într-o capcană. În schimb anul trecut, când am fost la Chișinău nu am văzut ca orașul să arate mult mai bine decât în momentul în care a fost ales Chirtoacă. Manevra cu arestarea pare să fie sfârșitul unui embrion care putea să crească dar s-a fosilizat.

Ghimpu se joacă cu focul a nu știu câta oară. A anunțat că iese de la guvernare și trece în opoziție. Asta ar putea însemna alegeri anticipate pe care să le câștige Partidul Socialiștilor și implicit un dezastru pentru cauza unionistă și pro-europeană. Sper să aibă atâta minte cât să nu facă asta.

Pe de altă parte, o eventuală dispariție a Partidului Liberal de pe scena politică  de la Chișinău ar putea să fie un vânt în pupa pentru Partidul Acțiune și Solidaritate și Maia Sandu. Dacă vor fi alegeri la termen și Dodon o să-și mai dea până atunci cu stângul în dreptul de câteva ori, PAS s-ar putea transforma într-o structură pro-occidentală și pro-românească bine articulată și coerentă care să ducă Moldova de peste Prut într-o direcție bună și pentru noi și pentru ea.

 

Există iad sau purgatoriu la ”Orientul etern”?

 

Prin anul 2000, într-un interviu pe care mi-l acorda pentru revista Plai cu boi, Constantin Bălăceanu-Stolnici sugera cu jumătate de gură că ar fi colaborat cu Securitatea. Nu am insistat, mă gândeam că ”băieții” l-or fi strâns cu ușa și a semnat aiurea vreun angajament.  Mai târziu, am aflat că sursa ”Laurențiu”, cum îi spunea domnului, desena cu talent schemele caselor redactorilor de la Europa Liberă unde era marșrutizat. Nu de alta, dar subordonații grobianului Nicolae Pleșiță trebuiau să știe unde pot plasa microfoane sau, în caz de extremă urgență chiar o bombiță.

Alecu Paleologu a recunoscut încă de la începutul anilor 90 că a baletat o perioadă după cum îi cântau saxofoniștii Securității. A omis însă să spună faptul că se mai dedulcea și la oarece sume de bani de la instituție, fiindcă, nu-i așa, existența de aristocrat presupune costuri.

De puțină vreme studiez la CNSAS relațiile Securității cu Francmasoneria. În 1984, din rațiuni doar de mintea cârmaciului din Scornicești știute, ăla a ordonat redeschiderea unui dosar de problemă numit ”Oculta”. M-am uitat pe începutul lui, pare o carte suprarealistă. În mintea securiștilor era o ciulama și încercau să producă masoni după dictonul ”cincinalul în patru ani”. Urmăreau drept ”frați” o vrăjitoare țigancă, specialistă în argintul viu, un pompier esperantist, o învățătoare din Ardeal care vorbea în dodii despre triunghiuri, un magician, karatiști, radioamatori. Bătrâneii speriați care fuseseră inițiați în perioada interbelică sau imediat după război nu mai aveau chef să ajungă iar la pușcărie sau să pățească cine știe ce, așa că în afara unor corespondențe nostalgice cu unii frați fugiți în occident sau a unor discuții tangențiale nu se manifestau deloc.

Prin 1987, sătui să mai primească rapoarte despre ”masoni” care scot iepuri din pălărie sau încearcă regresie hipnotică, generalii au solicitat sprijinul unui ”specialist”. Este vorba despre sursa ”Jianu”. Ăsta era un tip cult, cu o bună capacitate de sinteză, vechi mason, fost deținut politic, folosit de Centrul de Informații Externe pentru spionarea și influențarea în sensul dorit de securiști a diasporei românești anticomuniste. Omul a redactat, într-un limbaj facil un document schematic, prin care le făcea un training ”patrioților” despre frăție. Dădea din el tot: saluturi, semne, cuvinte de trecere și de recunoaștere, elemente de ritual, formule grafice folosite în corespondență. A comis un îndreptar despre ”cum să recunoști un mason”. Mai făcea și informări despre activitatea ”dușmănoasă” a masonilor români organizați în exil la Paris.

După 1990, mi-am dat seama prin deducții logice, posesorul pseudonimului de haiduc a ajuns în conducerea unui partid istoric, ba chiar a jucat un rol important în Frăție după reaprinderea luminilor. La ce turnătorii făcuse, sunt mai mult decât sigur că era manipulabil și putea fi o marionetă perfectă a noilor structuri de putere din România. Cred că în 1990 PNȚCD și PNL erau împănate cu asemenea cetățeni, care aveau și alte centre de comandă decât propria conștiință. Cât despre faptul că poza în ”martir al Frăției”, pot doar să repet întrebarea din titlu.

Paiul din ochiul altora

 

Nu știu dacă i-am dat vreodată prea multă importanță numitului Mircea Kivu. Îl consideram o parte din pasta presată la rece care umple ecranele televiziunilor de știri atunci  e nevoie de comentat orice, de la fotbal la politică, de la meteo la atacuri teroriste. Mi se părea un tip nici prea-prea nici foarte-foarte, care emitea ”platitudini de bun simț”. E adevărat că le scotea de sub mustață dintr-o direcție neconvenabilă lui Dragnea și marionetelor sale.

Acum vreo două zile țineam o conferință despre anii 90 undeva prin provincie. La sfârșit un cetățean foarte bogat dar autoproclamat marxist (un fel de gauche caviar cu accent moldovenesc) a încercat să-mi dea o lovitură de grație, întrebându-mă ”Ce părere ai despre ce a făcut Kivu?”. Fiindcă știam ce discurs ar fi urmat și mi se uscase gura de la cât vorbisem,  am dat-o cu ”no comment”.  Din cauza asta, fiind dator cu un răspuns, o să o fac aici.

Era absolut normal ca Securitatea să penetreze mediile potențial ostile regimului comunist, zonele  cu oameni care încercau să gândească liber. Așa se explică numărul mare de turnători din cercurile cultural-intelectuale și din anturajul foștilor membri ai partidelor istorice. Strategia era să îi lase să cârtească între ei la un pahar de vorbă, să mai spună un bănculeț, dar situația să fie controlată informativ și brațul armat al clasei muncitoare să intervină ferm dacă apărea posibilitatea unei acțiuni serioase de opoziție. Institutele de cercetare (cum era cel la care lucra Kivu), universitățile, redacțiile, erau împănate cu mai mulți informatori decât o fabrică oarecare de ouă sau lapte acru. Mulți dintre bingănitori, după 1989, au trecut pe partea dreaptă a politicii, unde s-au regăsit poate din convingere pe bune. Parte dintre ei au făcut-o sincer, fără să-și dea seama că pot  deveni o armă redutabilă în mâinile comuniștilor vopsiți dacă sunt deconspirați. Greșeala lor a fost că nu au recunoscut, așa cum a făcut-o parțial Alexandru Paleologu, colaborarea cu instituția represivă.

În cazul lui Kivu, care simpatiza cu USR și susținuse protestele de la începutul anului, s-a declanșat un val mesaje național-comuniste de tipul ”soroșistii sunt curiști, securiști, complotiști, oculți și spioni”, ”USR e de fapt o combinație tenebroasă a binomului”, ”uite cine vrea să vândă țărișoara imperialist-capitaliștilor”, etc. Atunci când ai bube-n cap, încerci să le tratezi sau te retragi, să nu-i molipsești și pe alții. Mircea Kivu nici nu s-a autodenunțat, ceea ce ar fi însemnat un tratament, nici nu s-a dat la fund. Aici a greșit.

Pe de altă parte, perdeaua asta de fum ascunde un mare adevăr. Statistic vorbind, cel mai mare număr de foști ofițeri activi de Securitate și informatori s-au aflat la PSD și precursorii săi, la partide național-comuniste precum PRM sau mai recent, PRU. Sistemul securist i-a servit cu cerbicie pe Ion Iliescu și urmașii săi încă din 1990 și o mai face. Nu o să mă apuc acum să fac un pomelnic fiindcă n-aș termina nici poimâine. Oricum, conspiraționisto-stângiștii care zbiară acum arătându-l cu deștul pe Kivu nu se uită în oglindă, să vadă că în ”ochiul lor de partid și de stat” e ditamai stâlpul de telegraf.

Cum a omagiat Poșta Română un criminal de război

 

Închipuiți-vă un text apărut într-un ziar local din Austria, care ar suna cam așa: ”Ieri, fii satului Braunau am Inn au evocat personalitățile mai multor oameni de seamă născuți aici, printre care Adolf Schicklgruber, veteran al celor două războaie mondiale, pictor talentat, primul om din localitate care a încercat să dea examen de admitere la Universitatea de Arte Frumoase din Viena. Cu această ocazie Poșta Austriacă din localitate a lansat un plic omagial cu portretele celor mai importanți braunaueni, printre care și Adolf.” Cred că v-ați prins despre cine e vorba și vă dați seama ce scandal ar fi ieșit.

Apoi, citiți și textul ăsta, apărut în ziarul Crai Nou din Suceava, pe 4 decembrie 2013 despre o evocare a personalităților din localitatea Frătăuții Vechi: ”    Economistul Ion Burciu a prezentat, succint, viața și activitatea lui Modest Isopescu, fost colonel de jandarmi. A lucrat la Jandarmeria din Rădăuți. Acesta a luptat pe front în cele două războaie mondiale. A fost primul bucovinean care a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, apoi Școala Militară de Ofițeri. La oficiul poștal din localitate a fost lansat un plic care are pe față portretele lui Dimitrie, Modest și Claudiu din neamul Isopeștilor, plicul fiind obliterat cu ștampila de zi a oficiului poștal local.” (http://www.crainou.ro/2013/12/04/familia-isopescu-mandria-fratautenilor/)

Unde e problema?! Locotenent colonelul de jandarmi Modest Isopescu nu a luptat pe front în ambele războaie mondiale. În al doilea a fost prefectul județului Golta din Transnistria, aflat sub ocupație românească. Acolo s-a ocupat cu organizarea unor lagăre pentru evrei și țigani, a ordonat execuția prin împușcare a mii de oameni ajunși acolo în ”supra-numerar”, a lăsat să moară de  inaniție alte mii de oameni, nu a combătut molimele care bântuiau printre deportați, de unde a rezultat un alt număr mare de victime. A mai fost acuzat de malversațiuni financiare, abuzuri sexuale și comportament abuziv în funcție și în 1945 a fost condamnat la muncă silnică pe viață.

Mai mult ca sigur, domnul economist care i-a povestit viața ”succint” știa despre cine e vorba, dar, deh, a contat mai mult că domnul consătean a fost primul din zonă care a făcut facultatea de sport, așa ceva nu putea fi neomagiat. Mai interesant este că o instituție a statului român, poșta, a girat din prostie un ”plic de o zi” cu mutra unui criminal de război. Așa a apărut o raritate filatelică.  Aștept cu interes ca Poșta Română din Caracal să pună în circulație un plic cu poza lui Ion Rîmaru, ”un eminent fiu al urbei, student la Facultatea de Medicină Veterinară din București”.

Un căcat liberal

Mă doare când văd cum PNL,  în care m-am înscris în primăvara anului 1990 își face harakiri. Trebuie să ai o gândire de cercopitec politic dacă anunți cu surle și trâmbițe că numești niște membri de partid oarecum rămași pe dinafară pe niște funcții ale statului cu care nu au nicio legătură.  Ce are Sulfina Barbu cu arhivele securității? O îndreptățește o carieră de geolog ratat să ajungă în colegiul CNSAS? Dar inginera de construcții Anca Boagiu cu Autoritatea de Audit? O fi, de fapt, vreo mare controloare economică? Ce caută inginerul mecanic Teodor Atanasiu la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Economiei?

Încă o dată, PNL dovedește că face tâmpenii maxime chiar din opoziție, unde ar trebui să crească. Să tratezi niște instituții ale statului român ca pe un fel de feude personale doar fiindcă acolo îți revin prin algoritm niște locuri e o prostie cât casa. Numirile astea ar putea dovedi sărăcia de cadre a sărmanului partid, care nu își poate găsi printre membri un istoric, un economist sau un specialist în energie. Dacă e așa ar fi de rău, dar, din păcate, e și mai rău. Pur și simplu niște cuconițe fabricate de Băsescu și un cetățean care, vorba aia, era pe treabă încă de la ”patușopt” au fost așa de eficienți că au rămas fără ”coledzi” după alegerile de anul trecut. PNL, pișându-se cu boltă peste propriul electorat, a procedat ca PSD-ul pe vremea lui Năstase și le-a găsit niște cuibușoare bine plătite din banul public, la niște instituții cu care nu au nici în clin, nici în mânecă.

La sfârșit, am lăsat ”vestea bună”. Eugen Nicolăescu, zis Jeni, pleacă viceguvernator la Banca Națională a României. Băiatul ăsta, din numărător de furculițe și fețe de masă la un hotel pe vremea lui Ceaușescu, s-a  învârtit de posturi de ministru și mandate de parlamentar fără să-l recomande vocea sau talentul. Pur și simplu a știut să se replieze în tabăra care lua puterea la congresele PNL tot timpul. Fiind un mare organizator, a distrus în general filialele pe care le-a coordonat, care scoteau ”scoruri astronomice” în alegeri. Măcar așa, din poziția de pensionar pe la BNR nu o să mai poată dinamita structurile teritoriale pe care alții încearcă să le înjghebe.

P.S.: În seara asta o să țin o conferință despre Piața Universității în 1990 și mineriade la Clubul Bluzz, de pe strada Plantelor nr. 25, de la 8 seara. Cine vrea să sosească acolo e binevenit.