Lună: februarie 2019

20.000 de leke sub mări

Aşa cum ziceam în postarea anterioară, acum puţin timp am ajuns la Tirana. Nici nu debarcasem bine în Albania, când am dat peste următoarea firmă:

IMG_20190204_140907

Am trimis poza unei amice din ţară, care m-a întrebat imediat: „Cât fac 450 de leke?”. I–am răspuns că vreo trei euro şi ceva, a spus că vrea patru pule, dar nu puteam să i le aduc proaspete aşa că a renunţat la idee.

Am mai mers puţin şi am ajuns la Funeral Buda. Să fie pentru defecări post-mortem?

IMG_20190206_160619

În faţa companiei respective era şi o motocicletă pe care scria Funeral Security. Eu ştiam că se fură mireasa. Aici să se întâmple aşa ceva şi cu mortul?

IMG_20190206_160639

Când eram eu copil exista un joc stupid şi uşor rasist. Îl întrebai pe unul „Au ţiganii biserică?”. După, îi suceai mâna brusc şi ăla făcea „Au!”. Când am văzut imaginea de mai jos, m-am întrebat „Au cocalarii bibliotecă?”. Am răspuns, fără să mă violenteze nimeni, „Au.”IMG_20190206_134949

Enver Hodja a fost un dictator comunist poate ceva mai dezaxat decât Ceauşescu. Îşi lichida adversarii politici, izolase Albania de toată lumea, promova un cult al personalităţii infernal. A dat colţul în 1985 şi cum regimul comunist a mai durat partidul i-a făcut o piramidă, care a devenit muzeul defunctului „iubit conducător”. Era considerată clădirea care a costat cel mai mult din Albania în 1988, anul inaugurării. După căderea comunismului a avut diverse utilităţi printre care şi discotecă.Acum e în paragină. Am băut bere la pet cu nişte boschetari prietenoşi în interiorul ei.IMG_20190204_135844

Acelaşi tovarăş  Enver a avut ideea, conform doctrinei „Lupta întregului popor” să umple ţara cu mii şi mii de cazemate în care să se bage albanezii şi să reziste atacatorilor imperialişti, deviaţionişti sau extratereştri. Complet inutile, ele răsar de te miri unde. În imaginea de mai jos e una găsită între blocuri, în oraşul Dures. Gospodarii de acolo o folosesc drept tomberon de beton armat.IMG_20190203_133555

Dacă tot am vorbit de Hodja trebuie să spun că exact ca la noi, sunt unii care-l regretă pe motiv că le dădea apartamente şi repartiţii. Domnul de la care am cumpărat bustul dictatorului din poza de mai jos părea un burghez onorabil, proprietar de magazin de antichităţi în centrul Tiranei. Am negociat la sânge, până la urmă am dat 7 euro pe Enver. Apoi, negustorul s-a apucat să-mi explice că democraţia duce la haos, că el îl iubeşte pe Putin şi că Albania are nevoie de un pumn de fier care să facă ordine, cum era pe timpul lui Hodja.IMG_20190224_082923

În rest, am avut senzaţia că îmi retrăiesc tinereţea românească de pe la mijlocul anilor 90. Totul se negociază şi e foarte ieftin. Oamenii sunt foarte prietenoşi şi comunici cu ei imediat. Se construieşte haotic.  M-am întâlnit şi m-am împrietenit spontan cu un domn cu soţie româncă, după ce m-a auzit trăncănind în limba maternă la telefon. M-a chemat lângă prietenii lui şi m-a cinstit până nu am mai ştiut cum mă cheamă (mulţumesc, Iulian!).Tirana are un număr imens de cârciumi haioase. La colţurile străzilor dai peste moşuleţi care-ţi vând pe nimic ţigări făcute de ei din tutun cultivat în curte, învelite în cornete de hârtie. Trataţia de mai jos (ţigări + rachiu + cafea) m-a costat cam 5 lei româneşti la o crâşmă din centrul Tiranei (50 de leka fiecare produs). IMG_20190208_115507_1

Cu o zi înainte să plec m-am dus la Dures, pe malul mării şi m-am aşezat la o terasă pe plajă. Era soare, frumos şi mă gândeam că mă întorc la vremea cenuşie şi rece de acasă. Îmi părea rău că mă car şi îmi spuneam că e o experienţă pe care vreau să o repet. Făceam socoteala că pe tot ce am spart, mâncare şi băutură în exces, ţigări, ţigări pentru acasă, muzee, cadouri, chestii, trestii, nu am dat mai mult de 20.000 de leka. Pe chestia asta am luat un rachiu, alt rachiu şi tot aşa până când, parafrazându-l pe Jules Verne, am dat o parte din cei 20.000 de leke direct sub mări, de pe un dig.

Tovarăşul Dej şi tovarăşa Ana Pauker s-au întors în patrie pe calea aerului

IMG_20190218_165032_1Gheorghe Gheorghiu Dej Ana Pauker Vasile Luca Teohari Georgescu Valter RomanIMG_20190218_165025

Acum puţin timp calea, adevărul ba chiar şi viaţa m-au dus în Albania. Despre ce am descoperit acolo voi reveni mai pe larg undeva spre sfârşitul săptămânii. La un moment dat mă plimbam cu ţintă-n sus şi-n jos spre un rachiu ieftin. Pe malul râului Lana trec pe lângă un moş care avea întinse în faţa lui, pe o pătură, o groază de cărţi răpciugoase. Habar n-am albaneză, dar mi-am spus că rachiul nu se evaporă de la cârciumă şi pot să arunc un ochi. Organul meu a rămas lipit de un Stalin românesc, Opere vol 3 , tipărit la Editura Partidului Muncitoresc Român în anul de graţie 1949. Ceva mai încolo, am găsit o recidivă a tătucului popoarelor, „Anarhism sau socialism?”, acelaşi an, aceeaşi casă de producţie. M-am apucat să scobesc mai departe în grămada de cărţi. Aşa i-am găsit pe Ana Pauker şi Gh. Gheorghiu-Dej, Editions du Parti Ouvrier Romain,  1951. Scrise într-o superba langue du bois franţuzească.  Ce e Dej, ca dejul trece. Criminalul în cauză a fost abil şi-a terminat adversarii din partid şi a stat la putere până când a crăpat. Biografia sa, chiar în franţuzeşte, nu e rară. Însă tovarăşa Ana a fost atacată şi buşită de camaradul său întru comiterea ororilor la un an după tipărirea cărţuliilor. Iaca ce am găsit despre chestia respectivă în articolul Alexandrei Toader (o mai nouă amică de-a mea, istorică şi deşteaptă) „Biografiile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej între popularizare de primă instanţă şi construcţia unui cult al personalităţii”, publicat în „Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol, Tomul L, 2013” : „Biografiile celorlalte două personaje, Ana Pauker şi Vasile Luca nu vor mai fi reeditate. Dimpotrivă, s-a recurs la diferite mijloace în vederea retragerii acestora din circuit după eliminarea acestora din partid, în mai 1952.  Iar acest aspect nu a existat doar la noi ci şi în alte state  „prietene” unde le-a fost trimisă, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, biografia. Dintr-un raport al Oficiului Diplomatic al RPR din Berlin, din data de 2 iulie 1952,aflăm că s-au primit instrucţiuni de la M.A. E. al RPR în vederea retragerii biografiilor lui Vasile Luca şi ale Anei Pauker, acţiune care, potrivit respectivului document, s-a desfăşurat cu succes.”

Succint, din articolul Alexandrei am aflat că în mai 1951, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la fondarea PCR, au fost tipărite trei biografii ale conducătorilor partidului, Dej, Pauker şi Vasile Luca. Ele au fost publicate în română, maghiară, germană şi sârbă pentru „uz intern” şi franceză pentru exterior. Când, un an mai târziu, Luka Laszlo şi  Ana Pauker au fost daţi de-a berbeleacul de Ghiţă, „vieţile” lor trimise în exterior au fost retrase şi casate. Soarta absolut ciudată a făcut ca după o zi după ce am citit articolul  să o cunosc în carne şi oase pe Alexandra, la o lansare de carte. Mi-a spus că după ştiinţa ei, din broşura „Ana Pauker” varianta în franceză mai există doar un exemplar, la Bibilioteca Centrală Universitară din Iaşi.

Una peste alta, am avut un noroc chior. Erau şanse foarte mici să găsesc o carte românească extrem de rară tocmai în Albania. Posibil ca „tovarăşii diplomaţi” aflaţi la Tirana în1952 să nu fi respectat ordinul centralei şi să fi iertat broşura cu faptele de arme ale tov. Ana. Pe toate cele patru volume cumpărate am dat 600 de leka, aproximativ  euro. Ana Pauker şi Dej, cu copertă roşie marcată cu secera şi ciocanul s-au întors în patrie pe calea aerului, cu escală, fiindcă aşa a fost mai ieftin.

Securitatea era proastă sau antisemită? Poate ambele în acelaşi timp…

secu masonimasoni echer

De curând am găsit în arhivele securităţii, păstrate la CNSAS un document senzaţional prin tembelismul lui. El face parte din „Dosarul Oculta”, care ar fi trebuit să conţină monitorizarea activităţii francmasonice pe teritoriul României în anii 80 ai secolului trecut . Cum aşa ceva nu prea exista, „băieţii” băteau câmpii cu mare graţie. Deşteptăciunea de faţă a fost ouată pe data de 4  martie 1983 de către pe atunci maiorul Roland Vasilievici, de la Securitatea Timiş. Omul, între timp colonel în rezervă, mai există şi acum câţiva ani a scris o carte în care-şi punea parţial cenuşă-n cap pentru ce a făcut în timpul carierei.

Din document aflăm chestii absolut „senzaţionale”, de exemplu că un pensionar poate fi mason fiindcă un senator american l-a invitat „să se iniţieze în OZN-istică”,  că psihiatrul în retragere Eduard Pamfil (tatăl defunctului meu prieten, pictorul Francois Pamfil) ţine legătura cu medici de afară care pot fi francmasoni şi are un cerc de bionică (!!!) sau, cel mai frumos, că o doamnă dilie internată la spitalul de glumeţi de la Gătaia are trei reviste „masonice” ale „lojei Rosi Crucian” (!!!). Mai citim şi că o doamnă Stela de 67 de ani „vehiculează idei masonice şi teozofice” (n.n.- poate cu firobuzul, cum îi spune troleului  în Timiş).

Iniţial am bănuit că tov. Vasilievici a redactat documentul în timp ce se dregea cu ceva tare în decursul unei mahmureli rezultate după o beţie prelungită sau pe când  se afla sub acoperire şi medicaţie cu neuroleptice la spitalul sus-pomenit. Asta şi fiindcă scria agramat sau inventa cuvinte ( „îşi desfăşura activitatea sub acoperirea unor activităţi caritative”, „Izrael”).

Ei bine, nu era vorba doar de Vasilievici.  Şefii lui de la Timiş şi Bucureşti au luat foarte în serios cele scrise de ofiţer, dovadă adnotările într-un superb limbaj de lemn : „Acţionaţi în spiritul programului”,  „Tovarăşul col Merce ştie ( n.n.-probabil, scris neclar) la material şi să urmărim rezolvare problema la Timiş”, „Tov Iliescu luaţi măsuri şi date”.

În plus, am mai văzut ceva. Securitatea  credea, exact ca şi extrema dreaptă rudimentară, în legenda iudeo-masoneriei. Lăsând la o parte că ei considerau organizaţia Bnai  Brith drept masonerie, greşeală de amator, am mai găsit nişte fraze teribil de interesante în document. Măsura numărul 2 de combatere a masoneriei sugerată de Vasilievici sună aşa : „Depistarea şi luarea în lucru a tuturor elementelor susceptibile a fi francmasoni stabilindu-se că se pot emite unele suspiciuni întemeiate cu privire la activitatea unor persoane din domeiul cercetării medicale şi tehnice, în rândul oamenilor de cultură şi artă, în cadrul Muzeului Banatului, în sfera activităţii ideologice ( unde îşi desfăşoară activitatea mai mulţi evrei care au unele legături suspecte cu persoane străine), în cadrul Comunităţii Mozaice, în învăţământul universitar, etc.”

Iaca şi măsura numărul 4: „Depistarea tuturor evreilor care deţin funcţii importante în industrie, economie, pretabili a fi atraşi la activităţi masonice.”

Ce pot să zic? În accepţiunea maiorului Vasilievici, care nu e contrazisă neam de către şefii săi, simpla apartenenţă la comunitatea evreiască stârnea suspiciunea că un cetăţean e francmason, deci un fel de spion sau duşman al poporului.  Lasând la o parte faptul că industria e inclusă în economie, mă întreb dacă ofiţerul şi colegii săi s-au apucat să facă o listă cu „evreii importanţi” şi au făcut în dreptul numelor o  Stea a lui David galbenă, cu carioca. Vă urez lectură şi distracţie plăcută, fiindcă puteţi citi integral documentul făcând click pe link-ul de sub titlu (se cheamă secu masoni).