Lună: Iunie 2017

Nelu Stratone, un arheolog muzical

 

De amicul meu Nelu Stratone mă leagă o prietenie care ține de peste 20 de ani. Ne-am cunoscut pe la începutul anilor 90, când eu mă ocupam ca tânăr jurnalist cu politichia iar el, ca și acum, cu muzica. Prin 1997 am avut chiar o emisiune împreună la Radio Tinerama, unde,  de vreo două ori, când am chemat personaje politice incomode, ni se blocau brusc telefoanele sau se tăiau căile de sunet din studio. Am mai scos, la sfârșit de secol, o revistă pentru niște mafioți turci. Țin minte că ăia ne propuseseră o mare afacere, să falsificăm pe imprimanta redacției bilete de autobuz din Istanbul și Nelu, care se pricepea la calculatoare a scăpat pe muchie să devină un infractor internațional după ce le-a explicat serios ălora că îi lipsește o piesă inventată.

O perioadă l-am văzut mai rar pe Nelu, fiecare lucra în altă parte și eram prinși cu treburi. Mai beam o bere din când în când împreună și eram convins că se mulțumește, așa cum fac eu de multe ori, să se complacă într-o lene dulce hidratată cu multe licori. Până la urmă s-a dovedit că nu s-a apucat să zacă pur și simplu după ce s-a pensionat. M-am prins de chestia asta după ce mi-au parvenit trei cărți ale lui. Că scrie, nu e nicio mare treabă, o fac destui cretini grafomani. Numai că Nelu a făcut o chestie care mi-a răscolit memoria.  În volumele ”Stratonelu (un rocker atipic”), ”Top T Buzău-festivalul rezistenței rock” (ambele editate în 2016 la ”Casa de pariuri literare”) și ”Rock sub seceră și ciocan” (Editura Avangarda, 2016), amicul  Nelu dezgroapă atmosfera bezmetică a tinereții mele. Descrie festivaluri răposate între timp la care nu știam cum să mă dau peste cap să ajung, cluburi de multă vreme dispărute dar care erau în vogă, bețiile lungi până de dimineață cu trupe și găști de strânsură la care uneori apăream și eu. În plus, pe lângă treburile astea cu carne epică și uneori haioase, băiatul e și riguros ca un istoric atunci când trebuie. Înșiră ca la carte componențele și discografiile trupelor rock mai importante care au cântat  din anii 60 până în 2000. Nu-i lasă deoparte nici măcar pe ăia care au avut ”glorie de o vară”. Citindu-i cărțile mi-am adus aminte de tot felul de ”zgomote” care-mi plăcuseră la timpul lor și de care uitasem complet, așa că am frecat youtube-ul în căutarea lor.

Cred că lucrurile, locurile și faptele (de) scrise de Nelu ar putea interesa atât nostalgici (ca mine!) cât și juni care vor să vadă cum era și ce se asculta ”pe vremuri”.

Singura chestie pe care i-a reproșez Stratonelului este că m-a făcut să-mi dau seama cât de mult timp a trecut de când pipăiam fete pe la concertele organizate de Dorian Ciubuc în anii 90.

Ca-n Gara Alexandria

 

A trecut și moțiunea de centură. Bănuiam că ambele părți vor licita cu posturi în executiv, afaceri, comisioane, panamale diverse. De vreo trei-patru zile știam că se racolează oameni de ambele părți și că, de exemplu, Remus Borza de la ALDE o să defecteze în tabăra Grindeanu-Ponta. Nu de alta, dar îl lega o prietenie sinceră de Victoraș de pe vremea pseudo-privatizării Oltchim, când plimba Danuț Diaconescu saci cu bani prin oraș. Până la urmă a câștigat Dragnea, căci avea resurse mai mari. A făcut și-o afacere. A renunțat să-i cumpere în ultimul moment pe scumpii de unguri și i-a luat la bucată pe ăilalți minoritari naționali, pe care-i poți căpăta cu o subvenție pentru o  revistuță, o văruire de sediu, stipendierea unor chefuieli etnice cu chirăituri și altele asemenea. Mucenicii ponto-grindeni își vor trage probabil un partid cu ăla mic, Dan Constantin și vor aștepta la cotitură să se șucărească vreun baron local PSD pe Dragnea, să li se alăture cu nișcaiva parlamentari și să trântească la un moment dat cupletul penaloid Liviu-Călin.

Până aici nu e nimic special, doar că Dragnea a aruncat țara în haos. O perioadă o să avem un guvern provizoriu, tot cu Grindeanu, care nu o să facă nimic. După, președintele o să respingă într-o primă fază vreo parascovenie propusă de șeful PSD drept premier. Spre sfârșitul verii lumea nu prea muncește, așa că nici ”titularii” noi nu cred că vor face o perioadă o mare urdă. Pun pariu că la absorbția de fonduri europene, de exemplu, vom sta tare rău. Poate o să absoarbă Dragnea, mai ceva ca un tampon de tip OB niște fonduri rusești, că așa spunea Grindeanu că voia să facă. Una peste alta, în următorul interval în România o să fie ca-n Gara Alexandria: mizerie, boschetari, trenuri care întârzie și nu se știe când pleacă.

 

 

Un PNL vulnerabil

 

În mijlocul circotecii pesediste și al jocului guvernamental de alba-neagra puțină lume a fost atentă la ce s-a întâmplat la congresul PNL. Era previzibilă alegerea lui Ludovic Orban fiindcă el era răul cel mic. Și eu dacă aș fi avut de ales între Bușoi și el nu aș fi ezitat să o fac. Contracandidatul era fără sare, fără piper, cu bube-n cap și între PNL-ul condus de Alina Gorghiu și partidul cu Bușoi vlădică nu ar fi fost nicio diferență. Da, Ludovic e simpatic, pilangiu și zdrăngăne la chitară. Numai că are un trecut luabil la puricat, care nu-i poate face servicii de imagine. Nu mă refer la procesul în care a fost achitat, cel cu turnătoria lui Urdăreanu. Nici la incidentul rutier când a lovit ușor cu mașina o fată. E vorba despre niște chestii care vin din negura istoriei. Dacă o să se apuce cineva să-i ia la puricat mandatul de secretar de stat la handicapați din perioada guvernării CDR-PD? Dar cel de la transporturi din timpul lui Tăriceanu? Mai își aduce cineva aminte de ce a făcut ca viceprimar al Capitalei? Unele cu guri spun că ar mai fi fost o controversă cu o altă chestie de trafic auto de prin 2000… Habar n-am dacă vor apărea la un moment dat, oportun, filmulețe cu el într-o anumită ”stare de spirit” din timpul manifestațiilor din 2012, de exemplu. Una peste alta, e posibil să fie atacat cu informații venite din trecut, reîncălzite. Orban, așa cum îl cunosc poate lua decizii pripite.

Dacă la nivel de prim-vicepreședinți (patru la număr) nu prea am ce obiecta (în afara faptului că eu l-aș fi văzut pe alesul Bolojan șef suprem) îmi pun niște întrebări despre secretarul general. Nu ar fi o problemă că vine din PDL și că e foarte tânăr. Robert Sighiartău e din Bistrița-Năsăud și s-a format politic pe vremea când la jupân peste pedeleul local era Ioan Oltean, zis Neluțu Mexicanu. Să fie o extensie a Neluțului respectiv, un personaj toxic, obligat să stea pe bară în urma unor multiple cercetări penale în conducerea PNL? O fi având vreo cârdășie urât mirositoare cu domnul respectiv? Habar n-am, sper să nu fie așa. Și la nivele de vicepreședinți simpli sunt vreo trei-patru persoane dintre care unele au deja și despre altele se poate previzona că vor avea necazuri cu legea.  Mă mai întreb ce caută în Biroul Executiv Riceard Viorel Badea, un personaj relativ lugubru, despre care am scris aici: http://www.stelian-tanase.ro/riceard-inima-de-carpa-de-toma-roman-jr/ .

În concluzie, mi se pare că PNL, prin oamenii pe care i-a ales la șefie rămâne un partid vulnerabil.

 

Licitația ungurească

 

Faptul că multă lume era sătulă până-n gât de joaca de-a dictatorul a lui Dragnea nu e un secret. Practic, băiatul ăsta de la Teleorman avea impresia că România e autobaza lui personală.  Fiindcă îi ceruse premierului cu mușcătură de știucă pe care-l inițiase în tainele pescuitului să intensifice relațiile economice cu Rusia e probabil ca și americanii să-și fi dat acordul la situația de față. Asta e de bine, fiindcă aveam mari temeri că administrația Trump va face un joc ezitant și concesiv față de ruși în Balcani.   Ponta s-a reinventat și stă la Palatul Victoria unde monitorizează ploi, treabă care nu mi-e deloc simpatică, mai ales că îmi aduc aminte cum îi transportau jandarmii pe el și Dragnea la nu știu ce inundație într-o barcă transformată în lectică. La puțin timp Dragnea i-a făcut vânt de la bordul ambarcațiunii și acum se întâmplă invers.

Consecința cea mai importantă a aberației cu moțiunea împotriva propriului guvern e însă că iar au devenit  inevitabili și ultrafrecventabili ăia de la UDMR. Îmi închipui că la ora asta Kelemen Hunor  stă la telefon și vorbește ba cu Iohannis și interpuși ai lui, ba cu Dragnea sau Firea. Probabil că spune chestii de genul : ” Președinte ur, pecenegul din Teleorman a zis că dă kete miniștri și o vicele. Pui matale o portofoliu în plus? Voi, vizigoții v-ați înțeles tot timpul cu hunii…” (…) ”Liviu bacsi, iute cum o zis că dă sasul (…) No, gere ide și mai dă o ministerul să avem harom și niște prefecte.”

Pentru prima dată după 1989 s-ar putea să avem pe cineva de la UDMR la un minister de forță sau de primă mână, adică la apărare, interne sau externe. În plus, dacă moțiunea nu trece , și se face un ”guvern de largă concentrare democratică”, ”în interesul național”, bineînțeles, o să fie o altă premieră, cel mai stufos cabinet din istoria post decembristă. După calculele mele va avea patru vicepremieri și ministere cât să-l mulțumească și pe ăla micul de la PC.

 

Înapoi cu 20 de ani

 

Își mai aduce aminte cineva de coaliția CDR-PSD? Dar de Victor Ciorbea și Radu Vasile, unul devenit Avocatul Poporului pentru eternitate și celălalt trecut la Orientul Etern? Cei doi pomeniți mai sus, ca și Grindeanu, nu erau șefi de partid. Ei erau un fel de marionete ale unor grupuri de interese, dar la un moment dat au prins viață.  Atunci, un ”lider regional” ajuns președinte fără har, împreună cu niște găști din PNȚCD le-au dat la cap. Perioada 1996-1999 a fost una de blocaje maxime, convulsii sociale și economice, sărăcie. Au fost atunci, de exemplu, ultimele mineriade. Acum, Liviu Dragnea i-a tras preșul de sub picioare lui Sorin Grindeanu. A cugetat el că e mai bine să pună la Palatul Victoria  o cucoană extrasă din Teleorman sau o fostă peremistă francofonă cu accent swahili, pentru a-și arăta mușchii. Grindeanu, inventat brusc ca om politic, a dat-o pe după corcoduș că o să plece abia după ce Iohannis o să nominalizeze un alt pesedist.

Părerea mea e că președintele PSD și-a cam dat cu tesla-n organele cu care gândește. Grindeanu, aliat cu Ponta, Daniel Constantin și alți nemulțumiți ar putea schimba majoritatea în parlament. Chiar dacă nu o să fie așa și domnul lider maximo al PSD s-a înțeles, de exemplu, cu ungurii, țara e în pragul unei crize, al unui blocaj politic fără precedent. E de râsul lumii ca PSD să-și trântescă propriul premier prin moțiune de cenzură. Ne aflăm pe buza vacanței parlamentare.  Pe de altă parte, eu dacă aș fi în locul președintelui aș refuza să le nominalizez pe Carmen Dan sau, mai ales, pe țoapa cu ifose Olguța. Asta înseamnă că până undeva, hăt, spre toamna târzie, o să fie un vid guvernamental. Condusă de niște interimari cu puteri limitate, România va fi pe muchia unei mari crize. Habar n-am dacă Dragnea și-a dat seama că programul de guvernare al PSD e complet utopic și va pasa neîndeplinirea lui pe cârca încă premierului.

Una peste alta, cinic vorbind, singurul avantaj din toată povestea asta e că Dragnea s-ar putea să-și rupă gâtul din punct de vedere politic și să iasă din decor, exact ca alt păpușar din perioada 1996-2000, pe care ”l-a învins Securitatea”.

USR: Pulverizarea unui grup conjuctural

 

Dacă mă uit la ce se întâmplă în USR, cred că toată lumea are dreptate și că asist la finalul așteptat al unei chestii făcute cu cap, dar fără coadă. Sunt momente când apare o massă critică de votanți dezamăgiți de dreapta și stânga tradiționale, care pot fi coagulați spre un ”partid minune”. PRM, în 2000, sau PP-DD au fost până la urmă doar niște autobuze care au transportat oameni în Parlament. Cei mai șmecheri dintre ei au auterizat în cele din urmă la unul dintre cele două mari partide existente acum, ăia mai tembeluți au ieșit în decor sau au ajuns chiar la pârnaie. Vehiculul, s-a dezintegrat de fiecare dată. Anul trecut USR părea o făcătură mult mai rafinată decât predecesoarele sale. Avea un discurs antisistem fără amenințări cu execuții publice, nu promitea să împartă tractoare și câte 20.000 de euro luați din neant de căciulă electorală, nu avea pe listele de candidați infractorii notorii care încercau să scape de o excursie la beci.  Greșeala a fost una de sistem, pe care, ca să mă dau mafaldă, am surprins-o aici acum ceva vreme :

(https://istoriiincalcite.wordpress.com/2017/01/09/uniunea-cu-de-toate/).

Strategia lui Nicușor Dan, care se rezuma la ”hai să dăm mână cu mână” nu putea să țină la nesfârșit. Ea era un fel de ”mai văd io” în funcție de împrejurări. La recentul congres de la Cluj l-au ales președinte dar structurile de conducere erau împănate de oameni cu agende diferite de ale lui.  Era gașca lui Cristi Ghinea, care-l caută pe Cioloș cu lumânarea. Mai era un grup de ONG-iști libertarieni, ecologiști sau stângiști, lgbt-iști.  Pe treaba cu familia tradițională, dealtfel încă neimportantă, ambele părți aveau dreptate. Nicușor, fiindcă nu voia să îndepărteze electoratul tradiționalist, pe neo-conservatori, să se pună rău cu Biserica Otrodoxă Română. Ceilalți, pentru că și-ar fi fidelizat un segment electoral libertarian, secular, modernist, mic dar vioi. Eu dacă aș fi fost în locul președintelui demisionar aș fi cerut ca partidul să nu se pronunțe în problemă, să îndemne în cazul unui eventual referendum simpatizanții să voteze după cum îi taie capul. Oricum mai e destul timp până la alegeri și problema are toate șansele să fie uitată sau îngropată. Treaba e alta. Povestea a fost un pretext iar pe Nicușor l-au devorat propriile progenituri. Și fără el au rămas acolo atâtea grupări divergente încât prevăd că va fi și mai departe un ”război civil” în interior. Cu sau fără fondator, cu sau fără ”minunea blondă” Cioloș, USR și-a cam mâncat mălaiul fără E-uri și și-a cam băut hameiul.

P.S.: Duminică, pe 4 iunie, seara de la ora 19, mă puteți audia vorbind despre ”Securitate și masonerie” la Clubul Bluzz, de pe strada Plantelor numărul 25. Fiindcă în ultima vreme am stat călare pe dosarele masoneriei de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității voi veni cu informații multe și în premieră. Vă aștept să trăncănim serios la o bere în curte.