Lună: Mai 2017

Cazul Chirtoacă: S-a făcut pârtie

 

Acum vreo zece ani s-a nimerit să fiu la Chișinău, chiar în sediul Partidului Liberal, când a fost ales Dorin Chirtoacă primar. A fost veselie mare, șampanie, junele circula vesel cu un colan cu mutra lui Ștefan cel Mare și ștrasuri albastre pe piept. Toți analiștii de ocazie îl dădeau drept viitorul vector al unirii, ba chiar unii îl vedeau pe fostul redactor de la ”Surprize-surprize” drept un fel de voievod întregitor al neamului. Atunci Voronin era în cădere liberă iar Dodon juca la juniori.  N-a fost să fie. Motivele ar fi mai multe. Mai întâi, așa cum există partid-stat sau partid-mafie, Dorin avea în spate un partid-unchi. Adică Mihai Ghimpu, un bătrânel țâfnos, care are un talent special să calce în toate străchinile politice posibile și să se  certe cu toată lumea. Vorba unui amic moldovean: ”Ghimpu iesti un schin care-ți întră-n cur și arie paranoie la politichie”. Dorin Chirtoacă nu a tăiat niciodată cordonul ombilical care-l lega de bunelul scandalgiu, nu a ajuns niciodată la un majorat politic real. Nu a încercat niciodată să se delimiteze de dansul temperamental pe care-l făcea moșul cu Plahotniuc, de exemplu.

Pe de altă parte, singurele inițiative personale ale lui Chirtoacă au fost în ceea ce privește România. În 2009 a plimbat autobuze cu votanți cetățeni români și moldoveni în același timp prin Chișinău și l-a scos pe tetea Băsescu președinte. Faptul că s-a și făcut cumătru cu marinarul expirat, prin creștinarea progeniturii numitei Eba nu a făcut decât să mărescă falia dintre el și lumea politică românească nebăsistă.

Habar n-am dacă domnul Dorin a învățat șmecherii cu parcări de la amicul lui (tot) Dorin dar Cocoș. Nici nu sunt sigur dacă s-a dedulcit la parandărăt sau doar a picat într-o capcană. În schimb anul trecut, când am fost la Chișinău nu am văzut ca orașul să arate mult mai bine decât în momentul în care a fost ales Chirtoacă. Manevra cu arestarea pare să fie sfârșitul unui embrion care putea să crească dar s-a fosilizat.

Ghimpu se joacă cu focul a nu știu câta oară. A anunțat că iese de la guvernare și trece în opoziție. Asta ar putea însemna alegeri anticipate pe care să le câștige Partidul Socialiștilor și implicit un dezastru pentru cauza unionistă și pro-europeană. Sper să aibă atâta minte cât să nu facă asta.

Pe de altă parte, o eventuală dispariție a Partidului Liberal de pe scena politică  de la Chișinău ar putea să fie un vânt în pupa pentru Partidul Acțiune și Solidaritate și Maia Sandu. Dacă vor fi alegeri la termen și Dodon o să-și mai dea până atunci cu stângul în dreptul de câteva ori, PAS s-ar putea transforma într-o structură pro-occidentală și pro-românească bine articulată și coerentă care să ducă Moldova de peste Prut într-o direcție bună și pentru noi și pentru ea.

 

Anunțuri

Există iad sau purgatoriu la ”Orientul etern”?

 

Prin anul 2000, într-un interviu pe care mi-l acorda pentru revista Plai cu boi, Constantin Bălăceanu-Stolnici sugera cu jumătate de gură că ar fi colaborat cu Securitatea. Nu am insistat, mă gândeam că ”băieții” l-or fi strâns cu ușa și a semnat aiurea vreun angajament.  Mai târziu, am aflat că sursa ”Laurențiu”, cum îi spunea domnului, desena cu talent schemele caselor redactorilor de la Europa Liberă unde era marșrutizat. Nu de alta, dar subordonații grobianului Nicolae Pleșiță trebuiau să știe unde pot plasa microfoane sau, în caz de extremă urgență chiar o bombiță.

Alecu Paleologu a recunoscut încă de la începutul anilor 90 că a baletat o perioadă după cum îi cântau saxofoniștii Securității. A omis însă să spună faptul că se mai dedulcea și la oarece sume de bani de la instituție, fiindcă, nu-i așa, existența de aristocrat presupune costuri.

De puțină vreme studiez la CNSAS relațiile Securității cu Francmasoneria. În 1984, din rațiuni doar de mintea cârmaciului din Scornicești știute, ăla a ordonat redeschiderea unui dosar de problemă numit ”Oculta”. M-am uitat pe începutul lui, pare o carte suprarealistă. În mintea securiștilor era o ciulama și încercau să producă masoni după dictonul ”cincinalul în patru ani”. Urmăreau drept ”frați” o vrăjitoare țigancă, specialistă în argintul viu, un pompier esperantist, o învățătoare din Ardeal care vorbea în dodii despre triunghiuri, un magician, karatiști, radioamatori. Bătrâneii speriați care fuseseră inițiați în perioada interbelică sau imediat după război nu mai aveau chef să ajungă iar la pușcărie sau să pățească cine știe ce, așa că în afara unor corespondențe nostalgice cu unii frați fugiți în occident sau a unor discuții tangențiale nu se manifestau deloc.

Prin 1987, sătui să mai primească rapoarte despre ”masoni” care scot iepuri din pălărie sau încearcă regresie hipnotică, generalii au solicitat sprijinul unui ”specialist”. Este vorba despre sursa ”Jianu”. Ăsta era un tip cult, cu o bună capacitate de sinteză, vechi mason, fost deținut politic, folosit de Centrul de Informații Externe pentru spionarea și influențarea în sensul dorit de securiști a diasporei românești anticomuniste. Omul a redactat, într-un limbaj facil un document schematic, prin care le făcea un training ”patrioților” despre frăție. Dădea din el tot: saluturi, semne, cuvinte de trecere și de recunoaștere, elemente de ritual, formule grafice folosite în corespondență. A comis un îndreptar despre ”cum să recunoști un mason”. Mai făcea și informări despre activitatea ”dușmănoasă” a masonilor români organizați în exil la Paris.

După 1990, mi-am dat seama prin deducții logice, posesorul pseudonimului de haiduc a ajuns în conducerea unui partid istoric, ba chiar a jucat un rol important în Frăție după reaprinderea luminilor. La ce turnătorii făcuse, sunt mai mult decât sigur că era manipulabil și putea fi o marionetă perfectă a noilor structuri de putere din România. Cred că în 1990 PNȚCD și PNL erau împănate cu asemenea cetățeni, care aveau și alte centre de comandă decât propria conștiință. Cât despre faptul că poza în ”martir al Frăției”, pot doar să repet întrebarea din titlu.

Paiul din ochiul altora

 

Nu știu dacă i-am dat vreodată prea multă importanță numitului Mircea Kivu. Îl consideram o parte din pasta presată la rece care umple ecranele televiziunilor de știri atunci  e nevoie de comentat orice, de la fotbal la politică, de la meteo la atacuri teroriste. Mi se părea un tip nici prea-prea nici foarte-foarte, care emitea ”platitudini de bun simț”. E adevărat că le scotea de sub mustață dintr-o direcție neconvenabilă lui Dragnea și marionetelor sale.

Acum vreo două zile țineam o conferință despre anii 90 undeva prin provincie. La sfârșit un cetățean foarte bogat dar autoproclamat marxist (un fel de gauche caviar cu accent moldovenesc) a încercat să-mi dea o lovitură de grație, întrebându-mă ”Ce părere ai despre ce a făcut Kivu?”. Fiindcă știam ce discurs ar fi urmat și mi se uscase gura de la cât vorbisem,  am dat-o cu ”no comment”.  Din cauza asta, fiind dator cu un răspuns, o să o fac aici.

Era absolut normal ca Securitatea să penetreze mediile potențial ostile regimului comunist, zonele  cu oameni care încercau să gândească liber. Așa se explică numărul mare de turnători din cercurile cultural-intelectuale și din anturajul foștilor membri ai partidelor istorice. Strategia era să îi lase să cârtească între ei la un pahar de vorbă, să mai spună un bănculeț, dar situația să fie controlată informativ și brațul armat al clasei muncitoare să intervină ferm dacă apărea posibilitatea unei acțiuni serioase de opoziție. Institutele de cercetare (cum era cel la care lucra Kivu), universitățile, redacțiile, erau împănate cu mai mulți informatori decât o fabrică oarecare de ouă sau lapte acru. Mulți dintre bingănitori, după 1989, au trecut pe partea dreaptă a politicii, unde s-au regăsit poate din convingere pe bune. Parte dintre ei au făcut-o sincer, fără să-și dea seama că pot  deveni o armă redutabilă în mâinile comuniștilor vopsiți dacă sunt deconspirați. Greșeala lor a fost că nu au recunoscut, așa cum a făcut-o parțial Alexandru Paleologu, colaborarea cu instituția represivă.

În cazul lui Kivu, care simpatiza cu USR și susținuse protestele de la începutul anului, s-a declanșat un val mesaje național-comuniste de tipul ”soroșistii sunt curiști, securiști, complotiști, oculți și spioni”, ”USR e de fapt o combinație tenebroasă a binomului”, ”uite cine vrea să vândă țărișoara imperialist-capitaliștilor”, etc. Atunci când ai bube-n cap, încerci să le tratezi sau te retragi, să nu-i molipsești și pe alții. Mircea Kivu nici nu s-a autodenunțat, ceea ce ar fi însemnat un tratament, nici nu s-a dat la fund. Aici a greșit.

Pe de altă parte, perdeaua asta de fum ascunde un mare adevăr. Statistic vorbind, cel mai mare număr de foști ofițeri activi de Securitate și informatori s-au aflat la PSD și precursorii săi, la partide național-comuniste precum PRM sau mai recent, PRU. Sistemul securist i-a servit cu cerbicie pe Ion Iliescu și urmașii săi încă din 1990 și o mai face. Nu o să mă apuc acum să fac un pomelnic fiindcă n-aș termina nici poimâine. Oricum, conspiraționisto-stângiștii care zbiară acum arătându-l cu deștul pe Kivu nu se uită în oglindă, să vadă că în ”ochiul lor de partid și de stat” e ditamai stâlpul de telegraf.

Cum a omagiat Poșta Română un criminal de război

 

Închipuiți-vă un text apărut într-un ziar local din Austria, care ar suna cam așa: ”Ieri, fii satului Braunau am Inn au evocat personalitățile mai multor oameni de seamă născuți aici, printre care Adolf Schicklgruber, veteran al celor două războaie mondiale, pictor talentat, primul om din localitate care a încercat să dea examen de admitere la Universitatea de Arte Frumoase din Viena. Cu această ocazie Poșta Austriacă din localitate a lansat un plic omagial cu portretele celor mai importanți braunaueni, printre care și Adolf.” Cred că v-ați prins despre cine e vorba și vă dați seama ce scandal ar fi ieșit.

Apoi, citiți și textul ăsta, apărut în ziarul Crai Nou din Suceava, pe 4 decembrie 2013 despre o evocare a personalităților din localitatea Frătăuții Vechi: ”    Economistul Ion Burciu a prezentat, succint, viața și activitatea lui Modest Isopescu, fost colonel de jandarmi. A lucrat la Jandarmeria din Rădăuți. Acesta a luptat pe front în cele două războaie mondiale. A fost primul bucovinean care a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, apoi Școala Militară de Ofițeri. La oficiul poștal din localitate a fost lansat un plic care are pe față portretele lui Dimitrie, Modest și Claudiu din neamul Isopeștilor, plicul fiind obliterat cu ștampila de zi a oficiului poștal local.” (http://www.crainou.ro/2013/12/04/familia-isopescu-mandria-fratautenilor/)

Unde e problema?! Locotenent colonelul de jandarmi Modest Isopescu nu a luptat pe front în ambele războaie mondiale. În al doilea a fost prefectul județului Golta din Transnistria, aflat sub ocupație românească. Acolo s-a ocupat cu organizarea unor lagăre pentru evrei și țigani, a ordonat execuția prin împușcare a mii de oameni ajunși acolo în ”supra-numerar”, a lăsat să moară de  inaniție alte mii de oameni, nu a combătut molimele care bântuiau printre deportați, de unde a rezultat un alt număr mare de victime. A mai fost acuzat de malversațiuni financiare, abuzuri sexuale și comportament abuziv în funcție și în 1945 a fost condamnat la muncă silnică pe viață.

Mai mult ca sigur, domnul economist care i-a povestit viața ”succint” știa despre cine e vorba, dar, deh, a contat mai mult că domnul consătean a fost primul din zonă care a făcut facultatea de sport, așa ceva nu putea fi neomagiat. Mai interesant este că o instituție a statului român, poșta, a girat din prostie un ”plic de o zi” cu mutra unui criminal de război. Așa a apărut o raritate filatelică.  Aștept cu interes ca Poșta Română din Caracal să pună în circulație un plic cu poza lui Ion Rîmaru, ”un eminent fiu al urbei, student la Facultatea de Medicină Veterinară din București”.

Un căcat liberal

Mă doare când văd cum PNL,  în care m-am înscris în primăvara anului 1990 își face harakiri. Trebuie să ai o gândire de cercopitec politic dacă anunți cu surle și trâmbițe că numești niște membri de partid oarecum rămași pe dinafară pe niște funcții ale statului cu care nu au nicio legătură.  Ce are Sulfina Barbu cu arhivele securității? O îndreptățește o carieră de geolog ratat să ajungă în colegiul CNSAS? Dar inginera de construcții Anca Boagiu cu Autoritatea de Audit? O fi, de fapt, vreo mare controloare economică? Ce caută inginerul mecanic Teodor Atanasiu la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Economiei?

Încă o dată, PNL dovedește că face tâmpenii maxime chiar din opoziție, unde ar trebui să crească. Să tratezi niște instituții ale statului român ca pe un fel de feude personale doar fiindcă acolo îți revin prin algoritm niște locuri e o prostie cât casa. Numirile astea ar putea dovedi sărăcia de cadre a sărmanului partid, care nu își poate găsi printre membri un istoric, un economist sau un specialist în energie. Dacă e așa ar fi de rău, dar, din păcate, e și mai rău. Pur și simplu niște cuconițe fabricate de Băsescu și un cetățean care, vorba aia, era pe treabă încă de la ”patușopt” au fost așa de eficienți că au rămas fără ”coledzi” după alegerile de anul trecut. PNL, pișându-se cu boltă peste propriul electorat, a procedat ca PSD-ul pe vremea lui Năstase și le-a găsit niște cuibușoare bine plătite din banul public, la niște instituții cu care nu au nici în clin, nici în mânecă.

La sfârșit, am lăsat ”vestea bună”. Eugen Nicolăescu, zis Jeni, pleacă viceguvernator la Banca Națională a României. Băiatul ăsta, din numărător de furculițe și fețe de masă la un hotel pe vremea lui Ceaușescu, s-a  învârtit de posturi de ministru și mandate de parlamentar fără să-l recomande vocea sau talentul. Pur și simplu a știut să se replieze în tabăra care lua puterea la congresele PNL tot timpul. Fiind un mare organizator, a distrus în general filialele pe care le-a coordonat, care scoteau ”scoruri astronomice” în alegeri. Măcar așa, din poziția de pensionar pe la BNR nu o să mai poată dinamita structurile teritoriale pe care alții încearcă să le înjghebe.

P.S.: În seara asta o să țin o conferință despre Piața Universității în 1990 și mineriade la Clubul Bluzz, de pe strada Plantelor nr. 25, de la 8 seara. Cine vrea să sosească acolo e binevenit.