Lună: Martie 2014

Candidații de la subsol

 

Mă uit cu stupoare și nu îmi dau seama ce e în capul unora care au cheltuit resurse și bani ca să adune cele 100.000 de semnături pentru europarlamentare. Nu-i știe nici dracul și nici nu mai au timp să se mediatizeze. Candidații de la subsol, fie ei independenți sau pe listele unor partide obscure sunt, în mare, o adunătură de nebuni care se cred Mesia, diasporezi, comuniști de conjuctură, legionaroizi, pseudo-ecologiști.

Mai întâi, am constatat cu stupoare că ecologiștii au ratat o șansă aproape unică să spună ceva în viața politică românească. Partidul Verde și PER merg pe liste separate. Pe fondul relativ recentelor proteste cu Roșia Montană și Pungești, care creease un curent de opinie și o rețea de militanți, o listă comună cu Remus Cernea, Claudiu Crăciun, Erwin Albu și alți oameni care au ieșit în față pe treaba cu ”uniți salvăm” diverse chestii ar fi avut șanse reale să salte peste 5%. Găselnița PER să-l mâne în luptă, primul pe listă, pe nașul destul de obosit Radu Moraru, la care nu știu cine se mai uită, nu cred că o să aducă nimic. Cele două formațiuni ecologiste sunt atât de indolente că nici măcar nu au făcut publice, pe propriile site-uri, numele candidaților.

Dacă tot am făcut vorbire de marele inamic al gazelor de șist Erwin Albu, trebuie să spun că ăsta a încercat să candideze independent dar nu a reușit să strângă semnăturile, spre deosebire de Iulian Capsali, un capsoman ortodoxisto-tradiționalist care are pata pusă pe homosexuali și și-ar dori, poate, să ne ștergem cu brusturi la cur ca să scăpăm de tentațiile diavolești ale lumii moderne. E susținut de tot felul de asociații care se ocupă în mod patologic cu combaterea conspirațiilor  mondiale. Cum are 9 copii dintre care unii majori, s-ar putea să-l voteze cineva.

De la radicalul ortodox, e bine să sărim la neoprotestanți, ”că și ei e oameni”. S-a văzut de la alegerile trecute că adventiștii, baptiștii și penticostalii votează disciplinat, după cum le zice nea pastorul lor. Voturile credincioșilor ăstora însă se vor diviza între româno-americanul baptist Peter Costea și celebrul adventist Dănuț Liga. Ultimul e un creștin curat, trecut pe la vreo 4 partide, suspect de țepe imobiliare și potlogării cât a fost viceprimar al Capitalei.

Păcat că B.E.C.-ul a respins lista lui Funar care-l conținea și pe maniacul Ion Coja. M-ar fi distrat să-l văd în campanie pe Coja demonstrând că toți ăilalți candidați sunt evrei și el e singurul român din țară.

Până una-alta, pe frontul europarlamentarelor nu e nimic nou. Cum nu mă încântă nimeni, probabil că o să o votez pe gimnasta Corina Ungureanu, fiindcă un șpagat bine făcut la Bruxelles valorează cât zece discursuri ținute de EBA în mandatul trecut.

Anunțuri

Masonerie operativă la Moscopole!

DSCN9846

Acum vreo trei ani, pe când lucram la Jurnalul Național, am fost la Moscople, în Albania, să scriu un reportaj despre aromâni. Pe atunci, nu mă jucam cu șorțulețe și mânuși albe, așa că nu am dat prea mare atenție unor fotografii pe care le-am făcut la intrarea în Biserica Sfânta Maria de acolo, construită între 1712 și 1715. Pe pietrele vechi se văd clar urme ale masonilor operativi, însemnele breslelor de la care au preluat organizarea obediențele moderne. Din câte am aflat, la construirea bisericii din Moscopole au contribuit și pietrari din Italia și Grecia, e posibil ca ei să fi ștanțat compasul, mistria și ciocanul pe piatra de la intrare.

După ce  am redescoperit pozele cu semnele astea, mi-a erupt din sinapse o idee care mie mi se pare bună. Printre cei  800 de locuitori din Moscopole, aproape toți aromâni, sunt și câțiva tineri citiți, cu studii, pe care i-am cunoscut vara trecută când am ajuns iar acolo. Din ce am discutat cu ei, păreau interesați de masonerie și doreau o legătură mai intensă cu țara. Dacă tot au trecut ”operativii” acum fix 300 de ani pe acolo, cum ar fi ca MLNR sau, poate, o obediență iregulară din România să aprindă luminile la Orientul Moscopole? O lojă care să-și facă ținutele în ciobanski, dialectul vlah local, ar fi o premieră mondială!

”Prezindențiabilul” Diaconu

Pe Mircea Diaconu l-am cunoscut în anii 90, pe la început. Ajunsesem președintele organizației de tineret a Alianței Civice ( mișcarea, nu partidul) și dădeam, din când în când, nas în nas cu domnul actor, care era membru în Comitetul Național Director (parcă așa se chema un ceva care conducea tărășenia aia). Mi-a devenit simpatic de la bun început, părea, exact ca și taximetristul-student la medicină veterinară din filmul comunist plin de învățăminte ”Buletin de București” un om calculat, care vrea să se căpătuiască relativ și să-i meargă bine în casa lui. Poate din cauza asta,cu toate că AC era filo-țărănistă, în 1996 a preferat să candideze pentru Senat pe listele PD-ului lui Petre Roman. A a ratat la mustață. Deasemenea, cochetarea lui cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al TVR, echivalentă cu aceea de secretat de stat a fost tot un eșec. Cum, un simplu director de teatru nu poate să o ducă la fel cu un mare burghez, Diaconu a perseverat. A fost ales senator PNL în 2008, a pendulat o țâră, după căderea guvernului Ungureanu și pe la ministerul culturii. Ajuns pe cai mari, a încercat să-și ascundă în debara, pentru zile negre, și poneii la care nu mai avea dreptul. Nu a demisionat de la direcția unei instituții de stat, ba chiar mai mult, a făcut o ghidușie de conflict de interese, contribuind la acordarea în favoarea propriei soții, Diana Lupescu, a oarece bani publici pentru proiecte culturale. A.N.I., indiscutabil controlată de niște gnomi ai lui Băsescu, a așteptat doar atât, călcătura zgomotoasă pe bec a domnului actor. A ajuns ”incompatibil” cu acte-n regulă, de la tribunal, tocmai datorită calităților lui de bun familist, om strângător și cu frica zilei de mâine.
Faptul că a încercat să forțeze nota și a strâns 100.000 de semnături pentru europarlamentare e treaba lui, așa cum e treaba B.E.C. și a justiției să-i respingă tentativa de a accede la o funcției eligibilă.
Mi se pare ciudat că s-a aliat cu militanții de la Antena 3 care vor să creeze un val de simpatie publică îndreptat spre ”victima” Diaconu. Ceterașii Dana Grecu& Radu Tudor îl văd deja un fel de prezidențiabil. Reptilianul bătrân Dan Voiculescu nu dă nimic, fără să ceară ceva în schimb: protecție, contracte, un curent de opinie, o atenție, o măslină, chiar un sugiuc cu terenuri. Voiculescu nu a fost niciodată un personaj popular, charismatic, după care să cadă în cur mahalalele. Oricât s-a chinuit, prin propriul trust de presă, să-și edifice busturi ecvestre din plastelină nu i-a ieșit și a rămas tot un om al combinațiilor de culoar și galerie de cârtiță. Pontiful făcăturii numite PC intenționează, după toate probabilitățile, să creeze un val de simpatie populară pentru Mircea Diaconu pe care să se cocoațe din două considerente. Primul ar fi, dacă poporul compasionează cu actorul, să se lipească și el de treaba asta, ca ”victimă” a justiției băsiste, turnător care nu a turnat la Secu, incompatibil-neincompatibil, corupt fabricat la comanda ”procurorilor portocalii staliniști”. O a doua rațiune a domnului motan-varan și alte animale într-unul singur este că o victimă pe umărului căreia plâng masele largi poate influența prezidențialele. Cu Diaconu, avându-l drept pilot la ațele prinse de mâini și de picioare pe dom profesor, acesta din urmă poate tranșa o eventuală luptă Ponta-Crin în defavoarea ultimului, persecutor de ultimă oră a martirului Mircea.
Păcat că un actor, care-mi era simpatic a ajuns să se preteze la jocul ăsta care-l depășește, când putea să-și dumice liniștit o perioadă resursele din cămară.

Familia europeană românească: neveste, copii, amante, frați

Unele progenituri cresc, ajung la”maturitate politică” și trebuie scoase de la grădiniță. Așa am interpretat faptul că distinsa Elena Băsescu, brusc, nu mai vrea să fie europarlamentar pe lista brelocului lui tăticu, PMP. Bineînțeles, EBA nu e moartă politic, EBA se transformă. Pun pariu că într-un an, cel mult, juna agramată care seamănă cu tac-su numai la mitocănie, nu și la istețime politică, va candida pe un loc vacant în parlamentul național, locul marilor combinații. Nu de alta, dar îi expiră concediul maternal.
Lăsând la o parte toanta cu fumuri de care am pomenit mai sus, văd că în viziunea clasei politice românești Parlamentul European e un fel de azil unde pot fi parcate pe bani mulți diverse rubedenii. Diferența e că la un cămin de bătrâni plătesc aparținătorii, în timp ce aici e invers.
La PSD, o găsim pe un loc eligibil pe Daciana Sârbu. Nimeni nu pare să-și mai aducă aminte că fata tatii împușcat în testicole și soața fostului mic Titulescu anunțase că va face un pas înapoi în politică atunci când Ponta a ajuns premier. Probabil s-a decis să se sacrifice și, la cererea poporului, mai salvează nația de la Bruxelles încă într-o tură. Tot pe un loc eligibil, de la socialiștii ăștia de cumetrie candidează Ciprian Tănăsescu, un domn care fusese ales data trecută europarlamentar pe lista PRM, portat de martirul Gigi Becali. Voce și talent nu prea are, dar îl recomandă pentru Parlamentul European faptul că e fiul lui Dan Claudiu Tănăsescu,un sac cu bani, fost primar la Mogoșoaia în momentul în care s-au făcut afaceri mari și puturoase cu terenuri și nu exista niciun control. Corina Crețu deschide lista europeană probabil fiindcă Belgia nu e SUA și e un interes strategic să nu-i strice definitiv casa domnului Colin Powell. Ar mai trebui să menționăm doar că doamna Cati Andronescu a fost trimisă la băi, să facă împachetări cu nămol belgian vreme de patru ani, pe o pensie de multe mii de euro lunar.
Am lăsat la urmă PNL fiindcă aici e situația cea mai tragică. Se va realege sigur Adina Vălean, probabil în calitate de savant de renume mondial și doamnă-n casa lui Crin. Ramona Mănescu, rămasă fără vaca de muls de la transporturi, o va însoți pe doamna Crin la shopping de pe poziția a treia pe listă. Nu de alta, dar să nu uităm că primarele Rareș Mănescu, suspectat că a urmat la zi (liceul l-a făcut la seral) cursurile de la bordelul nevestei lui Codruț Marta cel dispărut, are variate preocupări și se împiedica de Ramona prin palat.
Cu cele două neveste de profesie ne obișnuisem deja, dar surpriză, pe ultimul loc eligibil al PNL s-a cocoțat un domn Mihai Țurcanu. Ăsta e fratele lui Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani și cumnatul coanei Anișoara, soția lui Florin și deputată la București. Sunt foarte curios dacă familionul ăsta cu nume de oaie producătoare de lână proastă mai are și o bunică bună de senator sau vreun văr ciurdar bun de pus ministru, la un moment dat, la agricultură.
Una peste alta, văd cu scârbă că întreaga clasă politică românească suferă de sindromul Elena Ceaușescu și că onor țara e condusă de clanuri interșanjabile. În plus, mă întreb cum avem pretenția să ne trateze Uniunea Europeană cu respect, când în parlamentul care trebuie să conducă structura trimitem toți avortonii politici pe care nu-i putem folosi acasă.

V-ați indignat azi?

De multă vreme o iubesc, din fericire fară să o cunosc personal, pe Dana Grecu. Vocea ei metalică îmi dă senzația că mi se lucrează cu o freză de dentist în interiorul calotei craniene, privirea fixă mă înfioară, atitudinea de activistă PMR trimisă să se răfuiască just cu ”năpârcile chiaburești” îmi trezește masochismul latent. Dacă nu mă înșel, ea întreba retoric, într-un promo de la Antena 3, ”Te-ai indignat azi?”.
Constat cu stupoare că atitudinea de pechinezi pseudo-dulăi a domnilor Gâdea, Badea și Ciuvică, niște cetățeni care s-au legat fără niciun fel de haz de Andrei Pleșu a stârnit o reacție de tot râsul. O seamă de vestale, cavaleri fără prihană și intelectuali de rasă au sărit din șopron să apere martirul. Ei lansează petiții, se dau cu curul de pământ, ba chiar au anunțat că vor să facă un miting. Ei iau la cunoștință cu ”indignare și revoltă”, ling rănile inexistente ale lui Pleșu proaspăt transformat în moaște, se închină la barba cioplită a filozofului, înfierează înfierătorii, fac jocuri de cuvinte scremute, pe scurt au devenit niște Gâdea pe invers. Tot felul de anonimi se bagă în seamă. Andrei Pleșu, un om cu calități incontestabile și defecte așijderea, s-a transformat în mucenic.
Antena 3 a produs exact ce își propunea, a adus retorica anilor 50 ai secolului 20 la modă, înapoi. Nu mai există nuanțe, totul se reduce la rău absolut și bine universal. Ăștia care se cred cruciați ai adevărului fac exact ce zicea Dana Grecu, s-au indignat azi.

Vituperanții

Am urmărit plin de interes o gâlceavă între Andrei Pleșu, pe de o parte și foștii mei colegi de trust (nu am avut treabă cu Antena 3 ci doar cu Jurnalul Național, vreme de nouă ani) Gâdea, Badea și Ciuvică. Departe de mine ideea de a-l admira necondiționat pe Andrei Pleșu. Îl consider un om care și-a aranjat incontinuu ploile, a vrut să aibă o viață comodă și să o ducă bine. În general, manevra asta i-a ieșit. Îi reproșez că a produs o generație politică de avortoni ziși de dreapta, de tipul Mihai Neamțu, Theodor Baconski sau Mihai Răzvan Ungureanu, ochelariști fără har și lipsiți de conținut. M-a nemulțumit că s-a asociat la un moment dat ”pe față” cu un mitocan cu tendințe totalitare de talia lui Traian Băsescu, pe care l-am considerat și îl consider o pată de grăsime râncedă întinsă pe istoria contemporană a României. I-am apreciat însă, lui Andrei Pleșu, pozițiile nuanțate, umorul și referințele culturale pe care le face, îmbinate de cele mai multe ori reușit. Exasperat de oamenii de la Antena 3, dl Pleșu a trântit în Adevărul un articol despre tot circul mediatic făcut de băieții mai sus pomeniți, transformați cu timpul în niște ghioage cu căpățână de plumb, folosite la nevoie de Dan Voiculescu împotriva oricui îl supără.
Replica a fost gândită, în viziunea oamenilor vizați de filozof, drept ”foc de nimicire”. Au luat niște informații în general cunoscute (de tipul scrisorilor ”cenușă-n cap” trimise de Pleșu lui Ceaușescu după treaba cu ”Meditația transcedentală”) și au dat drumul la un șuvoi de de injurii fără noimă: ”slugă, porc, prost”. De prostie, Andrei Pleșu nu poate fi acuzat, măcar pentru faptul că se menține la suprafață de 24 de ani, fără mari eforturi, exact lucrul de care-l acuzau ăia strânși în studio. Cu o voce nazală (poate îi e frică să se opereze de polipi), pe un ton acuzator, dl Gâdea recurgea la o tactică de OTV din zilele bune, când Dan Diaconescu avea invitați demenți în studio și lupta cu un adversar inexistent pe câmpul de bătaie :”Da domnu Pleșu, îți mai aduci aminte (…)”.
Nu sunt vreun pudibond sau vreo fecioară imaculată, să mă întoarcă pe dos violența de limbaj. O înjurătură sau vreo vulgaritate plasată bine într-un context anume, poate fi de efect. O ploaie de lături verbale, însă, în varianta lungă de toamnă, nu poate decât să mă plictisească și să mă facă să trag anumite concluzii despre mintea ălora care o slobozesc. M-am uitat aseară la Antena 3 și m-a cam luat scârba, mi se părea că marii teleaști de acolo au învățat pe de rost și recită texte scrise de Silviu Brucan și Sorin Toma în Scînteia anilor 50, despre ”vermine capitaliste, oportuniști de stânga și deviaționiști de dreapta”.
Dacă la textul lui Andrei Pleșu din Adevărul am zâmbit, vituperările foștilor mei colegi de la Intact mi-au lăsat doar un gust acru.

Mesaj a trois

”-Și Nicu era fiul lu ăla?
-Da.
-Mai avea și alții?
-Erau trei…
-Parcă da, o fată și un băiat…Cum îl chema pe ăla?
-Valentin.
-Cum să-l cheme Valentin? Valentin e un nume frumos! Faci mișto…Oricum, nașpa că i-au executat, e nașpa să te execute…Înainte cine a fost?
-Unu Dej…
-Ăsta era ăla cu pula sculată? Era mai bun decât Ceaușescu?
-Nu, ăla era Carol…Dej era mai rău decât Ceaușescu (…)”
Aveam puțin peste 30 de ani și domnișoara cu care vorbeam vreo 23, terminase SNSPA și era masterandă la aceeași instituție, despre care mă întrebam dacă nu e cumva o școală de oligofreni. Cu toate că era roșie-n cap, părea scandinavă de-a dreptul în interiorul calotei craniene. Își mai spunea și Elsa, chiar dacă, aveam să aflu mai târziu, în buletin o chema Anișoara. O cunoscusem când eram beat, într-un club la modă pe atunci și mi se păruse acceptabilă. Văzând lucrurile distorsionat de la alcool am presupus, într-o primă fază, că avea un simț al umorului mai special și juca teatru, dar ea era exact ca în discuția de mai sus. În pat, într-adevăr, era vulgară și făcea tot felul de giumbușlucuri, dar după toate aparențele, alte calități nu mai avea.
Făcea pe îndrăgostita de mine, la vreo săptămână după ce ne cunoscusem amenința cu sinuciderea dacă dispar și spunea că vrea să-mi bată (era destul de solidă) toate fostele și potențialele viitoare iubite. Nu credeam că și-ar lua glanda,dar mai mult ca sigur era în stare de un scandal public serios. Mă tot gândeam cum să scap de ea printr-o metodă graduală, care să nu implice dări cu curul de pământ în fața poporului sau răcnete pe stradă. Norocul meu era că făcea naveta la Ploiești și o suportam numai o dată la vreo trei nopți.
Într-o seară, în timp ce stăteam la bere cu mai mulți prieteni de-ai mei care făceau mișto de Elsa explicându-i că Napoleon avusese o relație cu Maria Tereza, ba chiar și cu calul acesteia am văzut o urmă de îngrijorare pe fața amicei mele. Își tot privea atentă telefonul, care părea să se descarce, piuia și îi clipocea un bec roșu. Printre discuții cu cabaline, împărați și chiar taurine-la un moment dat îi dezvăluisem și eu că în Spania regii au relații intime cu urechile proaspăt tăiate ale animalelor ucise la corridă- m-a privit tâmp și a zis: ”Miți, poți să-mi dai telefonul tău?! Uite, am uitat să-l pun p-ăsta la încărcat și se duce dracului…tre să văd cum mă întâlnesc mâine cu o colegă să-mi dea niște cursuri!”. I-am pasat respectivul aparat și când a iești din cârciumă să sune, instantaneu, toți oamenii de la masă, am picat într-o criză de râs.

Soția
Ajunși acasă, domnișoara, pilită și sub influența ultimelor informații istorice dobândite, îmi tot spunea ”ia-mă pe la spate, umple-mă peste tot, armăsarul meu”. De dimineață, a șters-o devreme, pretextând că trebuie să ia bibliografie pentru un concurs pentru un post la ANAF, unde tocmai aplicase. În timp ce îmi beam cafeaua de dimineață, mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor, unde-l uitasem. Primisem următorul mesaj: ”Vă rog transmiței Elsei, că mâine la 16 nu se mai poate, vine soția mai repede!”
Am tras concluzia că prietena mea are o colegă măritată și cum îmi plac combinațiile absconse, am vrut să o cunosc. Avea și voce groasă, pe lângă nevastă. Mi-a spus că era convins că dăduse SMS unei colege a Elsei, ei descărcându-i-se telefonul. Culmea, omul era urban și mi-a zis că nu vrea scandal ba chiar m-a invitat la o cafea în pauza lui de prânz. Am dat peste un tip la vreo cincizeci de ani, comisar la instituția unde voia să se angajeze Elsa. Cafeaua s-a transformat în vodcă, pe care a dat-o omul, în timp ce-mi povestea că e plictisit de căsnicie, că a cunoscut-o pe Elsa când și-a depus dosarul pentru concurs, că nu are cum să intervină pentru ea, dar că-și mai îndulcește nițel bătrânețile. M-a rugat să nu fac valuri ba chiar să-l las în pace până când juna o să eșueze în tentativa de a se angaja: ”Doar nu o să ne certăm de la o curvă proastă…fac eu cinste la fetițe în oraș, dau de băut, ba chiar și dacă ai nevoie îți livrez și ponturi de presă.” Ne-am despărțit oarecum amici.
Spre seară, Elsa a venit ușor dezamăgită, probabil îl așteptase degeaba pe amorezul trecut pe undeva. Cu un sentiment de vagă vinovăție, a căzut în genunchi și s-a apucat să-mi descheie prohabul. În timpul acestei operațiuni, m-am apucat să-i spun: ”Mi-au zis unii de la ANAF că ești hiperspecializată pentru ei și te-au recomandat direct pentru Board-ul FMI…Oricum, păstrează legătura cu comisarul X.” Din dimineața următoare nu m-a mai căutat.

Crin Antonescu și locul mortului

Na, vreau să mă dau Mafaldă și reproduc un articol pe care l-am publicat acum un an și ceva pe site-ul conului Stelică Tănase:
Vasile Blaga, pe locul mortului!
Nu cred în fotolii blestemate, dar toți cei care s-au cocoțat pe tronul Senatului au avut după aia un picaj care i-a trimis pe linie moartă. Alexandru Bârlădeanu, primul președinte post-revoluționar al înaltului for, nu a mai fost reales parlamentar în 1992, în urma unor contradicții cu Ion Iliescu. Oliviu Gherman, cel de-al doilea în ordine cronologică, după încheierea mandatului a dat o tură ca ambasador pe la Fidel Castro, după care a ieșit la pensie. Petre Roman, și el șef peste Senat în timpul guvernării CDR-PD a fost scurt-circuitat de Traian Băsescu și a ajuns în cele din urmă soț de manelistă și târîie o mapa pe la PNL. Următorul pe listă, Mircea Ionescu-Quintus, a fost devoalat ca onorabil turnător la Securitate și trimis să compună epigrame la Ploiești. Nicolae Văcăroiu, după ce a fost baci al senatorilor a capătat sinecura bine plătită de președinte al Curții de Conturi, unde își savurează în liniște săniuța, fără să-l mai bage cineva în seamă. Mircea Geonă a fost șuntat frumos de propriul partid și, după toate probabilitățile, din toamna acestui an nu-i va mai rămâne decât să se mute la Dăbuleni și să-și deschidă pepenărie.
Revăzând lista de mai sus nu-mi rămâne decât să mă întreb ce o să i se întâmple lui Vasile Blaga. Cum Emil Boc și doamna Udrea nu-l prea iubesc, e posibil să rămână fără ”coledzi”. Dacă se va întâmpla așa, se va confirma că în cazul acestei funcții de la Senat se aplică proverbul ”orice pas înainte e de fapt un șut în cur”.
Up-date 4 martie 2014:
Stimabilul domn Blaga a ajuns, într-adevăr, șef al unui partid de divizia B, care se bate pentru combinații obscure pe la subsolul clasei politice. Crin Antonescu a demisionat azi de la șefia Senatului. Pe cât facem prinsoare că și în cazul lui blestemul va funcționa și că dregătoria de șef al senatorilor a fost vârful carierei sale politice?