Lună: August 2014

De bello dacico, variantă modernă (II) Dacomanii de azi

Imediat după 1990, unele personaje din perioada lui Ceaușescu au continuat să bată kosonul pe tema dacilor. Aici l-aș aminti pe defunctul Iosif Constantin Drăgan, care a plătit bani grei să se sculpteze la Porțile de Fier o ditamai căpățâna lui Burebista, pe un mal al Dunării. Napoleon Săvescu, șmecher, a reușit să facă tot felul de reuniuni și chiar un congres al dacomanilor, pe banii fraților Păunescu, de care-l leagă probabil o legătură ocult-gradată provenită de pe vremea ciuruitului cârmaci. Pe lângă ăștia, a mai apărut o pastă formată din demenți manifești, conspiraționiști și escroci.
Balamucul lui Zamolxe
Astă iarnă, prin ianuarie, m-a mâncat în cur să merg la Babele împreună cu un prieten. Mi-am dat sufletul până la cabană, fumez mult și eram și mahmur în ziua respectivă. Am campat la o cabană a Salvamontului, unde, de plictiseală, am început să bem cu un ipochimen care manipula, în joacă, un piolet de alpinist. Ăla era pornit pe ”jidano-masonii” care au pus mâna pe Roșia Montană nu fiindcă ăia vor să polueze cu cianuri sau să ciordească aurul țării. Era convins că în galeriile antice de acolo se ascunde Zamolxe, care e nemuritor, și că masonii, care-s slugile extratereștrilor, vor să-l răpească, să-l ducă-n altă dimensiune și să-i fure înțelepciunea. Cum pioletul era piolet, iar eu îmi uitasem la rever o insignă cu un compas, am pretextat că mi s-a aplecat, am ieșit la o plimbare și mi-am extras rapid ce avem prins de cămașă. Am avut timp să-i blestem repede pe Pavel Coruț și Radu Cinemar ( de fapt, Dan Bozaru, un servitor din secta lui Grig Bivolaru) care scriu tot felul de inepții daco-conspiraționiste.
Mai cunosc despre existenţa unei serii de dacomani de extremă dreapta, aproape toți cazuri de cămeșoi getic de forță. În SUA stă unul Constantin Burlacu, zis Dacialan, mare dușman al cultelor creștine pe care le consideră o invenție diabolică evreiască. Tot halește ”jidani” pe o pâne imaginară, se consideră ”șeful legionarilor” și vrea să ne reîntoarcem, in-corpore, la cultul lui Zamolxe. El e un caz clinic la fel de ciudat ca și al unui june, Andrei Molnar, șeful unei ”Societăți Gebeleizis”. Ăsta spune că dacii au fost primii arieni, visează lupi verzi pe pereții patriei, se crede un fel de nazist-păgân, iubește zeitățile dacice și face niște ritualuri idioate în care dă foc unor cruci. Dealtfel, acum câțiva ani, la Sarmisegetusa, l-a și umflat poliția când făcea așa ceva, dar, în loc să vorbească prin intermediul undelor cu spiritul lui Bendis dintr-o rezervă de spital, l-au lăsat liber.
Dacii ca biznis
Pe un palier superior, se află niște cetățeni care s-au gândit să transforme geto-dacii într-o întreprindere profitabilă. Ei au un public țintă format din semi-docți cu studii medii și superioare, cărora le bagă-n cap că le împărtășesc nu știu ce secrete și informații ocultate de către istoria oficială. De prin 2011, au făcut un fel de cartel care se ocupă cu organizat congrese de hermeneutică, daco-turism, vânzarea de cărți și DVD-uri cu bazaconii, medicină geto-dacă și haleală la fel. Oamenii mizează pe un amestec de beție de cuvinte cu ”misterele orientului”, bionenergie și îi rătutesc de cap pe unii care scot banul. De exemplu fac meditații în care invocă ”vortexul sacru și arborele vieții dacice”. Se fac tabere prin munți, unde-i învață pe fraieri să umble pe cărbuni încinși, să baloteze-n stomac buruieni și să doarmă sub cerul liber. O asemenea distracție, făcută cu investiții minime pentru organizatori și risc de arsuri, pneumonie și căcare împrăștiată pentru participanți, costă ”puțin”, între 12 și 15 milioane de lei vechi pentru 7 zile cam cât un sejur la un hotel de patru stele, all-inclusive, la mare în Bulgaria.
Din categoria asta, l-aș aminti pe un Dan Brown de mucava, Daniel Roxin, autorul unor filme kitsch, în care pretinde că etruscii erau de fapt daci, că dacii au refăcut ”statul centralizat” al lui Burebista după retragera lui Aurelian, că pe „Tăbliţele de la Sinaia”-o invenţie de secol XlX- s-ar afla nu ştiu ce „adevăruri tulburătoare”, ba mai amestecă în ciorbă şi ceva bioenergie. Mai e unul, Vladimir Brilinski (ăsta da, pui de dac!), prieten cu primul, care s-a autointitulat „Păzitorul cetăţilor dacice” şi organizează tabere-n munţi, o cucoană paranormală la cap, Elena Bliţ, care aude daci cu ochiul minţii şi o mulţime de şamani, shambalioţi, mari preoţi şi vraci mai mici.
Nu pot să-l uit nici pe generalul Mircea Chelaru, un apropiat al găştii vesele. Ajuns, probabil din greşeală într-un ONG onorabil, a format o lojă numită Zamolxe. De acolo, până la formarea unei para-masonerii personale, care să umfle bani de la tembeluţi, a fost doar un pas. Despre „Ordinul cavaleresc Sfânta Maria” şi asocierea generalului cu un „bucătar dacic”, Liviu Pandele, proprietarul unei cârciumi botezate „Cramele lui Zamolxe”, găsiţi aici: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/generalul-mircea-chelaru-ordinul-suveran-sfintei-fecioare-maria-mare-preot-635228.html#
De ce prind oameni în plasă?
Nu sunt psiholog profesionist, dar pot să-mi dau cu părerea. Frustrările cetăţenilor români, în condiţii de depreciere a vieţii economice şi politice sunt mari. Peste asta, se mai adaungă şi un clasic complex de inferioritate faţă de culturile occidentale. Despre daci se ştiu destul de puţine, aşa că se poate spune aproare orice pe principiul „demonstrează că nu-i aşa”. Raportarea la un trecut mega-glorios şi fraza „vom fi ce-am fost şi chiar mai mult decât atât” par să rezolve traumele mentale ale unora. În plus se mai adaugă şi reflexul de ţaţă refulată, care vrea să se ştie părtaşă la tot felul de „adevăruri din spatele adevărului” şi „dezvăluiri cutremurătoare” precum şi destul de des întâlnita tendinţă sectară a oamenilor…

Anunțuri

Merci, Dinu Patriciu!

Mă uitam la televizor cum îl bagă-n pământ pe fostul miliardar și mi-a trecut prin cap ideea să spun cum l-am cunoscut pe decedat.
Era prin 2006, când Patriciu era pe culmile notorietății sale de bogătaș fiind considerat românul cu cele mai multe lovele. Fiindcă, atunci când îl săltase Băsescu pentru o noapte, nea Mircea Dinescu se dăduse cu curul de pământ în fața tribunalului și zbierase ”Arestați capitalismuuu românesc!!!”, poetul gastronom îi intrase în grații conului Dinu, chestie pe care îi și vârâse pe gât publicațiile sale din acel moment, Plai cu Boi, Aspirina sărcului, Dilema și Rom sărac, rom bogat. Ultima revistă, care n-a apărut niciodată, era o băsneală cu țigani prin care nea Mircea încerca să obțină nu știu ce finanțări europene și autohtone, de la diverși bulibași. În voia curenților marini, nu se știe de ce, mă numise pe mine redactor-șef la chestiunea asta, lucru care nu-mi folosea la nimic, fiindcă viitorul patron de la ”Lacrimi și sfinți” uita să mă plătescă.
Nu mică mi-a fost mirarea când odată preluați de Dinu Patriciu, au început să intre banii pe card. Mai mult chiar, mi-am făcut o redacție romo-română, unde am angajat, ca la casele mari, și o iubită de-a mea care nu prea avea treabă cu ce era acolo. Făcusem niște numere de probă și așteptam să-i prezint proiectul spre aprobare chiar lui Patriciu. Într-o bună zi, nea Mircea ne-a anunțat că marele om (la propriu) va descinde în clădirea de pe Dorobanți unde funcționau revistele preluate de la Dinescu și va ține o ședință cu șefii de redacții. Mi s-a sugerat că ar fi bine să-i prezint și numerele de probă și să obțin aprobarea pentru lansarea revistei. Uitându-mă pe geam, înainte de ora anunțată, am văzut cum oprește un Bentley auriu (nici Dan Diaconescu nu s-a gândit să-și dea limuzina cu aurolac) mare cât un vas petrolier. Din el a descins Patriciu, urmat de D.F. o tipă cu craci până-n ochi, despre care se spunea că i-ar fi tare apropiată. El avea un fel de conduri rozalii din antilopă, nădragi albi, sacou lejer de pictor din secolul XIX, ce mai, ținută de boemie jucată a unui ortoman plecat în locuri exotice. Ne-am înșirat toți redactorii șefi la o masă, el cu domnișoara stăteau pe partea cealaltă. A început să vorbească, dacă mai țin bine Gandi Georgescu, redactorul-șef de la Plai cu Boi. Patriciu, care venise iritat de ceva, mormăia din când în când ”Mda!”, ”Interesant”, ”Mai vedem”. Pe la mijlocul expozeului lui Gandi, i-a sunat mobilul (Vertu, dacă nu mă înșel), și după câteva secunde s-a încruntat și a zis: ”Nu vă privește pe dumneavoastră! E o mojicie!”. Nervos, i-a făcut semn”icoanei cu picioare lungi”, a bingănit ceva de genul ”discutăm altă dată” și a plecat.
De atunci, nu l-am mai văzut. Revista țigănească nu s-a materializat. Dar, spre fericirea mea, am continuat să iau, vreme de 9 luni, leafa de redactor-șef fără să fac nimic. Cum lucram și la Jurnalul Național în același timp, a fost una dintre perioadele mele de maximă prosperitate. Până la urmă, probabil cineva de la contabilitate mogulului s-a prins că 9 oameni iau leafă fără să presteze ceva.
Oricum, pentru episodul ăsta, spun ”merci, Dinu Patriciu!” și ”să-ți fie țărâna ușoară!”.

De bello dacico, variantă modernă (I) Dacomanii de ieri

Acum câteva zile, m-a contactat pe Facebook o domnișoară antropolog, care-și face o lucrare de master despre daciști și dacomani. Voia să-i dau oarece lămuriri despre ”sectanții” care cred că se adapă direct din înțelepciunea lui Zamolxe și că o parte a strămoșilor noștri au inventat apa caldă, vaporul cu zbaturi și invizoacele. Mi-am dat seama că știu chiar multe despre ăștia, așa că m-am apucat să fac, aici, o incursiune în lumea dacopaților trecuți, prezenți și viitori.
Ardelenii și latinismul
Proto-daciștii pot fi găsiți încă din secolul XIX. Cum ”Școala ardeleană” făcea exces de latinism și latinitate pentru a se opune maghiarizării, a apărut o contra-reacție, vizibilă în general la românii de rit creștin-ortodox. De ce la ei? Fiindcă, românii greco-catolici, mizând pe legătura lor cu Roma, clamau foarte tare legătura noastră cu latinitatea, ba chiar inventau cuvinte, latinizându-le forțat. În sensul ăsta, trebuie să amintescă faptul că doctorul în drept, de tristă amintire, Petru Groza se considera dac (era și din zona Hunedoarei), George Coșbuc (fiu de preot greco-catolic, dar excedat de latinism) a scris poezia ”Pierirea dacilor”, ba chiar și Mihai Eminescu peregrinat prin Blajul greco-catolic, a scris ”Rugăciunea unui dac”. Un caz extrem de interesant este cel al juristului Nicolae Densușianu, greco-catolic ardelean trecut în vechiul Regat. Susținător al latinității poporului român, el era totuși un dacoman înrăit, care a scris ”Dacia preistorică”, o lucrare știintifico-fantastică (mai mult fantastică) prin care încerca să demonstreze că dacii au fost primul popor civiliza din lume.
Deci, în secolul XlX trebuie căutate rădăcinile curentului dacist, care după cum se va vedea mai departe, a fost folosit oportun pentru rațiuni politice sau economice până în ziua de azi.

Ceaușescu și Burebista
Într-o primă fază a comunismului, curentul dacist a fost utilizat în prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice, ba chiar pentru a justifica, marginal, lupta de clasă (dacii ocupați se organizau în bande de ”latrones”, care bineînțeles, luau de la bogați și dădeau la săraci). El a fost însă revitalizat și s-a potrivit ca o mânușă politicii comunist naționale a lui Nicolae Ceaușescu.
Pe deoparte, cum istoriografia comunistă încerca să demonstreze ”filiația” cizmarului bâlbâit din marii conducători istorici ai celor ce locuiau pe teritoriul României, faptul că se spiritual fix din Burebista, care se opusese cu succes unui mare imperiu rezolva frustrările ”iubitului conducător”. O seamă de istorici oportuniști, precum Constatin Daicoviciu, Dumitru Berciu, Radu Vulpe, au început să se dea peste cap să demonstreze măreția dacilor. În cultură, în general, a apărut curentul protocronist, condus de evreul sefard Edgard Papu, care încerca să demonstreze că dacii au fost primii-n toate și care făcea să plouă cu filme și cărți despre dacii buni și drepți, care erau un fel de precursori ai ”comunismului biruitor”.
În 1980, complet aiurea, Ceaușescu a serbat 2050 de ani (nu se știe cum s-a ajuns la data asta) de la fondarea ”statului centralizat dac”. Pe stadionul Republicii a fost organizat un mega-bâlci în care au țopăit Baba Dochia, Diurpaneus, Dromichete, Decebal și Burebista și mii de oameni ai muncii deghizați în tarabostes și comati.
În mod bizar, dacomania a fost folosită și pentru capacitarea unei părți a diasporei românești. Astfel, milionarul, fost în tinerețe de extremă dreapta, Iosif Constantin Drăgan a trecut în tabăra ceaușistă și a bătut darbana comunismului național. El a editat o fițuică botezată ”Noi tracii” și la editura sa, ”Nagard” (Drăgan scris pe dos, exemplu de mare fantezie), publica cărticele prin care erau ridicați în slăvi genialii daci și altele în care erau bușiți ungurii, ai naibii sălbatici.
În 1977,a ajuns, nu știu dacă având misiune de la secu au ba, în SUA medicul Napoleon Săvescu, personaj care mai bântuie și azi pe axa America-România. El a invetat o teorie cum că domnii daco-geți, ba chiar strămoșii lor, pelasgii, au descoperit India, America și Japonia, i-au civilizat pe etrusci, greci și romani, ba chiar că leagănul civilizației umane e pe undeva prin Carpați.
Personajele de genul Săvescu și Drăgan au făcut perfect jocul lui Nicolae Ceaușescu. Ei susțineau că urmașii eroicilor și ultra-inteligenților daci (e adevărat că nu au lăsat nimic scris, dar aveau un tabu în sensul ăsta) se luptă în continuare undeva în est cu hunii și slavii, vor să fie independenți și sunt conduși de un cârmaci înțelept și neatârnat.
(va urma)

Eșecul intelectualilor sau marionetele lui Băsescu

 

Prin 1991, marii gânditori, ziși de dreapta, ai neamului, au încercat să facă o politică proprie. Partidul Alianței Civice, băsnit de ei, s-a dovedit a fi un conglomerat de orgolii rănite, frustrări și dușmănii literare, astfel încât s-a ales praful de el și în ziua de azi puțini își mai amintesc că a existat. A urmat alt eșec, Partidul Alternativa României, cu titulatura schimbată ulterior în Uniunea Forțelor de Dreapta.

Văzând că nu merge cu o navă proprie, ”băieții subțiri” din politică s-au înrolat drept mateloți pe vaporul grobianului comandant Băsescu. O vreme, șpanchiul fără scrupule le-a dat porție dublă de la cambuză, ba chiar pe unii i-a înălțat în grad, făcîndu-i euro sau româno-parlamentari. Când PDL a început să ia apă, ei s-au refugiat pe bărcuța de salvare PâMâP crezând că în înțelepciunea lor vor putea duce mica și găurita ambarcațiune spre o insulă. Ei însă nu au luat în calcul faptul că atât matrozul, cât și parașutista sa blondă, nu  au scrupule și că îi vor arunca peste bord ca pe un balast inutil. Baconschi, Papahagi, Funeriu au fost mătrășiți fără drept de apel și nici Cristian Preda nu se simte prea bine. Maestru în piruete de carnaval, Băsescu l-a scos întâi, în chip de iepure, pe băiatul cu ochelari care vorbește corect și e poliglot, Cristian Diaconescu. L-a garotat la momentul oportun, când să ne-o fâlfâie pe toate ecranele pe prelungirea sa blondă.

Despre Elena Udrea, sper ca pasul ei înainte să fie de fapt un șut în cur și să ia undeva în jur de 5%, dacă nu sub. Fantasma lui Băsescu, o doamnă țoapă de moravuri și afaceri dubioase, nu ar avea ce să caute pe scena politică într-o țară normală.

Cât despre băieții enumerați mai sus, ei vor rămâne marcați pe viață, cred,  cu titlul de marionete al unui personaj vulgar, incult, escroc cel puțin moral.

Klaus, mâncătorul de copii

Și abia se nominaliză neamțul…ce mai vuiet, ce mai șuier. Șmecherii de la România TV, devenită OTV a PSD au început să-i tragă la cap, dovedind că strategii lui Ponta au gândit o campanie electorală agresivă.
Mai întâi, acum vreo săptămână și ceva, niște clămpăi de la Sebi Ghiță o țineau gaia-mațu că Victoraș, ginerică de popă, e singurul candidat creștin- ortodox (în afară de aliații săi Tăriceanu și Kelemen Hunor plus, bineînțeles, Iohannis, toți ceilalți sunt). Ca o paranteză la aiureala asta prezentată drept știre, o reporteriță ”serioasă”, recita că Mihai Răzvan Ungureanu ar aparține ”sectei mozaice”. Lăsând la o parte că Ungureanu e român și ortodox, să numești religia ”Vechiului Testament”, la care s-au tras islamul și creștinismul drept sectă, e o inepție nemaiîntâlnită.
Azi, aceeași mari jurnaliști dădeau din ei că același neamț s-ar fi întâlnit la ceas de seară cu Băsescu și că ar fi făcut trafic cu copii care ajungeam fix într-o bancă de organe din Canada, gata tranșați, probabil, la Sibiu. Nu știu dacă stimabilul Klaus a avut un tete-a-tete cu Băsescu, nici nu-l cred pe germano-balcanicul ăsta ”providențial” vreo fecioară imaculată menită să salveze țara. El a bingănit ceva că se ducea la un chef de adio al unui american și de aia i-a fost văzută mașina prin zonă, poate e adevărat, poate nu. În orice caz o întâlnire cu Băsescu nu cred că ar avea efectul devastator al călătoriei lui Geoană la Vântu din 2009.
Nu cred că mușcatul startului campaniei cu măgării e fericit pentru PSD. În același an 2009, mai țin minte că niște roșii mititei împărțeau fluturași de-a lungul patriei cum că Băsescu o futuse în tinerețe pe una Doina Renea, aia procrease un Trăinel extraconjugal, matelotul îi pocnea pe amândoi, apoi i-a făcut să dispară. La fel, dacă nu mă înșeală memoria, via Vadim, se mai lansase un atac cum că Băsescu prihănea pe la Anvers un transsexual, pe care apoi l-a măcelărit cu un lampadar.
E posibil să aflăm, prin intermediul România TV, că Iohannis bea sânge de virgină la 21,20 fix, în fiecare seară, le băga cozi de mătură în fund o dată pe lună adolescentelor de pe ruta de tramvai Rășinari-Sibiu sau e piroman.
Nu mi se pare că e o strategie bună pentru nimeni să vehiculezi tembelisme nefondate despre adversarii politici. Unele sunt așa de gogonate, că pot declanșa un efect de bumerang. Pot concluziona însă, după graba cu care s-au declanșat ghiogărelile PSD, că Victor-Viorel se teme de Klaus.

Sfârșitul lumii economice vechi

Chiar dacă titlul e parafrazat după opera unui escroc politic cu tendințe criminale, Dr. Petru Groza, ce a început acum vreo doi ani și s-a continuat zilele astea cu poprirea lui Dan Voiculescu pare chiar așa. Dacă e să ne uităm la pleiada de pușcăriași de lux ajunși prin pârnăile patriei, vedem că Sorin Ovidiu Vântu, George Copos, Gigi Becali, Relu Fenechiu, Adrian Năstase ori Dan Voiculescu au în comun faptul că au făcut afaceri cu statul, din care entitatea din urmă a ieșit șifonată sau țepuită. Un șmenuitor cu tendințe autentic capitaliste părea Vântu, după ce jupuise oneros piei de pe simplii particulari prin panamaua FNI-FNA, dar și-a luat revanșa prin tunul dat Petromservice, împreună cu ”sindicalistul” Liviu Luca.
Revenind la Voiculescu, pentru al cărui trust de presă am lucrat, la Jurnalul Național, vreme de 10 ani, nu vreau să intru în amănunte de procedură juridică și nici să-mi dau cu părerea dacă pedeapsa cu închisoarea de 10 ani e mare sau mică. M-a șocat însă, cum s-au volatilizat peste noapte tot felul de politicieni și ”persoane publice” care până mai ieri ciuguleau bucățelele de carne rămase de la festinul varanului și luau scamele prinse de spatele reptilei respective. În ceasul nopții, pe Antena 3, Dana Grecu bocea, Gâdea se tânguia, Badea făcea vocalize și cam atât. În ciuda apelurilor patetice cu iz de slujbă neoprotestantă cu minuni, nici poporul simplu, nici clasa politică nu s-a înghesuit să mâne-n luptă pentru eliberarea fostului Felix. Am văzut doar personaje de divizia B, d-ale casei, precum fostul coleg într-ale turnătoriei Ioan Ghișe, rămas fără partid și busolă, învățătoarea cu problemele la chirie de la PC, Gabi Firea, grobianul Codrin Ștefănescu și nimerită poate din năuceală, doamna Cati Andronescu. E destul de clar că Victor Ponta nu e prea interesat de soarta lui Voiculescu. O eventuală cădere de rating a Antenei 3 ar duce, foarte posibil, la urcarea în topul televiziunilor de știri a România TV, pe postul amicului Sebi Ghiță premierul fiind mult mai sigur decât pe taraful de la Intact.
După bucla făcută strict pe cazul Voiculescu, aș vrea să mă întorc la ceea ce ziceam la începutul scrierii de față. Undeva, la Cotroceni, o să mai stea câteva luni un personaj care a ieșit bine din afaceri cu statul. Că e vorba de ”Afacerea Flota”, ”Casa din Mihăileanu” sau împrumutul de la CEC pentru pământul de la Nana, e tot aia. Ar fi un final frumos pentru generația de șmecheri a anilor 90 ai secolului trecut, să-l ia justiția la puricat, după noiembrie, și pe domnul încă însurubat în palat.

Globalizare și apartenență

Știu că titlul sună ca al unei lucrări de licență, cu conținut insipid, de la SNSPA. Numai că eu nu o să emit cine știe ce deșteptăciune despre starea lumii ci o să scriu despre niște constatări pur personale. Să o iau de la pașopt…Înainte de 1989, toți aparțineam, unei comunități naționale oprimate de un regim totalitar. Era un fel de solidaritate într-o pastă compactă, în care găseai foarte puține debușeuri. Treptat, din 1990, ideea de comunitate națională cu o identitate religioasă cvasi-unanimă s-a diluat. ”De vină”, nu a fost neapărat intrarea României în structurile euro-atlantice, cât, mai ales, volumul imens de informație care circulă. Clasa mijlocie românească s-a integrat voios, de la început, în organizațiile corporatiste care au apărut pe la noi. Oamenilor li se părea că se ”occidentalizează”. Din păcate, după câte am observat, în 90% în multinaționale domnește o mediocritate cu reguli stricte, care te robotizează. Am cunoștiințe care lucrează în bănci, firme de publicitate, societăți de investiții, unde trebuie să facă o grămadă de lucruri inutile doar fiindcă așa o cere regulamentul, ba chiar să umble îmbrăcați toți cam la fel, de parcă ar fi Șoimii Patriei. Peste rigiditatea de import, s-a adăugat și s-a generalizat, balcanic, obiceiul pupatului în cur.
În toată plictiseala asta trebuia o supapă, sau în cazul nostru, mai multe. Cum oamenii sunt ca oile, le trebuia sentimentul de apartenență la o turmă. Cum turma cea mare de pe vremea comunismului nu mai există, au apărut sute de savaine mici. Conglomeratele de tip politic nu prea mai atrag din pasiune, fiindcă onor partidele existente pe piață s-au dovedit a fi evident parte dintr-o baltă stătută și puturoasă în care o duc bine doar lipitorile mari.
Oferta de potențiale afilieri de pe piață pare interminabilă și pentru toate mințile. Unii au ajuns la imbecilul ocult Grieg Bivolaru, fiindcă, așa cum îmi spunea acum ceva vreme Mircea Dinescu, ”după ce stai 8 ore pe un scaun e reconfortant să te holbezi în pizda uneia care nu-i nevastă-ta”. Oamenii cu mai puțină minte ajung în galerii de fotbal sau la cultele neoprotestante, unde totul e maniheist. Pentru ăia cu o spoială de cultură, lucrurile stau altfel.
O fostă iubită de-a mea, om de publicitate, pe care nu o mai văzusem de vreo 5 ani, m-a sunat să-și ceară scuze, fiindcă îmi făcuse nu știu ce, nu știu când. Mergea la un curs de dezvoltare personală pentru bogătani, unde dădea o droaie de euro pe modul. Fiindcă era de la țară, i-am sugerat să-și ceară scuze și de la vaca pe care o trăsese de coadă în copilărie. Un bun prieten de-al meu își duce copiii, îndemnul consoartei snoabe, la niște dansuri transpersonale în concordanță cu universul, ca să le lărgească orizontul cunoașterii. O amică de-a mea, de la o multinațională, după ce a participat la un sistem de vânzări piramidale militarizat, cu saluturi și semne de recunoaștere s-a apucat, în ciuda vârstei la care nu mai poate face performanță, de un fel de Kung-Fu spiritualizat, unde-și canalizează energiile și dă din craci. O altă doamnă, dintr-o bancă, pe care o cunosc bine (doamna, nu banca) face dansuri clasice, dar nu e oricare, ci dintr-o anume școală din Argentina, ”singura adevărată”. Și eu, personal, m-am încadrat într-o asociație discretă de domni, unde dau ceva lovele, dar măcar am cu cine să trăncăn și să beau bere.
Constat că la nivelul ”upper-mind mediocrity”-ului românesc, oamenii simt, în general, nevoia, să fie într-un ”gruppo aparte”. Cât timp cineva face asta doar ca pe o distracție și nu se ia foarte tare în serios, e relativ benign. În rest, poate fi periculos, fiindcă structurile astea asociative nu se dau moca, la tot poporul, în capitalism și globalism apartenența costă iar lumea e plină de escroci.