Lună: Ianuarie 2016

Băsescu e un criminal, delapidator, bețiv, hoț, piroman, violator!

 

Am auzit despre marinari care s-au înjunghiat între ei, au dat foc unor baruri în porturi, au furat din combustibilul navei, au posedat în grup capre și oi. Din cauza asta, cred că și Traian Băsescu face la fel. Ar trebui să-l expulzăm!

Nu-i așa că-i o neghiobie să încerci să combați un adversar așa? Nu, dacă povestea e frumos împachetată și construită pe baza unui scenariu schizoid verificat. Fostul președinte nu poate să stea liniștit și să crească găini ca orice pensionar respectabil și-l mănâncă în cur, probabil să se bage el direct la locale, sau măcar să facă atâtea tumbe cât să-și înalțe fantoma de partid. Din câte văd, încearcă să fure startul campaniei prin tot felul de tertipuri, bazate, ca tot ce a făcut, pe ură și zâzanie. Am primit de curând un clip, cu multe vizualizări pe youtube ( poftiți link-ul cu toate că e pierdere de vreme să vă uitați, https://www.youtube.com/watch?v=pqdSvpBGX7Q). O roboată ne explică vreme de vreo 20 de minute faptul că emigranții sunt cel mai rău lucru posibil. Asta se întâmplă pe fondul unor imagini cu ”mare impact emoțional”: lapidări, decapitări, atentate, violențe, devastări.  E vârâtă ca ingredient și teoria conspirației, totul pare pierdut dacă hoardele vin peste noi. Alte cinci minute sunt înfierați proletar mai toți politicienii români, în special Victor Ponta, care sunt mămăligi și nu vor să oprească invazia. La sfârșit, ni se induce soluția salvatoare: singurul care s-a opus constant ”roiului de lăcuste” asiatice a fost și e Traian Băsescu. El ne e speranța și lumina, să ținem aproape!

Ca om de dreapta, eu cred că trebuie privită cu discernământ problema refugiaților. Nu putem primi oricâți, oricând, oricum. Pe de altă parte, ca democrat, spun că e inuman să nu acorzi azil unor oameni care sunt în pericol de moarte din cauza religiei sau convingerilor lor. Că printre ei se infiltrează și infractori, teroriști, că mulți sunt primitivi, e într-adevăr o problemă, care poate fi rezolvată dacă îi iei la puricat bob cu bob, dacă îi monitorizezi. Clipul cu Băsescu-Dumnezeu  generalizează și îndeamnă la ură. Așa s-a desfășurat, cu accente violente și generare de stări conflictuale fiecare campanie politică de până acum a mitocanului . În cazul de mai sus, cred că ar trebui să se sezizeze o entitate la care am lucrat și eu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și să-i articuleze legal pe autori (sper să nu fie vorba de Felix Tătaru, mi-e simpatic). După vorba și portul clipului,  mi se pare logic faptul că nea Traian vrea să umfle năucii lăsați de izbeliște de domnul Dănuț Diaconescu și Vadimuț, precum și să muște din segmentul de electorat rudimentar al PSD. Păcat că i-a furat alt lunatic, Bogdan Diaconu, ideea cu ”Patrulele Vlad Țepeș”, că-l și vedeam  circulând pe domnul fost președinte prin oraș deghizat în camarazii Codreanu, Sima și Gârneață la un loc.

Cum orice campanie băsistă se bazează în principal pe manipularea semidocțiolor, a fraierilor și a minților înfiebântate și asta a început în tonul obișnuit. Din fericire, cred că Traian nu mai are, în momentul ăsta bani să-i filmeze pe Guță și Salam țopăind cu mecla ex-prezidențială în brațe și zbierând ”Hă-la-la-la-la , pe Băsescu l-om votaaaa!”

 

Margarina în vremea revoluției

 

-Trebuie să ocupăm toate instituțiile de stat, să-i blocăm. Ministere, primării, gări, poștă, să-i paralizăm, criminalii dracului. În filme așa se face, hai și noi.

-Dacă trag în noi?

-Ăia care-au murit aseară nu s-au gândit așa, hai să acționăm.

Dialogul ăsta se purta în dimineța de 22 decembrie 1989, în Piața Rosetti, într-un grup de puști, majoritatea elevi sau studenți.  Era ora 9 jumătate-10, Piața Universității era încă blocată de elevi de la școala de milițieni, militari în termen, milițieni de-a binelea și securiști.  Dinspre Titan și Militari veniseră câteva mii de muncitori, unii cu pancardele de la manifestațiile 23 August sau 1 Mai de pe care acoperiseră cu vopsea pasaje de lozinci, cu steaguri găurite. ”Oamenii muncii” zbierau, agitau pumnii, amenințau cu bețele de steag, dar între ei și milițiano-militaro-securiști nu începuseră violențe. Eu și prietenii mei ne apropiasem în fața la Intercontinental de un grup de milițieni juvenili de la Băneasa și încercasem să-i luăm la sentiment cu texte de genul ”și voi sunteți români”, ”aveți acasă părinți și frați ”și alte d-astea. Idila s-a întrerupt când a venit un tablagiu lung și deșirat cu un câine lup agitat  prins în lesă. A zis : ”Bă cărați-vă, dacă-i scot botnița lu ăsta și-i dau drumul pe voi vă face franjuri!”. Ne-am retras spre Rosetti, să regândim tactica de luptă. Cea mai apropiată instituție a statului din zonă era Ministerul Agriculturii pe care am luat hotărârea eroică să-l ocupăm.  Un prim obstacol era un lanț cu lacăt pus pe o poartă masivă din fier.

-Serbănică, stai vis-a-vis, ia bă o pânză dă bomfaier d-acasă. Șobolanii dinăuntru nu mișcă, s-au căcat pe ei de frică! (…)

-E al dracu de gros, bre, hâr, hâr, hâr…Ieșiți bre afară și deschideți-ne, că discutăm altfel dacă nu… Ai dracu lași…

-Hai, că încet încet se duce, hâr, hâr, hâr, hââr. Încă nițel…hâr, hâr, zbing. Ia Tomiță lanțul să avem cu ce să ne apărăm! (…)

Lanțul de pe poartă e în posesia mea și-n ziua de azi. Ajunși în curte ne-am dus la ușa cea mare de intrare în clădire și am constatat că e încuiată. Răcnetele către securiștii misterioși din interior,  pornind de la treburi de tipul ”captatio benevolentia” până la amenințări cu moartea și justiția dreaptă a poporului nu au avut niciun efect. Până la urmă, am continuat asaltul victorios cu un târnăcop și un topor, găsite oportun la un rastel contra incendiilor, cum erau pe vremea aia, aflat în curte.  După vreun sfert de oră, eram înăuntru, unde domnea o liniște suspectă. Dușmanul nu se arăta de nicăieri. Peste alte 10 minute, făcusem primele victime, niște portrete clasice ale lui Ceaușescu (varianta ”într-o ureche”) găsite în niște  birouri descuiate . Am jucat nițel sârba pe mutra cârmaciului. La etajul doi sau trei, nu mai țin minte, am gasit o ușă capitonată cu catifea vișinie, pe scria ”Cabinet ministru”.  Am apăsat pe clanță, era închis, așa că am presupus, absolut firesc, faptul că înăuntru ne aștepta o mare confruntare cu o hoardă de nomenclaturiști înarmați până-n premolari.

Cutia de plastic

Intarea în cetate a cedat destul de usor după ce târnăcopul a fost folosit drept pârghie. Mai întâi ni s-a părut suspect un fișet, unde am găsit patru sticle de whisky. Mai văzusem la tata, dar n-am putut să mă abțin:

-Uite ai dracului ce se îmbuibau în timp ce poporul murea de foame.

-Suntem 7, cum le împărțim?

-Le bem  aici, s-ar putea să fie ultimele din viața noastră!

Într-un dulap  făcut din lemn am mai dat peste 6 cartușe de Kent lung, cu castel.

-Ai dracului nenorociți, noi nu mai găseam nici Carpați și io-te la ei!

-Pe astea zic să le împărțim…

-Sunt șase…9 pachete de căciulă și restul le punem la comun, cât stăm aici, dacă se întorc ăștia nu știm cât tre să rezistăm!

Ultima redută era frigiderul. Înăuntru ne așteptau 3 rude de salam de Sibiu și două cutii misterioase, din plastic. Salamul știam ce e, dar cutiile pe care scria ceva pe ungurește ne speriau puțin. Conțineau un fel de cremă, despre care nu habar n-aveam dacă e otrăvită sau poate exploda. După un gât sănătos de whisky, pentru curaj, am luat puțin și prudent, cu vârful unghiei din conținutul unei cutii.

-Bă, futu-i în gură, e margarină, da-i mult mai bună ca aia normală. Ai dracu, aveau margarină în cutie de plastic, care a mai văzut așa ceva!?

-Șerbănică, fugi repede la mă-ta și adu o pâine –două!

Până atunci, avusesem parte doar de o mizerie de margarină, ambalată într-o hârtie cerată grețoasă. Serbănică a venit repede cu patru franzele. Nu mai fusese până la mă-sa fiindcă între timp poporul spărsese vitrinele magazinului de pâine de la Colțea, de unde amicul se servise direct. M-am instalat pe scaunul secretarei ministrului și mă credeam în altă lume. Sorbeam whisky dintr-un pahar de cristal găsit acolo, mă uitam pansiv la fumul albăstrui scos de un Kent din care trăgeam și în același timp molfăiam un sandwich cu margarina-minune și salam de Sibiu. Aveam viziuni cu o Românie democratică și prosperă, în care toată nația o să fie fericită.  Eram atât de absorbit de viitorul patriei încât nici nu îi băgam în seamă pe prietenii mei care se cam piliseră și vorbeau despre femei imaginare. Reveria mi-a fost întreruptă de un țârâit metalic prelung. Am ridicat receptorul telefonului din fața mea.

-Alo, cabinetul tov ministru?

-Da!

– Să trăiți!Sunt tov. Pârvu, secretarul cu agricultura de la Teleorman. Am transportul de 40 de tone de soia pentru fabrica de șrot de la Urziceni. lalomița nu mai răspunde la telefon. Nu știu dacă să-i dau drumul. La noi e liniște, dar așa cum a spus și tovarășul Ceaușescu la teleconferință sunt situații delicate în țară. Aștept indicațiile dumneavoastră, de la centru, ce să fac cu transportul.

-Băgă-l cur, criminalule! D-aci înainte să mănânci salam cu soia numai tu, cu neamul tău de criminali. Ați înfometat poporul!

-Ce-i asta, tovarășe?! De ce n-a răspuns tovarășa secretară? Cine e la aparat?

-E poporul, boule!

I-am trântit telefonul și am mai luat o gura din pâinea cu margarină. Între timp, prin geamul deschis să mai iasă fumul de Kent se auzeau motoare de elicopter.

Noi vrem pădure!

-Unchiule, acum, că tot ai venit în București, aș vrea să vedem și cum facem să mă pui în posesie cu ălea 15 hectare de pădure de la tata, săracu…Uite că s-au făcut doi ani de când s-a dus.
-Habar n-ai ce bine-mi pare că ne vedem, mă Viorele…La noi la Cochirleanca toată lumea e mândră de tine, că ai ajuns secretar de stat. Ai ajuns ăl mai sus din tot neamu nostru. Tot județul se uită când apari la televizor, spune ”Uite, buzoian d-al nostru, ce deștept îi!”. Ai ajuns mare, mă Viorele, nu ca atunci când te jucai cu fie-mea Țuca prin praf. Și mai câștigi și 80 de milioane pe lună, mi-a arătat finu Sandu declarația de avere, că el le știe p- ălea cu internetu. Mașină de serviciu, secretară, ești boier, ce mai, mai tare ca un prim-secretar de pe vremuri…Uite, fiindcă te respect ți-am adus ăl mai bun merlot făcut cu mâna mea și țuică d-aia vechea. Se vede că-ți place roșu, ai băut deja juma de sticlă…
-Unchiule, lasă asta. Degeaba zici că-s boier, la divorț am pierdut casa și mai am de dat și patru pensii alimentare. De asta am nevoie de pădurea de la tata. Și am mai auzit de la tușa Niculina că ai cam băgat drujba-n ea, că iei d-acolo remorci întregi, curg buștenii înspre Buzău din pădurea mea de zici că-i Dunărea…
-Niculina-i o babă proastă și rea, are boală pe mine că-s mai deștept și bogat ca bărbat-so. Să moară Țuca mea și ce-am mai scump dacă am luat un lemnișor, măcar. Se usucă de bătrânețe copacii și eu nu-i tai. Că o mai fura câte unul vreun buștean noaptea, nu știu…Mai bine gustă și puțină țuică, io-te ce culoare are, chilimbar curat.
-Gâlp! E bună, da tot nu te las, vreau să facem repede actele, să vând, să-mi iau măcar o garsonieră dublă. Gâlp!
-Viorele, ce băiat bun ești tu…e pădurea noastră din străbuni, de la Ștefan cel Mare…e păcat de Dumnezeu, io-te îmi fac cruce,să-l dăm.
-Ce Ștefan băi, nene, a luat bunicu de la un jidan în 1933, am văzut actele. Încerci să mă duci cu vorba unchiule…Gâlp. Pe fie-ta o ții la Madrid, că n-are de lucru de doi ani, din pădurea mea. Gâlp! E chiar bună…
-Ai și tu milă de neamul nostru, se întorc străbunii în mormânt. Când o să mergi la Buzău nu o să mai ai pe unde să te plimbi și să spui ”pădurea mea, copacii mei, aerul meu curat…”
-Nuh, gâlp, discut…Mâine facem agtele. Vreau pădurea lu tata, pământu meu, nu discut. Copchacii nu mai sunt, i-ai tăiat să o ții la Madrid pe fie-ta, să o ardă cu ăia pe acolo…
-Viorele tată, nu te enerva. Ce ai cu Țuca, știi cât ține la tine…nu i-am dat un ban dă pe lemne, muncește, sărăcuța…Mai bine hai cântăm ceva din Nea Beni Sinulescu, l-am cunoscut când lucram la Vinalcool, buzoian d-al nostru…”Învârtește doamne roata, roata, roata lumii, roata vieții…”
-Gâlp! Nu înthelegi! Vrheau păduhrea lu tata! Taci cu roata mă-tii de boshorog. Ce muncehte fie-ta? Nici săh dea cu curu nu mai e în stahre!. Păduhrea! Ioh te rehspect da poate-ți dau una dă boshorg prost!
– Viorele, mai bine facem mânăstire, îi punem hramul Sfântu Viorel după tine, să te pomenească tot Buzăul…
-Bohule, Vioel nu-i sânt…gâlp! Păhdurea lu tata!!!
-Constatin și Elena, atunci, după răposatu tac-tu, mânăstire de maici, să se roage maicile pentru sufletul lui.
-Faci peh pihzda mă-tii! Îțhi dau loc d-o troiță și-i pui ce hram vhrei…Îțhi dau și doi metri pentru chând chrăpi, ultima ofertă! Păhdurea lu tata!!!!!!!!!!!!! Gâlp, gâlp!