Lună: Iulie 2016

Sfârșitul construcției kemaliste

 

Undeva prin 1923, o chestie care se chema Imperiul Otoman se ducea dracului de tot după o lungă agonie. Fusese un stat ultra-corupt, înapoiat din punct de vedere economic și care, curat ghinion, alesese tabăra perdantă în Primul Război Mondial. În timpul conflagrației, dintr-un stat multietnic, datorită unor purificări sinistre (genocid împotriva armenilor și grecilor aflați în imperiu)  se ajunsese la o structură populată majoritar de etnici turci. După câțiva ani de haos și conflicte armate cu vecinii greci, un domn general pe nume Mustafa ( pe atunci turcii pur și simplu nu aveau nume de familie) a proclamat republica. Omul făcea parte dintr-o elită școlită, care se uita cu jind spre Occidentul Europei. Sprijinit pe ofițeri de factură modernă,  intelectuali formați în Europa și francmasoneria turcă el a încercat să transforme o lume feudal-tribală într-un stat modern.  A introdus o constituție, coduri de legi copiate din țări democratice, alfabetul latin, a inițiat reforme economice și a încercat să atragă investiții. Fiind megaloman, atunci când s-au introdus numele de familie, și-a spus mai întâi Kemal (în traducere liberă ”cel perfect” sau ”genialul”) și apoi Ataturk (tatăl turcilor). A reușit să construiască un fel de ”democrație cu parapete”.  A stabilit trei piloni ai modernității, care trebuiau să păzească un caracter laic și ne-extremist al statului: armata, justiția și sistemul de învățământ. Nu se temea atât de fundamentalismul islamic, care pe atunci nu era  ce e azi, cât de o reîntoarcere spre un conservatorism patriarhal sau de o eventuală bolșevizare a Turciei, datorită apropierii de URSS. În istoria modernă a Turciei, militarii au intervenit oridecâteori li se părea că lumea politică depășeste canoanele impuse de Mustafa Kemal. Partea proastă a fost că în armată, care devenise un fel de stat în stat, s-au format o serie de clanuri corupte, care au contribuit din plin la dorința populației de schimbare. În felul ăsta, un individ cu tendințe autoritar-islamiste precum Recep Tayyip Erdogan a ajuns la putere, e adevărat, cu doar 51% din voturi în 2014. Asta, după ce partidul său lucrase la schimbarea regimului din Turcia dintr-o democrație parlamentară într-o republică prezidențială. Mai întâi, Erdogan și-a demonizat mai mulți foști tovarăși de drum, printre care imamul Fethullah Gulen, apoi și-a epurat partidul propriu (AKP-Partidul Justiției și Dezvoltării) de concurenți incomozi precum fostul premier Ahmet Davitoglu. Primăvara anului 2016 l-a prins pe poziții de forță.

Recenta tentativă de puci ar putea avea exact efectul incendierii Reichstag-ului în 1933. Atunci, sub pretextul unui presupus act terorist, Hitler și-a eliminat adversarii politic, a impus cenzura și a înființat sinistrele lagăre de concentrare. Nu știu dacă ofițerii care au pus la cale tentativa de lovitură de stat au acționat de conivență cu exilatul Fethullah Gulen, dar felul în care au făcut-o i-a ridicat o minge extraordinară la plasă lui Erdogan. A împușcat o groază de iepuri dintr-o lovitură. În primul rând, a epurat armata, justiția și învățământul de cei care păzeau valorile kemaliste clasice. De exemplu, a reușit să se debarasese de judecătorii de la Curtea Constituțională care îi stopau inițiativele autoritariste, cu tendințe dictatoriale. A scos din funcție mii și mii de judecători, profesori sau ofițeri pe care îi va înlocui, probabil cu politruci ai AKP. Pe de altă parte, a ras Hizmet, rețeaua de fundații a lui Gulen, care patrona un număr mare de mijloace de comunicare (ziare, televiziuni, site-uri, posturi de radio) capabil să se opună marii mașinării de propagandă a AKP.

În plan extern, jocul lui Erdogan e simplu: amenință UE, NATO și SUA cu o apropiere de Rusia, China și Iran și pe bază de șantaj speră că occidentalii vor face ciocul mic la abuzurile care vor urma.

Anul 2016 pare să însemne fărâmarea construcției lui Mustafa Kemal, care a durat aproape 100 de ani. Nu cred că Erdogan va face explicit, cel puțin în viitorul apropiat, un stat islamist cu legislație bazată pe Sharia, dar în orice caz, ne-am ales cu un dictator în coasta României, care se va baza și pe un puternic filon religios. Deasemenea, s-ar putea să scoată în viitorul apropiat în afara legii CHP  (Partidul Republican al Poporului, kemalist clasic) și să interzică francmasoneria.