Lună: decembrie 2017

Nemţii de sub pământ

Tot scobind pe Youtube am mai dat de un alt film al meu care nu poate fi găsit pe site-ul TVR. Este vorba despre o crimă de război comisă de ruşi în august 1944. Nemţii ucisi pentru a li se lua hainele se află şi acum îngropaţi într-un loc nemarcat în vreun fel în satul Şoldanu de lângă Călăraşi:
https://www.youtube.com/watch?v=dADiLs10S6o

Reclame

Nepalezul…

Minunea anterioară nu a venit singură. Fiindcă ăia de la TVR nu a catadicsit să ridice pe net nicio emisiune din ultimul ciclul „Istorii încâlcite”, în cazul a două dintre ele, a căror acţiune se petrece în Ialomiţa, a făcut-o o televiziune locală. Îi felicit pe oamenii de acolo, fiindcă îi interesează istoria judeţului lor. Azi distribui şi eu episodul „Nepalezul de la Tâncăbeşti”, o istorie stranie din Primul război mondial. Sper să vă intreseze, dacă nu cumva unii dintre voi nu aţi văzut astă vară:
https://www.youtube.com/watch?v=xcddK5vc_Ug&t=601s

Între 1995 şi 2017, nimic schimbat

 

În noiembrie 1995, când a murit Corneliu Coposu, eram redactor la un săptămânal care se credea orientat spre dreapta politică. Şefii mei de atunci m-au trimis să relatez despre înmormântarea lui şi să iau declaraţii unor politicieni care mai-mai nu-l scuipaseră în faţă, antum, pe şeful ţărăniştilor. C-o lacrimă-n ochişor, pioşi, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Petre Roman declarau cât de mult l-au iubit şi respectat ei pe Coposu, în ciuda unor „mici neînţelegeri de moment”. Parcă nu ei provocaseră mineriada din 13-15 iunie 1990, nu ei toleraseră o tentativă de asasinat împotriva venerabilului domn pe 12 iunie acelaşi an, nu din laboratoarele patronate de ei se lansareră lozincile inspirate „Coposu roade osu!” şi „Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!”. Presa, la unison, deplângea „moartea unui mare om politic”, a „Seniorului”, unii publicişti, în special de la Adevărul, Dimineaţa şi Azi uitând că în urmă cu ceva timp cereau arestarea sau expulzarea decedatului.

Pe traseul către cimitirul „Bellu catolic”, pe lângă oameni marcaţi sincer de dispariţia politicianului, am văzut şi chipurile specifice ale bucureştenilor care-i aplaudaseră pe mineri şi îi ajutaseră sa bată oameni aiurea, gură-cască şi încurcă-lume care îşi confecţionaseră nişte mutre teatral-disperate. Noi, ziariştii din teren eram obligaţi de către şefii din redacţii să intrăm în cimitir, în ciuda interdicţiei ferme a familiei defunctului, care dorea o ceremonie restrânsă. Fiind mai tânăr şi mai agil, nu mi-a fost greu să sar gardul, dar am fost prins de jandarmi, care mai adunaseră şi alţi jurnalişti inoportuni. Ne-au pus să evacuăm zona pe aceeaşi cale. Ţin minte o scenă grotescă, cu un coleg ceva mai gras de la un cotidian, mai puţin performant fizic, care a fost nevoit să escaladeze gardul cimitirului pe o cruce metalică smulsă de nu se ştie unde.

La redacţie, am scris un text în care descriam în amănunt martirajul şi meritele indiscutabile ale lui Coposu, dar aminteam şi câteva greşeli ale lui de după 1989, cea mai importantă fiind că nu a format o garnitură de politicieni viabilă să gestioneze partidul după ce el o să plece de pe lumea asta. Redactorul şef mi-a cenzurat textul, pe motiv că „Bă, eşti diliu?! Acum când şi roşii îl laudă, să zicem noi nasoale?!”.  S-a dovedit că am avut dreptate, PNŢCD a dispărut în relativ scurt timp.

În decembrie 2017, moartea MS Regelui Mihai I mi-a dar senzaţia că m-am întors în timp. Am văzut cum toţi ăia care l-au alergat în 1990 pe autostradă, l-au făcut pachet şi l-au expulzat plâng cu lacrimi de crocodil şi fac pe marii amici ai Casei Regale. Cum parlamentari PSD care în 1994 cereau declararea MS „persona non grata” şi azi sunt miniştri se jelesc fără să-şi ceară scuze pentru ce au făcut atunci. Am mai constatat că tot ce are mai scârbos mass-media românească, lingăi şi mardeiaşi profesionişti, s-a echipat în negru şi bolmojeşte despre o monarhie a cărei istorie nu o ştie nici măcar după un premolar, darămite după ureche.

La coadă la catafalc, pe lângă domni şi doamne care chiar regretau moarte Regelui , am dat peste piţiponci şi piţipoance care-şi făceau selfie-uri (uite, asta nu exista în 1995), politologi şi analişti de ocazie care comentau mai ceva decât la defuncta OTV dacă MS a fost asasinat sau dacă nu era mort, de fapt, de vreo trei ani.  Mi-am dat seama că morbiditatea publică a rămas aceeaşi.

În primele zile am fost chemat la o emisiune TV de prânz, să spun câte ceva despre Rege în calitatea mea de istoric. Mi s-a transmis să stau pe fază, fiindcă s-ar putea să mă cheme şi zilele următoare. Am spus exact ce zic şi acum, anume că MS Regele Mihai a fost în mare un personaj luminos pentru istoria României, că fără el poate nu aveam acum Ardealul de Nord, că greva Regală a fost o rezistenţă anticomunistă fără precedent, că a avut un rol pozitiv în integrarea euro-atlantică a ţării. Că monarhia constituţională a ratat şansa de a redeveni formă de guvernământ undeva prin 1996-98, când ideea era populară.Deasemenea, mi-am exprimat regretul că în ultimii ani MS Regele, foarte bătrân şi obosit s-a lăsat antrenat în câteva manipulări politice de o parte sau de alta a spectrului, că un prinţ făcut pe puncte stabilea calendarul Casei Regale sau că s-a ajuns la o tabloidizare a acesteia prin scandalurile cu Nicolae sau cu prinţesa care organiza lupte de cocoşi. Am văzut că în platou şi pe lângă se încruntă nişte cetăţeni şi cucoane. Bineînţeles, de atunci nu m-a mai chemat nimeni să comentez evenimentul funebru.

Tiraj nou, la noi bine ai venit!

23549679_1493873664072129_1137953360_n
Musiu Vali Ajder, boss-ul editurii Eikon, m-a anunţat că a tras un tiraj suplimentar din romanul meu mic, „Toţi fiii preşedinţilor”. În Bucureşti, cartea e găsibilă la librăria Eminescu ( Bulevardul Regina Elisabeta nr.16, lângă Universitate) sau în reţeaua Humanitas. Cel mai sigur, însă, o puteţi comanda on-line de aici:
http://www.edituraeikon.ro/detalii-carte.php?idC=721

Am primit de la Editura Securităţii un manuscris teribil

D 8796, vol. 2

Mai multă vreme am studiat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cum îi urmăreau băieţii pe francmasoni. Uşor confuzi, la un moment dat ofiţerii ăia cu minte şi cultură de tablagii i-au pus pe mai mulţi membri ai elitelor interbelice, masoni sau nu, care supravieţuiseră şi pe care-i aveau la mână să dea din ei tot ce ştiau despre „Frăţia Universală”. *. Aşa am aflat că „sursa Jean”, turnător voios, era unul dintre memorialiştii mei favoriţi, apăruţi după 1989, Gheorge Jurgea Negrileşti. Omul ăsta, născut în 1904 şi având origini din marea aristocraţie poloneză, rusească şi moldovenească, avea o avere mare şi a dus până la venirea comuniştilor o viaţă lipsită de griji. A cunoscut mai toată elita cultural-economic-politică a României interbelice, era un personaj monden şi viaţa lui părea să fie un lung şir de petreceri, amoruri şi discuţii şic. Din cauza asta, cartea sa de memorialistă „Troica amintirilor-Sub patru regi” e teribil de interesantă ca portret social al claselor superioare de la noi în prima parte a secolului trecut. Omul avea talent de povestitor, ceva umor şi chiar dacă făcea unele confuzii de cronologie sau exagera şi înflorea unele situaţii, ea e un document senzaţional. Mă întrebam cum de un om cu originea socială  şi prietenii lui Jurgea-Negrileşti nu a ajuns la puşcărie în timpul dictaturii staliniste de la noi. Un posibil răspuns l-am găsit când am aflat că a fost „sursa Jean” a DSS. Manuscrisul său despre masonerie a 30 de pagini,  a fost terminat pe 3 decembrie 1984 şi e scris foarte citeţ. Îl fac public în premieră mondială. El poate fi citit în două chei, una de istorie literară şi alta de istorie masonică. Sunt povestite situaţii inedite cu Mihail Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu sau Matei Cantacuzino. E foarte haioasă relatarea despre cum a evitat să adere la Frăţie pretextând că are sifilis. La răspunsul lui Sadoveanu că asta nu e o problemă, fiindcă pe motiv de boala asta ar fi trebuit să dea afară cel puţin jumătate din Marea Lojă, Jurgea-Negrileşti a ţesut o cabală cu Păstorel Teodoreanu, care i-a relatat conului Mihail că postulantul la Frăţie, de la spirochetă, iese noaptea gol în curte şi latră ore în şir la lună. Aşa a scăpat dandy-ul care nu voia să aibă bătaie de cap şi obligaţii făţă de nimeni să devină frate.

Partea de istorie a Masoneriei nu trebuie luată pe de-a întregul drept bună. Jurgea-Negrileşti nu a fost niciodată iniţiat, vorbeşte după ureche pe alocuri, suferă de diverse teorii ale conspiraţiei. În plus, se simte în unele zone că a scris ce credea că voiau să citească securiştii.

Mai multe nu vă mai spun fiindcă vă las să citiţi manuscrisul excepţional şi spumos ataşat imediat după titlu.