Căruţa cu penali

 

Căruţa cu penali nu se rupe, nu se strică, se pocneşte şi se mişcă. Când s-au certat Ponta cu Dragnea, speram că Daddy o să fie doborât de un puci de partid. Când domnul din Teleorman l-a dat de-a berbeleacul pe Sorin Grindeanu, mai-mai că-mi venea să dau pariu că marele Liviu o să se facă mic de tot, cât să încapă pe viitor într-o garsonieră comună întreţinută de stat. A fost şi episodul Tudose…O sursă credibilă din PSD mi-a spus că de data asta s-au supărat mai mulţi baroni şi sunt şanse mari să se rupă poştalionul la votul de investitură al Vasilicăi. Cred că pe asta miza şi neamţul de la Cotroceni, când a semnat fără să comenteze investitura cucoanei. Peste vreo trei zile, pe acelaşi canal de comunicare mi s-a zis că „Nu, dom’ le …Au apărut nişte chestii nasoale despre Tudose şi ăla a făcut ciocul mic. Liviu a mai luat nişte portofolii de la Gabi Firea din ogradă şi le-a dat celorlalţi scandalagii, s-a calmat totul.”

Iac-aşa ne-am ales cu un guvern de băieţi şi fete cu dosare-n lucru sau rude cu posesorii unor sentinţe care mai de care mai diverse. Căruţa nu a crăpat la parlament, ci s-a vărsat regulamentar la Palatul Victoria.

Cu Vasilica în chip de manetă sau linguroi de ciorbă necuvântător, cu partidul strâns unit în jurul lui şi cu anexele tăricenesco-maghiare la dispoziţie, conul Dragnea o să facă legile justiţiei cum îl taie mustaţa, o să împartă zăhărel bugetar la fideli şi bobârnace la infideli.

Nu-mi mai rămâne decât să aştept ca undeva la anul, prin vară să apară Iohannis şi să spună molcom : „M-au învins penalii…”

Anunțuri

O amintire cu Neagu…

-Domnu Roman, e inadmisibil. Aţi dat titlul ăsta, „Ministru de externe în Niger”, eu nu am fost niciodată ministru de externe în Niger. Într-adevăr, le-am organizat ministerul, dar oficial nu am avut titlul ăsta. În plus, v-am rugat să scoateţi chestia aia pe care am zis-o, că mareşalul Antonescu era politiceşte analfabet şi habar n-avea ce face. Or să-mi sară în cap toţi patrioţii de doi bani…

-Titlul l-a dat domnul Dinescu personal. Când a intrat revista la tipar nu eram la redacţie. Treaba cu Antonescu o tăiasem din şpaltul pe care l-am văzut, dar probabil fata care culege a făcut o greşeală, nu a scos paragraful.

De fapt, nu Mircea Dinescu dăduse titlul ci poetul Dinu Adam, care era un fel de mână dreaptă a viitorului proprietar de la cârciuma „Lacrimi şi sfinţi”. Părerea lui Neagu Djuvara despre mareşalul Ion Antonescu o lăsasem eu, fiindcă mi se păruse spectaculoasă. Lucram la revista Plai cu Boi şi număr de număr produceam câte un interviu pe teme de istorie recentă cu câte un „venerabil” sărit de 80 de ani.  Firesc, aproape toţi cei cu care am vorbit atunci, între timp au plecat într-o călătorie lungă, al cărei capăt habar n-am unde e. Chestia asta se întâmpla undeva prin 2002-2003. Îl supărasem pe Neagu Djuvara şi nu ştiam cum să repar treaba. Într-o încercare de a drege situaţia furasem de la taică-meu o sticlă cu whiskey vechi, de un litru. Aflasem că stimabilului îi place.

-Domnule Djuvara, am vorbit cu nea Mircea şi ca să reparăm neînţelegerea, v-a trimis prin mine sticla asta. Vă roagă să ne iertaţi pentru lipsa noastră de tact.

Neagu a studiat eticheta neagră cu un aer expert şi i s-a luminat puţin privirea.

-Ştii ceva?! Până la urmă nu cred că ajunge revista voastră la guvernul din Niger, să iasă scandal diplomatic. Cât despre Antonescu, într-adevăr a fost un militar bun dar politician prost. Poate ar fi trebuit să nu mă exprim aşa de direct. Pe lângă patrioţii naţionalişti, pe chestia asta or să mă înjure şi marii democraţi, or să spună că am ceva cu Antonescu fiindcă i-am simpatizat pe legionari. Oricum, nu contează prea tare. Hai mai bine să gustăm puţin ce ai adus.

Bătrânul domn a scos două pahare de cristal pe care le-a  umplut. A pus şi câte un cub de gheaţă, chestie pe care nu cred că o învăţase de la Băsescu.

-Uite, am învăţat prin 48, la Paris, de la nişte ruşi albi cum se bea ceaiul. Merge şi cu whiskey la fel de bine.

Neagu Djuvara a luat o bucată de zahăr cubic, a prins-o între dinţii de sus şi cei de jos şi a filtrat practic băutura maronie prin ea. Am făcut şi eu la fel. Nu am mai simţit ca şi când tăria băuturii mi-ar fi raşchetat gâtul.Am continuat să bem aşa vreo oră, poate două, pălăvrăgind despre Ion Iliescu, liberali, viitoarea integrare europeană a României şi femei negre. Sticla s-a dus de tot, Neagu bând poate ceva mai mult decât mine.

-Am auzit că domnul Dinescu are o expoziţie cu imitaţii de oale de Cucuteni în faţă la Teatrul Naţional. Aş vrea să o văd şi eu.

Luat uşor de apă, nu mi-am dat seama cum am ajuns pe locul mortului în Dacia Combi, veche, a distinsului domn. A condus impecabil, nu se simţea că băuse ceva. La tărăşenia cu oalele, nea Mircea i-a mai dat vreo două pahare din vinul lui, o licoare pe care el o considera drept nectar şi ambrozie dar care strica stomacul. I-am făcut semn şefului meu să nu-i toarne, dar ăsta era aşa de mândru de producţia lui că nu a avut niciun efect. Neagu Djuvara, complet coerent, ne povestea tot felul de chestii. La un moment dat a spus că e obosit, s-a suit la volan şi a plecat.

-Nea Mircea, nu trebuia să-i dai vin, a topit cu mine o sticlă de whiskey, era cu maşina…E bătrân rău, cine ştie ce o să se întâmple.

-Aoleu bă, de ce n-ai zis că băuse şi cu tine? Dacă păţeşte ceva or să spună că l-am omorât noi…Să sperăm că o să supravieţuiască.

A mai trăit mai bine de 15 ani. Aseară, când am auzit că s-a dus, mi-am luat 100 de whiskey. Cum la cârciuma Argentin, unde eram, nu aveau zahăr cubic am desfăcut un pliculeţ pentru cafea şi l-am vărsat în gură. Dumnezeu să-l ierte.

Poate-i o capcană…      

 

Înainte de 1990 chiar şi unii dintre activiştii PCR „pe linie” erau excedaţi de faptul că Nicolae Ceauşescu promova la centru tot felul de rubedenii, olteni şi scorniceşteni.  Votul din C.Ex. al PSD aşa cum a fost el manipulat de către teleormănenul cu mustaţă pentru belirea lui Tudose a arătat că la nivel local mai mulţi baroni sunt nemulţumiţi de cum împarte halca puterii Dragnea. Liderii filialelor Brăila, Constanţa, Vrancea şi Dâmboviţa au mârâit şi au scrâşnit înaintea ba chiar şi în timpul votării. Aceştia controlează, după calculele mele, 15 deputaţi şi 6 senatori. Lor li se mai adaugă câţiva parlamentari foşti miniştri în guvernul Tudose nemulţumiţi că şi-au pierdut scaunele şi unii aleşi supăraţi că n-au primit fotoliile capitonate la care se aşteptau din 2016, din considerentul că nu-s din Videle sau Alexandria. Nu exclud surprize nici din partea lui Niculae Bădălău, Gabi Firea sau Mihai Fifor, prin ei înţelegând şi apropiaţii lor din partid care-şi fac veacul pe la Casa Poporului.

Mi s-a părut suspect faptul că Mihai Tudose a bătut în retragere făcând ciocul mic şi că onor prezidentul Iohannis a acceptat-o foarte repede pe madam Dăncilă. Despre dânsa nu o să fac mare vorbire, fiindcă maimuţele dresate să facă aport cu banane pe care le pun la picioarele stăpânului ţin de domeniul zoologiei, la care eu nu mă pricep. Simplul fapt că Dragnea a extras-o din borcanul cu marionete arată că s-a cam epuizat conţinutul recipientului.

În momentul ăsta, lumea politică românească e împărţită în Dragnea şi ceilalţi, aici incluzând  şi oameni din PSD.

Toate astea mă fac să cred că s-ar putea produce o defecţiune la vot, poate în bună înţelegere cu ungurii şi celelalte minorităţi naţionale. Căderea la vot a pseudo-guvernului Dăncilă ar putea duce la alegeri anticipate sau la o nouă soluţie „tehnocrată” . În ambele cazuri, va fi sfârşitul lui Daddy, pe care nişte cetăţeni pesedişti care au impresia că pot mai mult decât li se oferă îl vor prinde într-o ambuscadă la o cotitură a partidului.

Să răstoarne pedofilul mic guvernul mare?

 

În ultima vreme, la noi, premierii s-au dus de-a berbeleacul din motive pe care nici cu gândul nu le gândeşti. Ponta a căzut pe fondul dezastrului de la Colectiv, o chestie cu mare impact emoţional, dar cu care el, ca premier, nu avea nicio gară. Vina era undeva în zona autorităţilor locale şi a ISU. De fapt, Dragnea, care se săturase de el, a făcut o manevră abilă să preia în totalitate PSD. Să fiu înţeles bine, nu am avut niciun regret că a plecat băiatul ăla incompetent, infatuat şi cu relaţii externe dubioase. Pe de altă parte, nu am putut să nu constat cu insatisfacţie că Liviu ot Teleorman pune solid gheara pe cel mai ramificat partid din România.  Puţin mai târziu, Sorin Grindeanu a fost catapultat  fiindcă nu a făcut rapid o potlogărie menită să-l exonereze de Mustaţă Maximo de răspundere penală. Acum, lucrurile se petrec tot pe efectul bulgărelui de zăpadă, ca în cazul lui Ponta.

Un dobitoc diliu care lucra în Poliţia Română viola şi molesta liniştit de mai mulţi ani. Lucrul era uşor de demonstrat maniacul avea antecedente înregistrate legal, dar molestatorul îşi vedea de molestări. Nu trebuia deranjat, îl mai lua valul la beţie, avea diabet şi probabil îl bătuse tac-su în copilărie. Tărăşenia a ieşit la iveală şi, aşa cum era normal, madam Carmen Dan (adică tot Dragnea) a vrut să-şi arate muşchii trimiţându-l la plimbare pe chestorul Bogdan Despescu şi înlocuindu-l cu chestorul Cătălin Alexandru Ioniţă. Pe ultimul îl cunosc din copilărie, am fost foarte buni prieteni încă din timpul şcolii generale. Nu l-am mai văzut de ceva timp, dar habar n-am ce rol are în toată şarada. Eu îl ştiu drept un tip cinstit şi competent profesional. N-am înţeles care-i jocul lui în chestiunea cu numirea sa în funcţia de şef al Poliţiei Române, dacă şi-a dat iniţial acceptul şi după aia s-a răzgândit, dacă a fost ambiguu de la bun început sau dacă a avut informaţii că tot balamucul s-ar putea să ducă la înfrângerea taberei Dragnea-Dan şi s-a a considerat că e mai sănătos să stea pe coada lui la Direcţia Generală Anticorupţie. Cred că ar trebui să facă nişte precizări.

În mod cert însă, premierul Mihai Tudose, nedemiţându-l pe Despescu, acuzând-o pe coana Dan de minciună în cazul Ioniţă şi cerându-i să plece de la minister, consideră că e îndeajuns de puternic în partid cât să-l înfrunte pe Dragnea, cel puţin atât cât să poată produce pierderea majorităţii parlamentare.

Mi se pare iarăşi interesant cum, dacă tot suntem la capitolul perversiuni, şeful PSD a trecut la zoofilie şi-l iubeşte brusc şi total pe Marele Licurici. Acelaşi om care părea rusofil şi adept al teoriei conspiraţiei americano-masono-sionisto-mai ştiu eu ce, acum aplaudă şi se prosternează la tot ce face Donald Trump, bine sau rău. Habar n-am ce rol au în ecuaţia asta nici băieţii de la Budapesta care cer demiterea lui Tudose pentru o declaraţie nu foarte inspirată. Să creadă el că a devenit un aliat strategic şi indispensabil al Washighton-ului în frecuşurile cu axa Berlin-Paris şi o să devină un fel de Viktor Orban românesc? Se bazează pe sprijinul necondiţionat la UDMR pentru păstrarea majorităţii parlamentare?

Sunt o groază de întrebări al căror răspuns încă nu îl ştiu, dar l-aş putea afla după următorul C.Ex. al PSD.  Una peste alta, pedofilul mic (de statură) poate răsturna ditamai guvernul, ceea ce înseamnă iarăşi haos şi blocaj .

Unde puteţi găsi cartea mea…

23549679_1493873664072129_1137953360_n

În sfârşit pot să vă dau o listă a librăriilor de unde puteţi să cumpăraţi romanul meu „Toţi fiii preşedinţilor. Sper să o faceţi şi să vă distreze volumul.
1. Reţeaua Humanitas:
Bucureşti- Humanitas Cişmigiu , Humanitas Kretzulescu
Humanitas Râmnicu Vâlcea, Humanitas Oradea.
2. Librăria Eminescu, Bucureşti.
3.Chioşcul Octogon, Gara de Nord, Bucureşti
4. Libris, Casa Cărţii, Iaşi
5. Librăria Şt. O. Iosif, Braşov
6. Librăria Corina, Arad
Pentru comenzi on-line, faceţi click aici:
http://www.edituraeikon.ro/detalii-carte.php?idC=721

Nepalezul…

Minunea anterioară nu a venit singură. Fiindcă ăia de la TVR nu a catadicsit să ridice pe net nicio emisiune din ultimul ciclul „Istorii încâlcite”, în cazul a două dintre ele, a căror acţiune se petrece în Ialomiţa, a făcut-o o televiziune locală. Îi felicit pe oamenii de acolo, fiindcă îi interesează istoria judeţului lor. Azi distribui şi eu episodul „Nepalezul de la Tâncăbeşti”, o istorie stranie din Primul război mondial. Sper să vă intreseze, dacă nu cumva unii dintre voi nu aţi văzut astă vară:
https://www.youtube.com/watch?v=xcddK5vc_Ug&t=601s

Între 1995 şi 2017, nimic schimbat

 

În noiembrie 1995, când a murit Corneliu Coposu, eram redactor la un săptămânal care se credea orientat spre dreapta politică. Şefii mei de atunci m-au trimis să relatez despre înmormântarea lui şi să iau declaraţii unor politicieni care mai-mai nu-l scuipaseră în faţă, antum, pe şeful ţărăniştilor. C-o lacrimă-n ochişor, pioşi, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Petre Roman declarau cât de mult l-au iubit şi respectat ei pe Coposu, în ciuda unor „mici neînţelegeri de moment”. Parcă nu ei provocaseră mineriada din 13-15 iunie 1990, nu ei toleraseră o tentativă de asasinat împotriva venerabilului domn pe 12 iunie acelaşi an, nu din laboratoarele patronate de ei se lansareră lozincile inspirate „Coposu roade osu!” şi „Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!”. Presa, la unison, deplângea „moartea unui mare om politic”, a „Seniorului”, unii publicişti, în special de la Adevărul, Dimineaţa şi Azi uitând că în urmă cu ceva timp cereau arestarea sau expulzarea decedatului.

Pe traseul către cimitirul „Bellu catolic”, pe lângă oameni marcaţi sincer de dispariţia politicianului, am văzut şi chipurile specifice ale bucureştenilor care-i aplaudaseră pe mineri şi îi ajutaseră sa bată oameni aiurea, gură-cască şi încurcă-lume care îşi confecţionaseră nişte mutre teatral-disperate. Noi, ziariştii din teren eram obligaţi de către şefii din redacţii să intrăm în cimitir, în ciuda interdicţiei ferme a familiei defunctului, care dorea o ceremonie restrânsă. Fiind mai tânăr şi mai agil, nu mi-a fost greu să sar gardul, dar am fost prins de jandarmi, care mai adunaseră şi alţi jurnalişti inoportuni. Ne-au pus să evacuăm zona pe aceeaşi cale. Ţin minte o scenă grotescă, cu un coleg ceva mai gras de la un cotidian, mai puţin performant fizic, care a fost nevoit să escaladeze gardul cimitirului pe o cruce metalică smulsă de nu se ştie unde.

La redacţie, am scris un text în care descriam în amănunt martirajul şi meritele indiscutabile ale lui Coposu, dar aminteam şi câteva greşeli ale lui de după 1989, cea mai importantă fiind că nu a format o garnitură de politicieni viabilă să gestioneze partidul după ce el o să plece de pe lumea asta. Redactorul şef mi-a cenzurat textul, pe motiv că „Bă, eşti diliu?! Acum când şi roşii îl laudă, să zicem noi nasoale?!”.  S-a dovedit că am avut dreptate, PNŢCD a dispărut în relativ scurt timp.

În decembrie 2017, moartea MS Regelui Mihai I mi-a dar senzaţia că m-am întors în timp. Am văzut cum toţi ăia care l-au alergat în 1990 pe autostradă, l-au făcut pachet şi l-au expulzat plâng cu lacrimi de crocodil şi fac pe marii amici ai Casei Regale. Cum parlamentari PSD care în 1994 cereau declararea MS „persona non grata” şi azi sunt miniştri se jelesc fără să-şi ceară scuze pentru ce au făcut atunci. Am mai constatat că tot ce are mai scârbos mass-media românească, lingăi şi mardeiaşi profesionişti, s-a echipat în negru şi bolmojeşte despre o monarhie a cărei istorie nu o ştie nici măcar după un premolar, darămite după ureche.

La coadă la catafalc, pe lângă domni şi doamne care chiar regretau moarte Regelui , am dat peste piţiponci şi piţipoance care-şi făceau selfie-uri (uite, asta nu exista în 1995), politologi şi analişti de ocazie care comentau mai ceva decât la defuncta OTV dacă MS a fost asasinat sau dacă nu era mort, de fapt, de vreo trei ani.  Mi-am dat seama că morbiditatea publică a rămas aceeaşi.

În primele zile am fost chemat la o emisiune TV de prânz, să spun câte ceva despre Rege în calitatea mea de istoric. Mi s-a transmis să stau pe fază, fiindcă s-ar putea să mă cheme şi zilele următoare. Am spus exact ce zic şi acum, anume că MS Regele Mihai a fost în mare un personaj luminos pentru istoria României, că fără el poate nu aveam acum Ardealul de Nord, că greva Regală a fost o rezistenţă anticomunistă fără precedent, că a avut un rol pozitiv în integrarea euro-atlantică a ţării. Că monarhia constituţională a ratat şansa de a redeveni formă de guvernământ undeva prin 1996-98, când ideea era populară.Deasemenea, mi-am exprimat regretul că în ultimii ani MS Regele, foarte bătrân şi obosit s-a lăsat antrenat în câteva manipulări politice de o parte sau de alta a spectrului, că un prinţ făcut pe puncte stabilea calendarul Casei Regale sau că s-a ajuns la o tabloidizare a acesteia prin scandalurile cu Nicolae sau cu prinţesa care organiza lupte de cocoşi. Am văzut că în platou şi pe lângă se încruntă nişte cetăţeni şi cucoane. Bineînţeles, de atunci nu m-a mai chemat nimeni să comentez evenimentul funebru.