Pavel Coruţ, consilierul lui Dragnea

 

De multă vreme nu mai ştiam nimic despre lunaticul securisto-conspiraţionisto-şmecher Pavel Coruţ.  Acum am bănuieli întemeiate să cred că a fost angajat consilier al lui Liviu Dragnea. Interviul luat ieri de o pupincurea de la Antena 3 mustăţii fără cap a neamului a arătat că şeful PSD e un fel de Nicolae Ceauşescu în 1989. Au vrut să-l asasineze mai an bubulii, reptilieni şi „agenturili străine” mânate-n luptă de o persoană importantă, n-a spus cine, dar a lăsat să se înţeleagă că e vorba de combinatorul planetar Soros. Multinaţionalele vor să-i ia glanda fiindcă el gândeşte româneşte. N-a spus care dintre ele, dar a zis că e vorba despre unele mari şi rele. Ele au pus la cale pe 10 august o lovitură de stat sprijinită de paramilitari, care a fost dejucată în ultima clipă de pulanele patriotice ale jandarmilor. Extratereştrii răi vor să-i tragă la bască şi să-l bage la pârnaie tocmai acum, când vrea să dubleze pensiile. Ei sunt coordonaţi de veneticul Iohannis, care a fost infestat de şerpilieni. Aici, muia lui Dragnea, care mitraliază delirant, a avut o ţintă fixă, onor prezidentul.

Băiatul ăsta care se dă de ceasul morţii să  nu ajungă unde a decis instanţa că îi e locul, are o ţintă fixă. Să-l suspende pe Iohannis şi să-l teleporteze pe amicul său Călin la Cotroceni măcar jumătate de oră, cât i-ar trebui paţachinului respectiv să-şi grafieze numele pe hârtia care legalizează noile coduri.

Cetăţeanul Liviu îşi subestimează chiar şi propriul electorat. Cât de imbecil trebuie să fie cineva să reinventeze sloganul lui Iliescu din anii 90  „Noi nu ne vindem ţara!” şi să spună exact ca înaintaşul său de partid că o manifestaţie cu violenţe provocate a fost un „puci legionar”?

Din păcate, ne aşteaptă o toamnă extrem de complicată ale cărei consecinţe vor fi dezastruase pentru ţară pe termen lung. Cea mai simplă soluţie ar fi ca domnul Liviu Dragnea, fiindcă tot e stressat, să-şi ia un concediu pe termen nedefinit în Costa Rica, unde am auzit că are nişte prietene, persecutate şi ele de oculta mondială.

Reclame

Reface Dragnea scenariul „Piaţa Universităţii”?

 

În anul de graţie 1990, Ion Iliescu a provocat violenţele din 13-15 iunie comandând o operaţiune poliţienească fără sens, urmată de mineriadă. De fapt, toată „Piaţa Universităţii” de atunci a avut efectul să arate „electoratului profund”, din Vaslui, Teleorman şi alte cotloane ale ţărişoarei că „forţele oculte”, „boşorogii veniţi din străinătate”, „pegra societăţii” au vrut să dea o „lovitură de stat”, să facă „un puci legionar”. Ţin minte şi acum faptul că „Piaţa” era infiltrată cu elemente dubioase , puse pe scandal de la bun început.Minerii sosiţi să „salveze patria” au caftit aleatoriu intelectuali, studenţi sau oameni a căror faţă nu le plăcea pur şi simplu. Efectul a fost devastator, România a stagnat din toate punctele de vedere şi s-a furat ca-n codru vreme de şase ani, având un regim corupt patronat de Iliescu.

Mi-a încolţit o bănuială că e ceva în neregulă încă de când un cetăţean cu nume desprins din „telenovela Elodia”, Emanuel Cioacă, fost mare pesedist, fost sebighiţist, a anunţat că va face un miting al diasporei la care vor veni nu mai puţin de un milion de oameni. Se voia o replică a mitingului PSD cu oameni aduşi cu japca sau pe un sandwich de la ţară. Au fost după aceea toate bâlbele cu aprobarea de la primărie şi retragerea discretă a cioacei din combinaţie. Apoi, alegerea unei  zile de vineri, cu începere de la ora 18, când cei din străinătate sunt încă la lucru, mi s-a părut iar ciudată.  Să nu mai spunem că în jurul datei de 10 august mulţi români, diasporezi sau nu, sunt în concediu la mare, la munte sau prin ţări exotice.

Din păcate, şefii partidelor de opoziţie, fie PNL, USR sau cioloşisti au pus botul la chestia asta şi au încurajat-o. Era clar că nu vor veni mai mulţi oameni ca la mascarada PSD, aşa cum era şi faptul că Dragnea avea nevoie de o diversiune. Una prin care să arate electoratului său, după sondaje din ce în ce mai subţire, că el e om de ordine şi duşmanii lui nişte anarhişti. Îi mai trebuia o perdea de fum (sau gaz) la adăpostul căreia să treacă, poate ziua, poate noaptea, dar ca hoţii, codul care-l va salva de pârnaie.

Încă de pe la ora 17,30, când am ajuns în Piaţa Victoriei ieri am văzut elemente dubioase, la bustul gol, cu căşti de motociclişti, cu petarde, chestii contondente şi lanţuri, pregătite să provoace jandarmii. Ăştia,  în loc să-i izoleze, îi priveau condescendent. La un moment dat, au început să riposteze trăgând aiurea cu gaze lacrimogene, fumigene şi grenade care fac zgomot. Lucrurile au mers în crescendo, a urmat tunul cu apă, intervenţia cu pulane, incendiile.  A ieşit aşa cum a vrut Dragnea: sutelor de mii de îngeraşi majoritar agramaţi şi simpluţi de la PSD, echipaţi în alb care au manifestat paşnic, li s-au opus peste timp diavolii opoziţiei şi oengeurilor, cu tricouri negre şi bucăţi de bordură aruncate în jandarmi.

Sunt curios ce se va întîmpla în seara asta. Dacă se vor repeta brutalităţile e clar că avem de-a face cu un scenariu  degenerat. Dacă Dragnea se va juca iar cu focul, la propriu, s-ar putea chiar să facă pipi-n pat. Nu de alta, dar mă aştept în cazul ăsta la o depreciere a leului, o schimbare de atitudine radicală a partenerilor externi şi o criză gravă. Toate astea doar fiindcă teleormăneanul ajuns prea sus nu are chef să-i fie aranjată mustaţa de către frizerul Penitenciarului Rahova.

 

 

Jocul de-a suspendarea

 

Şi abia plecă Codruţa. Cu toate astea, freamătul şi zbuciumul continuă. Previzibil, când a acceptat demiterea baschetbalistei, Iohannis  a făcut o retragere strategică. Nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale era un motiv cât de cât viabil de suspendare. Asta, fiindcă miza nu este demiterea preşedintelui ci suspendarea în sine, cât să se înscăuneze la Cotroceni măcar pentru juma de oră amicul Tăriceanu, atât  cât îi trebuie să semneze cu creionul chimic muiat în gură schimbarea codului penal. Dacă nu se întâmplă nimic, Iohannis va avea posibilatea să tragă de timp cât să intre domnul Liviu la pârnaie. Va fi o cursă contra cronometru între parlament pe un culoar şi  justiţie şi preşedinte pe cealaltă cracă.  Şef peste un fel de „confrerie a penalilor curajoşi”, undeva spre sfârşitul verii, Dragnea va încerca să-l suspende pe preşedinte, pe motiv că neamţul nu are bască sau că are ochi albaştri. Ticăloşia asta e deosebit de riscantă pentru mustaţa năclăită cu infracţiuni. Pe de o parte, orice om de bun simţ va trece de partea victimei Klaus. Pe de alta, tătuca pesedeului îşi va pune soarta în mâinile încă prietenului său Călin Anton Constantin şi Popescu şi Tăriceanu. Cu toată „agerimea înceată” care-l caracterizează, fantele răscopt de la ALDE  o să pună probabil condiţii absurde, cum ar fi să se înscăuneze de-a binelea şef de stat.

Rezidual, în urma întregii poveşti o avem pe madam Kovesi aflată în piua. La o primă vedere, porţile la care o să bată i se vor deschide. Ţine de ea să înghită o momeală sau să se prindă de o liană pe care să urce sus de tot în jungla politică românească.  Probabil că va fi tentată cu primul loc pe lista de europarlamentare a partidului lui Cioloş, aliat cu rămăşiţele USR. Asta va propulsa gaşca fostului premier, dar există posibilitatea ca doamna Codruţa să eşueze public exact ca altă mare vestală justiţiară, Monica Macovei. Dacă Dragnea va ajunge totuşi la loc cu răcoare şi igrasie, pun pariu că Iohannis, în urma unui previzibil succes al apropiaţilor săi la Parlamentul European o să forţeze un alt „guvern al lui”, cu Cioloş premier şi Kovesi la justiţie şi, iaca o să iasă trinomul. Habar n-am însă dacă doamna care luptă încă de la 48 se va mulţumi doar cu atât, la capitalul de imagine pe care-l are. Despre PNL nu o să se audă nimic special. Orban nu a reuşit să scoată partidul din letargie şi o să facă parte, ca la balet, din corpul ansamblu care ţopăie pe lângă soliştii de dreapta.

Orice s-ar întâmpla ne aşteaptă un final de sezon estival interesant şi o toamnă fierbinte. Să vedem cine se frige.

Căcarea în Teleorman, acum 107 ani

 

În 1911, un fruntaş liberal, George Diamandy, edita săptămânal  o publicaţie care se chema „Revista Democraţiei Române”. Pe lângă politichie sau bârfe culturale domnul în cauză era pasionat şi de un fel de sociologie primitivă.  Pe chestia asta şi-a rugat abonaţii învăţători şi preoţi (deh, „fruncea” satelor) să facă un fel de monografii ale localităţilor unde munceau, care să cuprindă un scurt istoric, date despre starea economică, gradul de alfabetizare al oamenilor, starea igienico-sanitară, modul în care se îmbracă sătenii, infracţionalitate, etc.

În numărul 7, din 13 martie 1911, a fost tipărită o anchetă despre comuna Vânători din judeţul Teleorman, făcută de învăţătorul local Darvin (fix aşa!) C. Voiculescu.  La capitolul „Acarete”(sic), domnul învăţător scrie:

„ Latrinele nu sunt intrate în mintea lor ca practice. Şi în această privinţă sunt refractari, iar ca argumente opun: „ se împute aerul”sau „ ne e scârbă să vedem atâta murdărie la un loc” aşa că excrementele şi le depun după case, după paie şi imediat câinii, porcii, etc le mănâncă. În tot satul nu se găseşte nici o latrină (afară de aceea de la şcoală).”

Învăţătorul se pare că avea dreptate, mai ales că la o simplă căutare pe Wikipedia am aflat că Vînători, acum sat din comuna Lisa a purtat până în 1883 numele de „Căcănău”.

Aş putea să forţez un fel de arc peste timp. Locul de baştină al lui Liviu Dragnea nu e departe de Vânători. Cum şeful PSD este un tradiţionalist ( îi trage cu ţărişoara şi neamul, vine din când în când deghizat în costum popular pe la paranghelii câmpeneşti, îi dă cu familionul creştin tocmai el, divorţatul) putem crede că a mai prezervat şi alte frumoase obiceiuri. Ascunde în continuare mizeria după paie, preş sau Casa Poporului  şi îşi încurajează animalele din dotarea sa politică, fie ele porci, boi, papagali sau maimuţe dresate să mănânce căcat la greu.

Odă în metru masonic, de lemn

 

Acum câtva timp s-a prăpădit, din păcate, tatăl unui frate al meu din loja simbolică din care fac parte. Ştiind că sunt pasionat de „vechituri”, Fr:.  T.S. m-a chemat să îmi aleg câteva dintre lucrurile rămase de la răposat, despre care el considera că nu-i mai trebuie. Printre tot felul de unelte vechi am dat şi peste metru de croitorie, din lemn, după toate probabilităţile de la sfârşitul secolului XIX sau începutul secolului XX.  Era o sculă frumoasă, din lemn maro lăcuit, făcută din mai multe componente detaşabile, unite printr-o stinhie metalică. Lângă unul dintre capete am văzut o ştanţă foarte discretă cu echer şi compas, în jurul căreia scria aproape imperceptibil „Şcoala Superioară de Arte şi Meserii Bucureşti”. T. habar nu mai avea de unde provenea metrul şi nu studiase niciodată inscripţiile de pe el. Mi-am pus legitim întrebarea care ar fi putut fi legătura între francmasonerie, croitorie şi o şcoală profesională.

Înţelepţii caritabili

Am dat o banală căutare pe „Google” cu numele şcolii respective. Mi-au apărut mai multe imagini cu fost ei sediu, construit în 1885 de către inginerul şi arhitectul Nicolae Cerkez, care se mai află încă în picioare pe strada Gheorghe Polizu numărul 11 din Bucureşti. Pe nişte poze cu detalii ale ornamentelor clădirii am văzut iar „echerul şi compasul”. M-am întrebat dacă nu e o coincidenţă fiindcă, vorba aceea , şi pe steagul Republicii Democrate Germane apărea un compas.

M-am apucat să caut în detaliu, atât pe net cât şi în cărţile de istorie ale francmasoneriei româneşti pe care le am prin casă.

Într-adevăr, până la urmă m-am lămurit. La sfârşitul secolului XIX, una dintre cele mai importante loji masonice care funcţionau în Bucureşti înfiinţată cu sprijinul Marelui Orient al Franţei, era „Înţelepţii din Heliopolis”, care îşi aprinsese luminile în 1863. Fraţii din această Respectabilă Loja au avut un rol hotărâtor în organizarea abdicării forţate a lui Alexandru Ioan Cuza. Printre ei s-au numărat, în secolul XIX, nume grele ale vieţii culturale şi politice româneşti ale epocii, precum Ioc C. Brătianu, Carol Davila, Matei Millo, dr. Iacob Felix, Grigore Alexandrescu, Carol Popp de Szatmary, dar şi numeroşi bancheri şi negustori bogaţi fie ei români, evrei, greci, armeni sau turci. Era o lojă bogată şi influentă. Ei nu au ezitat să pună la punct un program de consultaţii medicale gratuite pentru săraci, să declanşeze un program de acordare de burse pentru elevii şi studenţii merituoşi, din familii paupere. În programul lor, un punct era şi întărirea clasei mijlocii urbane prin formarea unei pături sociale de întreprinzători-meşteşugari bine pregătiţi profesional. Aşa ia fiinţă, pe socoteala fraţilor, în 1875, Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti, după modelul unor instituţii similare existente în Franţa. Ea are mai multe secţiuni profesionale dintre care amintesc tapiseria, tâmplăria, lăcătuşeria, cazangeria, sculptura în lemn şi ipsos, zidăria, etc.

Între 1885 şi 1886,  arhitectul Nicolae Cerkez, şi el frate în R.: L:. Înţelepţii din Heliopolis, finalizează  clădirea de pe strada Polizu numărul 11. Exista posibilitatea cazării în sistem de internat a 100 de elevi, iar loja acorda anual 30 de burse de merit. Şefii de promoţie primeau un set de scule necesare exercitării profesiei lor, ştanţate cu simbolul Frăţiei şi erau ajutaţi să-şi deschidă o afacere.  Unii dintre ei erau mai târziu iniţiaţi în Francmasonerie.

Un succes

Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti a funcţionat până în 1936, când s-a transformat în liceu industrial. Prin promoţile sale a contribuit important la formarea unei pături de mici proprietari de afacere lucrativă în Bucureştiul sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Unii dintre absolvenţi au evoluat şi au ajuns patroni de fabrici importante, dând de lucru multor oameni.  A fost indiscutabil un proiect de succes pus la cale de o lojă românească. Metrul- vestigiu, din lemn, găsit la Fr:. T.S. m-a făcut să scriu istoria de faţă.

 

Convocare!

Mâine, de la 18,30, pe scena Agora de la Bookfest, se relansează cartea mea „Toţi fiii preşedinţilor”. Dacă vreţi să o cumpăraţi, căpătaţi si autograf de la domnia mea, ba chiar putem discuta la o bere după ce se sparge tărăşenia. Vă aştept cu drag!

Două veşti minunate

Vineri, 11 mai, de la 10 de dimineaţa, în Sala mare de conferinţe a Filialei Iaşi a Academiei Române (Bulevardul Carol nr.8) voi susţine conferinţa „Securitatea i-a turnat la KGB”, despre soarta tristă a unui grup de români care în anii 70 formaseră în Basarabia Frontul Naţional Patriotic şi care au fost livraţi pe tavă de către securiştii „naţionali” ai lui Nicolae Ceauşescu omologilor lor sovietici. Voi povesti şi cum l-am cunoscut personal pe unul dintre ei, domnul Valeriu Graur. Îi aştept acolo pe toţi ieşenii sau cei aflaţi în tranzit în oraşul din Moldova care sunt interesaţi de temă.
A doua veste, absolut îmbucurătoare, este că luni, 14 mai (exact când se împlinesc 37 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu) va debuta un proiect în care sunt implicat. El este realizat de către Insititutul de Ştiinţe Spaţiale (http://www2.spacescience.ro) şi poartă numele „Spaţiul de Ştiinţă” . Proiectul constă în mai multe emisiuni, care vor fi difuzate săptămânal on-line (într-o primă fază) despre spaţiul cosmic şi cei care-l cercetează..În prima dintre ele, difuzată luni de la ora 14, voi discuta cu Dr. Dumitru Haşegan, unul dintre cei mai prestigioşi specialişti români în fizică nucleară, participant important la organizarea zborului lui Dumitru Prunariu. Va fi o discuţie nesofisticată despre prima şi din păcate până acum ultima misiune spaţială care adus un român în cosmos şi nu numai.
Ea va putea fi urmărită de luni, ora 14, aici:
https://www.facebook.com/ROspacescience/ -cont de facebook

Prea mult Băsescu la Chişinău

 

Am fost la Marea Adunare Centenară de la Chişinău şi nu am văzut prea multe schimbări faţă de călătoriile mele anterioare din capitala Moldovei de peste Prut. Am dat peste aceeaşi tineri dinamici şi intelectuali care sunt, dacă nu unionişti, măcar pro-U.E. şi, pe partea cealaltă, oameni săriţi de 50 de ani care pun botul la aiurelile lui Igor Dodon cu „piediraştii ioropieni”, „faşâştii români”, „jandarii care au torturat bunienii”. Am încasat iar răcnete de babe isterice care pretindeau că ne înjură în numele poporului. Mi s-a părut că în doi ani, cât a trecut de la ultima mea vizită la Chişinău nu s-a schimbat nimic semnificativ într-un sens sau altul.

Singura noutate pe care am putut s-o remarc în peisaj a fost prezenţa excesivă a lui Traian Băsescu. Că domnul ex-prezident e unionist, e un lucru absolut lăudabil. Faptul că joacă un fel de rol de Traian I Întregitorul poate genera însă nişte probleme. A făcut în Basarabia un partid, Partidul Unităţii Naţionale, care a început să fie destul de vizibil şi vocal. Cu toate astea, sondajele nu-l dau ca şi cum ar putea să treacă pragul electoral la alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârşitul anului 2018 sau la începutul lui 2019, el zbătându-se undeva sub 1% din intenţia de vot. În cazul acesta,  o creştere uşoară a PUN nu va face decât să fure din voturile Partidului Acţiune şi Solidaritate, Platformei DA sau ale Partidului Democrat, forţe considerate pro europene care au şanse mari să ajungă în parlament. Cum Partidul Socialiştilor, al lui Dodon, nu prea are concurenţă pe zona stângii rusofile, o divizare şi o pierdere a „voturilor bune” nu mi se pare o idee prea fericită.

Mi s-a părut absolut aiurea că politicienii partidelor mari de la Bucureşti l-au pus în evidenţă, prin propria lor absenţă, pe Traian Băsescu. Habar n-am ce a fost în capul lui Ludovic Orban, care iniţial a anunţat că vine în Piaţa Marii Adunări Naţionale iar apoi a dispărut în ceaţă. Despre pesedişti nu mai vorbesc, s-au apucat să trimită la Chişinău oameni de mâna a doua spre a treia, de tipului libidinosului Şerban Nicolae sau expiratului Titi Corlăţean. Ăla micu de la USR, Dan Barna, a  fost în piaţă dar cuvântat fără zvâc.

Prin pasivitatea majorităţii politicienilor importanţi de la Bucureşti, care n-au catadicsit să apară la Chişinău la centenarul unirii Basarabiei, Băsescu s-a reinventat drept catalizator al mişcării unioniste, iar marea adunare a părut parţial un miting de partid transfrontalier, PUN-PMP. Nu am habar dacă neliniştitul marinar o să poată să facă paşi concreţi în direcţia unirii. Dacă e aşa eu personal i-aş ierta multe păcate. Totuşi, am senzaţia că s-ar putea mai mult să încurce nişte treburi.

Căruţa cu penali

 

Căruţa cu penali nu se rupe, nu se strică, se pocneşte şi se mişcă. Când s-au certat Ponta cu Dragnea, speram că Daddy o să fie doborât de un puci de partid. Când domnul din Teleorman l-a dat de-a berbeleacul pe Sorin Grindeanu, mai-mai că-mi venea să dau pariu că marele Liviu o să se facă mic de tot, cât să încapă pe viitor într-o garsonieră comună întreţinută de stat. A fost şi episodul Tudose…O sursă credibilă din PSD mi-a spus că de data asta s-au supărat mai mulţi baroni şi sunt şanse mari să se rupă poştalionul la votul de investitură al Vasilicăi. Cred că pe asta miza şi neamţul de la Cotroceni, când a semnat fără să comenteze investitura cucoanei. Peste vreo trei zile, pe acelaşi canal de comunicare mi s-a zis că „Nu, dom’ le …Au apărut nişte chestii nasoale despre Tudose şi ăla a făcut ciocul mic. Liviu a mai luat nişte portofolii de la Gabi Firea din ogradă şi le-a dat celorlalţi scandalagii, s-a calmat totul.”

Iac-aşa ne-am ales cu un guvern de băieţi şi fete cu dosare-n lucru sau rude cu posesorii unor sentinţe care mai de care mai diverse. Căruţa nu a crăpat la parlament, ci s-a vărsat regulamentar la Palatul Victoria.

Cu Vasilica în chip de manetă sau linguroi de ciorbă necuvântător, cu partidul strâns unit în jurul lui şi cu anexele tăricenesco-maghiare la dispoziţie, conul Dragnea o să facă legile justiţiei cum îl taie mustaţa, o să împartă zăhărel bugetar la fideli şi bobârnace la infideli.

Nu-mi mai rămâne decât să aştept ca undeva la anul, prin vară să apară Iohannis şi să spună molcom : „M-au învins penalii…”

O amintire cu Neagu…

-Domnu Roman, e inadmisibil. Aţi dat titlul ăsta, „Ministru de externe în Niger”, eu nu am fost niciodată ministru de externe în Niger. Într-adevăr, le-am organizat ministerul, dar oficial nu am avut titlul ăsta. În plus, v-am rugat să scoateţi chestia aia pe care am zis-o, că mareşalul Antonescu era politiceşte analfabet şi habar n-avea ce face. Or să-mi sară în cap toţi patrioţii de doi bani…

-Titlul l-a dat domnul Dinescu personal. Când a intrat revista la tipar nu eram la redacţie. Treaba cu Antonescu o tăiasem din şpaltul pe care l-am văzut, dar probabil fata care culege a făcut o greşeală, nu a scos paragraful.

De fapt, nu Mircea Dinescu dăduse titlul ci poetul Dinu Adam, care era un fel de mână dreaptă a viitorului proprietar de la cârciuma „Lacrimi şi sfinţi”. Părerea lui Neagu Djuvara despre mareşalul Ion Antonescu o lăsasem eu, fiindcă mi se păruse spectaculoasă. Lucram la revista Plai cu Boi şi număr de număr produceam câte un interviu pe teme de istorie recentă cu câte un „venerabil” sărit de 80 de ani.  Firesc, aproape toţi cei cu care am vorbit atunci, între timp au plecat într-o călătorie lungă, al cărei capăt habar n-am unde e. Chestia asta se întâmpla undeva prin 2002-2003. Îl supărasem pe Neagu Djuvara şi nu ştiam cum să repar treaba. Într-o încercare de a drege situaţia furasem de la taică-meu o sticlă cu whiskey vechi, de un litru. Aflasem că stimabilului îi place.

-Domnule Djuvara, am vorbit cu nea Mircea şi ca să reparăm neînţelegerea, v-a trimis prin mine sticla asta. Vă roagă să ne iertaţi pentru lipsa noastră de tact.

Neagu a studiat eticheta neagră cu un aer expert şi i s-a luminat puţin privirea.

-Ştii ceva?! Până la urmă nu cred că ajunge revista voastră la guvernul din Niger, să iasă scandal diplomatic. Cât despre Antonescu, într-adevăr a fost un militar bun dar politician prost. Poate ar fi trebuit să nu mă exprim aşa de direct. Pe lângă patrioţii naţionalişti, pe chestia asta or să mă înjure şi marii democraţi, or să spună că am ceva cu Antonescu fiindcă i-am simpatizat pe legionari. Oricum, nu contează prea tare. Hai mai bine să gustăm puţin ce ai adus.

Bătrânul domn a scos două pahare de cristal pe care le-a  umplut. A pus şi câte un cub de gheaţă, chestie pe care nu cred că o învăţase de la Băsescu.

-Uite, am învăţat prin 48, la Paris, de la nişte ruşi albi cum se bea ceaiul. Merge şi cu whiskey la fel de bine.

Neagu Djuvara a luat o bucată de zahăr cubic, a prins-o între dinţii de sus şi cei de jos şi a filtrat practic băutura maronie prin ea. Am făcut şi eu la fel. Nu am mai simţit ca şi când tăria băuturii mi-ar fi raşchetat gâtul.Am continuat să bem aşa vreo oră, poate două, pălăvrăgind despre Ion Iliescu, liberali, viitoarea integrare europeană a României şi femei negre. Sticla s-a dus de tot, Neagu bând poate ceva mai mult decât mine.

-Am auzit că domnul Dinescu are o expoziţie cu imitaţii de oale de Cucuteni în faţă la Teatrul Naţional. Aş vrea să o văd şi eu.

Luat uşor de apă, nu mi-am dat seama cum am ajuns pe locul mortului în Dacia Combi, veche, a distinsului domn. A condus impecabil, nu se simţea că băuse ceva. La tărăşenia cu oalele, nea Mircea i-a mai dat vreo două pahare din vinul lui, o licoare pe care el o considera drept nectar şi ambrozie dar care strica stomacul. I-am făcut semn şefului meu să nu-i toarne, dar ăsta era aşa de mândru de producţia lui că nu a avut niciun efect. Neagu Djuvara, complet coerent, ne povestea tot felul de chestii. La un moment dat a spus că e obosit, s-a suit la volan şi a plecat.

-Nea Mircea, nu trebuia să-i dai vin, a topit cu mine o sticlă de whiskey, era cu maşina…E bătrân rău, cine ştie ce o să se întâmple.

-Aoleu bă, de ce n-ai zis că băuse şi cu tine? Dacă păţeşte ceva or să spună că l-am omorât noi…Să sperăm că o să supravieţuiască.

A mai trăit mai bine de 15 ani. Aseară, când am auzit că s-a dus, mi-am luat 100 de whiskey. Cum la cârciuma Argentin, unde eram, nu aveau zahăr cubic am desfăcut un pliculeţ pentru cafea şi l-am vărsat în gură. Dumnezeu să-l ierte.