Fără categorie

Între 1995 şi 2017, nimic schimbat

 

În noiembrie 1995, când a murit Corneliu Coposu, eram redactor la un săptămânal care se credea orientat spre dreapta politică. Şefii mei de atunci m-au trimis să relatez despre înmormântarea lui şi să iau declaraţii unor politicieni care mai-mai nu-l scuipaseră în faţă, antum, pe şeful ţărăniştilor. C-o lacrimă-n ochişor, pioşi, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Petre Roman declarau cât de mult l-au iubit şi respectat ei pe Coposu, în ciuda unor „mici neînţelegeri de moment”. Parcă nu ei provocaseră mineriada din 13-15 iunie 1990, nu ei toleraseră o tentativă de asasinat împotriva venerabilului domn pe 12 iunie acelaşi an, nu din laboratoarele patronate de ei se lansareră lozincile inspirate „Coposu roade osu!” şi „Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!”. Presa, la unison, deplângea „moartea unui mare om politic”, a „Seniorului”, unii publicişti, în special de la Adevărul, Dimineaţa şi Azi uitând că în urmă cu ceva timp cereau arestarea sau expulzarea decedatului.

Pe traseul către cimitirul „Bellu catolic”, pe lângă oameni marcaţi sincer de dispariţia politicianului, am văzut şi chipurile specifice ale bucureştenilor care-i aplaudaseră pe mineri şi îi ajutaseră sa bată oameni aiurea, gură-cască şi încurcă-lume care îşi confecţionaseră nişte mutre teatral-disperate. Noi, ziariştii din teren eram obligaţi de către şefii din redacţii să intrăm în cimitir, în ciuda interdicţiei ferme a familiei defunctului, care dorea o ceremonie restrânsă. Fiind mai tânăr şi mai agil, nu mi-a fost greu să sar gardul, dar am fost prins de jandarmi, care mai adunaseră şi alţi jurnalişti inoportuni. Ne-au pus să evacuăm zona pe aceeaşi cale. Ţin minte o scenă grotescă, cu un coleg ceva mai gras de la un cotidian, mai puţin performant fizic, care a fost nevoit să escaladeze gardul cimitirului pe o cruce metalică smulsă de nu se ştie unde.

La redacţie, am scris un text în care descriam în amănunt martirajul şi meritele indiscutabile ale lui Coposu, dar aminteam şi câteva greşeli ale lui de după 1989, cea mai importantă fiind că nu a format o garnitură de politicieni viabilă să gestioneze partidul după ce el o să plece de pe lumea asta. Redactorul şef mi-a cenzurat textul, pe motiv că „Bă, eşti diliu?! Acum când şi roşii îl laudă, să zicem noi nasoale?!”.  S-a dovedit că am avut dreptate, PNŢCD a dispărut în relativ scurt timp.

În decembrie 2017, moartea MS Regelui Mihai I mi-a dar senzaţia că m-am întors în timp. Am văzut cum toţi ăia care l-au alergat în 1990 pe autostradă, l-au făcut pachet şi l-au expulzat plâng cu lacrimi de crocodil şi fac pe marii amici ai Casei Regale. Cum parlamentari PSD care în 1994 cereau declararea MS „persona non grata” şi azi sunt miniştri se jelesc fără să-şi ceară scuze pentru ce au făcut atunci. Am mai constatat că tot ce are mai scârbos mass-media românească, lingăi şi mardeiaşi profesionişti, s-a echipat în negru şi bolmojeşte despre o monarhie a cărei istorie nu o ştie nici măcar după un premolar, darămite după ureche.

La coadă la catafalc, pe lângă domni şi doamne care chiar regretau moarte Regelui , am dat peste piţiponci şi piţipoance care-şi făceau selfie-uri (uite, asta nu exista în 1995), politologi şi analişti de ocazie care comentau mai ceva decât la defuncta OTV dacă MS a fost asasinat sau dacă nu era mort, de fapt, de vreo trei ani.  Mi-am dat seama că morbiditatea publică a rămas aceeaşi.

În primele zile am fost chemat la o emisiune TV de prânz, să spun câte ceva despre Rege în calitatea mea de istoric. Mi s-a transmis să stau pe fază, fiindcă s-ar putea să mă cheme şi zilele următoare. Am spus exact ce zic şi acum, anume că MS Regele Mihai a fost în mare un personaj luminos pentru istoria României, că fără el poate nu aveam acum Ardealul de Nord, că greva Regală a fost o rezistenţă anticomunistă fără precedent, că a avut un rol pozitiv în integrarea euro-atlantică a ţării. Că monarhia constituţională a ratat şansa de a redeveni formă de guvernământ undeva prin 1996-98, când ideea era populară.Deasemenea, mi-am exprimat regretul că în ultimii ani MS Regele, foarte bătrân şi obosit s-a lăsat antrenat în câteva manipulări politice de o parte sau de alta a spectrului, că un prinţ făcut pe puncte stabilea calendarul Casei Regale sau că s-a ajuns la o tabloidizare a acesteia prin scandalurile cu Nicolae sau cu prinţesa care organiza lupte de cocoşi. Am văzut că în platou şi pe lângă se încruntă nişte cetăţeni şi cucoane. Bineînţeles, de atunci nu m-a mai chemat nimeni să comentez evenimentul funebru.

Anunțuri

Tiraj nou, la noi bine ai venit!

23549679_1493873664072129_1137953360_n
Musiu Vali Ajder, boss-ul editurii Eikon, m-a anunţat că a tras un tiraj suplimentar din romanul meu mic, „Toţi fiii preşedinţilor”. În Bucureşti, cartea e găsibilă la librăria Eminescu ( Bulevardul Regina Elisabeta nr.16, lângă Universitate) sau în reţeaua Humanitas. Cel mai sigur, însă, o puteţi comanda on-line de aici:
http://www.edituraeikon.ro/detalii-carte.php?idC=721

Am primit de la Editura Securităţii un manuscris teribil

D 8796, vol. 2

Mai multă vreme am studiat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cum îi urmăreau băieţii pe francmasoni. Uşor confuzi, la un moment dat ofiţerii ăia cu minte şi cultură de tablagii i-au pus pe mai mulţi membri ai elitelor interbelice, masoni sau nu, care supravieţuiseră şi pe care-i aveau la mână să dea din ei tot ce ştiau despre „Frăţia Universală”. *. Aşa am aflat că „sursa Jean”, turnător voios, era unul dintre memorialiştii mei favoriţi, apăruţi după 1989, Gheorge Jurgea Negrileşti. Omul ăsta, născut în 1904 şi având origini din marea aristocraţie poloneză, rusească şi moldovenească, avea o avere mare şi a dus până la venirea comuniştilor o viaţă lipsită de griji. A cunoscut mai toată elita cultural-economic-politică a României interbelice, era un personaj monden şi viaţa lui părea să fie un lung şir de petreceri, amoruri şi discuţii şic. Din cauza asta, cartea sa de memorialistă „Troica amintirilor-Sub patru regi” e teribil de interesantă ca portret social al claselor superioare de la noi în prima parte a secolului trecut. Omul avea talent de povestitor, ceva umor şi chiar dacă făcea unele confuzii de cronologie sau exagera şi înflorea unele situaţii, ea e un document senzaţional. Mă întrebam cum de un om cu originea socială  şi prietenii lui Jurgea-Negrileşti nu a ajuns la puşcărie în timpul dictaturii staliniste de la noi. Un posibil răspuns l-am găsit când am aflat că a fost „sursa Jean” a DSS. Manuscrisul său despre masonerie a 30 de pagini,  a fost terminat pe 3 decembrie 1984 şi e scris foarte citeţ. Îl fac public în premieră mondială. El poate fi citit în două chei, una de istorie literară şi alta de istorie masonică. Sunt povestite situaţii inedite cu Mihail Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu sau Matei Cantacuzino. E foarte haioasă relatarea despre cum a evitat să adere la Frăţie pretextând că are sifilis. La răspunsul lui Sadoveanu că asta nu e o problemă, fiindcă pe motiv de boala asta ar fi trebuit să dea afară cel puţin jumătate din Marea Lojă, Jurgea-Negrileşti a ţesut o cabală cu Păstorel Teodoreanu, care i-a relatat conului Mihail că postulantul la Frăţie, de la spirochetă, iese noaptea gol în curte şi latră ore în şir la lună. Aşa a scăpat dandy-ul care nu voia să aibă bătaie de cap şi obligaţii făţă de nimeni să devină frate.

Partea de istorie a Masoneriei nu trebuie luată pe de-a întregul drept bună. Jurgea-Negrileşti nu a fost niciodată iniţiat, vorbeşte după ureche pe alocuri, suferă de diverse teorii ale conspiraţiei. În plus, se simte în unele zone că a scris ce credea că voiau să citească securiştii.

Mai multe nu vă mai spun fiindcă vă las să citiţi manuscrisul excepţional şi spumos ataşat imediat după titlu.

Cumpăraţi, cumpăraţi şi nu vă mai certaţi!

S-a întâmplat şi asta, adică Editura Eikon mi-a publicat romanul „Toţi fiii preşedinţilor”. Opera cu pricina conţine de toate, mai ceva ca o şaorma bună: politică, intrigă poliţistă, pileli, futaiuri , ruşi, hoţi şi vardişti. De fapt, se vrea un portret al nebuniei din anii 90, cu personaje a căror identitate reală e uşor de dedus. Mai multe vorbesc numai „în faţa Marii Lansări Naţionale”, care va avea loc cât de curând, la o dată şi într-un loc pe care vi le voi comunica. Până atunci, puteţi achiziţiona cartea care va întoarce cu susul în jos şi viceversa de aici:
http://www.edituraeikon.ro/detalii-carte.php?idC=721

Povestea vicepreşedintelui

Sâmbătă şi duminică, de la 12,30, pe TVR2, veţi putea vedea „Povestea vicepreşedintelui”, spusă chiar de el. Este vorba de Kiraly Karoly, fost nomeclaturist de vârf al PCR devenit disident anticeauşist apoi, din 22 decembrie 1989 până la formarea Adunării Constituante din 1990 vicepreşedinte al CFSN şi CPUN. O perioadă a fost, cel puţin scriptic, al doilea om din statul român. Dl. Kiraly a dispărut pur şi simplu din viaţa publică românească undeva în 1991, în timp ce era vicepreşedinte al Senatului din partea UDMR. Am reuşit să aflu că duce o existenţă discretă undeva în Ungaria, aproape de graniţa cu România. Am mers acolo şi am făcut un interviu maraton de aproape 7 ore. Mi-a fost foarte greu să aleg cam 40 de minute din el iar la unele informaţii am fost nevoit să renunţ datorită politicii editoriale a TVR. Sper să pot să editez o carte cu varianta integrală a discuţiei. Până una-alta, sâmbătă şi duminică vă invit să vedeţi o emisiune despre Securitate, Ceauşescu, Gorbaciov, vânătorile nomenclaturii, violenţele de la Târgu Mureş din 1990 şi multe altele.

Românul care l-a „tradus” pe Hitler

Duminică, 3.09.2017, pe TVR2, de la ora 12,30, o să vă prezint povestea spectaculoasă a colonelului Radu Gallin, translatorul de germană a lui Ion Antonescu. După mai multe întâlniri între Hitler şi mareşal, colonelul şi-a dat seama că dictatorul neamţ e nebun şi s-a implicat activ în tot felul de combinaţii care vizau ieşirea României din război. Drept recompensă, comuniştii l-au băgat la puşcărie.Prin bunăvoinţa lui Mircea Gallin, fiul lui Radu, memoriile inedite ale translatorului lui Antonescu au ajuns în posesia mea. Voi face tot posibilul să le public.
Sâmbătă, pe 2.09., tot de la 12,30, TVR2 va difuza filmul „Nepalezul de la Tâncăbeşti”, o poveste ciudată, despre cum a ajuns să fie plantată piatra tombală a unui soldat gurkha (trib războinic din munţii Nepalului) lângă Bucureşti. Am încercat să refac traseul spectaculos al fruntaşului Maniraj Gurung şi cum şi-a petrecut el în România ultima perioadă a vieţii.

Apar „Castraţii” la TVR2!

Apar „Castraţii” la TVR2!
Mâine, sâmbătă 26.08.2017, de la ora 12,30 veţi putea în sfârşit vedea pe TVR2 filmul meu „Castraţii”. Este unul dintre cele mai bune pe care le-am făcut, nu datorită abilităţilor mele teleastice ci pentru că are un subiect senzaţional. Este vorba despre o sectă care a funcţionat (poate încă mai există) pe teritoriul României, ai cărei membri îşi extirpau organele genitale pentru a nu păcătui. Am găsit oameni care au asistat la ritualul mutilator şi personaje care au coabitat cu sectanţii. Din raţiuni de pudiboderie, vreme de mai multe zeci de ani istoria scapeţilor a fost îngropată. Din câte ştiu, documentarul meu, făcut cu mijloace modeste, este primul care tratează povestea asta.Ca şi săptămâna trecută, filmele mele nu au beneficiat de niciun fel de promovare, aşa că vă rog să răspândiţi vestea că vor fi difuzate sâmbătă şi duminică de la 12,30.
Duminică, de la aceeaşi oră se va difuza documentarul „Legenda prinţului arab”. Este vorba despre cum mentalul colectiv simte nevoia să fabrice eroi. La sfârşitul Primului Război Mondial, un prizonier algerian din trupele coloniale franceze este împuşcat de o patrulă germană la marginea satului, pe atunci, Slobozia. Nevoia de poveşti eroico-romantice a ialomiţenilor îl transformă în „prinţ”, „medic de excepţie”, „iniţiator al unei mişcări de rezistenţă”. În oraş i se ridică monumente.Am încercat să aflu cine a fost algerianl ucis şi ce s-a întâmplat cu el.

Dosarul „Oculta”

După lupte seculare care au durat mai multe luni, pe TVR2 începe cel de-al treilea ciclu al emisiunii mele ”Istorii încâlcite”. Sâmbătă, 19.08, la ora 12,30, va fi difuzată prima, ”Dosarul Oculta”.Este vorba despre cum au urmărut securiștii Francmasoneria în anii 80 ai secolului trecut. Veți vedea că în capul ofițerilor era o bulibășeală totală, că filau drept masoni vrăjitoare țigănci, yoghini, filateliști, esperantiști, magicieni care scoteau iepuri din pălărie. Filmul e plin de informație culeasă din dosarele Securității. Le mulțumesc invitaților mei din emisiune, Florian Bichir, Horia Nestorescu-Bălcești și Silviu B. Moldovan.
Duminică, 20.08, tot de la 12,30, va fi dată pe post a doua ediție, în care încerc să lămuresc în ce măsura a fost revoluționar Avram Iancu. Pe vremea împușcatului și nu numai, s-a acreditat ideea unui Iancu stângist și reformator radical. Eu cred că nu a fost chiar așa cu toate că era indiscutabil un patriot. Am avut drept invitați istorici competenți, de origine română și maghiară.
Vă doresc vizionare plăcută.

Promovează postarea

Dragnea și conspirația mondială

 

Stau și mă uit de câtva timp la războiul lui Dragnea cu universul. Fostul său camarad de partid Alin Teodorescu i-a ars cu buchetul de trandafiri în cap și a încercat să demonstreze cum șeful PSD și alți cetățeni de bine puteau panacota discret bani din afaceri cu statul. A venit și Rise Project cu raportul făcut în urmă cu câțiva ani de ”Doi și un sfert”, care întărea spusele sociologului șmecher care a cântat de-a lungul vieții pe la toate mesele posibile.

Reacția lui Dragnea a fost cea mai tâmpită posibilă. În loc să se chinuie să explice despre ce e vorba în vestitul scandal ”Brazilia”, să spună omenește cum a agonisit un hangar cu piscină și teren de tenis cu nocturnă, ce e cu hotelul, cu Tel Drum, cu apartamentele ANL din Alexandria, a băgat-o pe aia cu conspirația mondială. Reptilienii, bubulii, Soros în persoană vor să-l destabilizeze pe el și prin el țărișoara în ansamblu.  Mustața lui, revăsată peste țară,este ultima pavăză a fruntariilor.  Uniți în fața pericolului comun reprezentat de DNA, în hora împotriva maleficilor internaționali au intrat și Antena 3 și niște oameni ai lui Băsescu aflați în situația de a sta câțiva ani într-o stațiune cu gratii. Habar n-am dacă domnul Bebe, fostul soț al madamei Kovesi a fost protejat sau nu de baschetbalistă după ce a turnat nisip falsificat și pietre neomologate  pe sub autostrada Sibiu-Orăștie. Au apărut și niște inamici americani fosilizați ai lui Soros care i-au tras la cap dinozaurului satanist în reluare la cinstitul predicator Gâdea. Una peste alta, sincer, nu văd de ce un miliardar-speculant de 85 de ani, care în ultima vreme a pariat prost în politică ar fi dezvoltat o obsesie împotriva conului Liviu. Nici nu știu dacă ăla are habar de existența luptătorului teleormănean. Sunt însă foarte curios ce discurs o să aibă în continuare  baciul PSD. O să spună că rețeaua Soros vrea să ne microcipeze pe toți și să ne marcheze cu 666? Că vrea să ne ia Ardealul și să-l dea lui Victor Orban, cu care ONG-urile moșului chiar au probleme reale?  Până una-alta, atât Dragnea cât și șefa DNA sunt în cădere liberă de imagine. Nu se știe nici cât o să țină relația amiabilă între Dragnea și premierul Mihai Tudose. Se poate întâmpla ca și cu Sorin Grindeanu, fiindcă Dragnea pus cu spatele la zid poate deveni suspicios patologic și autoritar-isteric.

În tot timpul ăsta, cineva s-a văzut ba cu Trump, ba cu Macron, vizitează baze militare de la mare, bea iaurt și tace. S-ar putea ca din toamnă să aibă iar ”guvernul lui”, ba chiar și ”justiția lui” după plecarea baschetbalistei care s-a învechit pe post și a căpătat așa de multă putere încât nu mai convine nimănui din interior.