Lună: februarie 2021

O fi apucat să o toarne Anton Dumitriu pe Monica Lovinescu?

Pe bune, Anton Dumitriu a fost un intelectual complex: filozof, matematician, eseist, orientalist. Mulți dintre cei care fac parte acum din ”intelighentsia” de vârf îl consideră un fel de părinte spiritual. A murit în 1992, așa că am apucat să văd câteva interviuri filmate cu el după căderea comunismului. Mi-a făcut impresia unui ”domn interbelic”, foarte citit, bine mobilat la cap și ușor teatral. La fel mi se întâmplase și cu Dan Amedeo Lăzărescu sau Constantin Bălăceanu-Stolnici. Din păcate, după cum se va vedea mai jos, Anton Dumitriu mai avea ceva în comun cu cei doi.

După Al Doilea Război Mondial, Dumitriu, liberal cu carnet din prima tinerețe, a făcut un salt oportun spre căruța lui Gheorghe Tătărescu, devenit tovarăș de drum al comuniștilor. Asta l-a făcut să ajungă deputat al BPD-ului controlat de bolșevici în 1946. Mai mult decât atât, prin algoritm politic a ajuns și administrator unic la Creditul Minier, una dintre cele mai profitabile societăți comerciale din România. Nefiind deloc prost, a intuit ce urgie avea să vină odată cu naționalizarea și că Sovromcărbune va prelua Creditul Minier. A încercat, pe buza naționalizării, să vândă subevaluart unor mari firme occidentale acțiunile de la sucursalele societății sale din Paris și Roma. Conta, probabil pe un comision consistent, care să-i asigure traiul în ”lumea liberă”. Operațiunea din Franța voia să o facă prin Ion Șoneriu, mason, cavaler de Malta, mare combinator, șmecher, fost secretar particular al lui Constantin Argetoianu. Din păcate pentru Dumitriu, tovarășii s-au prins de manevră și în 1948 l-au umflat. A stat la pușcărie până în 1954.

Documentul pe care-l public azi, face parte din dosarul lui Șoneriu de la CNSAS. Omul rămăsese la Paris, era în anturajul MS Regelui Mihai, făcea afaceri profitabile și devenise unul dintre liderii exilului anticomunist.

Securitatea, în 1957, îi cere colaboratorului ”Popescu” să intre în corespondență cu Șoneriu. Pseudonumitul acceptă, ba chiar plusează. Spune că are o ”cunoștiință bună”, Monica Lovinescu, pe care a cunoscut-o în timpul războiului în casă la tatăl ei, Eugen Lovinescu. ”Sursa” auzise că Monica ajunsese crainic la ”Radio Paris”, emisiunea în limba română, deci prezenta valoare informativă. ”Popescu” le cerea securiștilor să-i facă rost de adresa ei, fiind convins că dacă i-ar scrie aceasta i-ar răspunde. Credea că o să se întâmple asta fiindcă Monica Lovinescu i-a fost apropiată imediat după război, când a colaborat la revista condusă de el, ”Democrația”.

Punând informațiile cap la cap, am reușit să-mi dau seama cine e ”Popescu”. Era un om prieten cu Șoneriu, făcuse pușcărie dar în 1957 era liber, era literat și condusese publicația ”Democrația”. Una peste alta, datele  duc la concluzia că e vorba despre Anton Dumitriu.

Securiștii pun la sfârșitul documentului o concluzie șchioapă. Îi dau sarcina informatorului să facă rost singur de adresa Monicăi Lovinescu și să-i scrie. În plus, îi dau o ”temă pentru acasă”. Până la proxima întâlnire cu ofițerul care-l avea în rețea, intelectualul ”Popescu” trebuia să facă o compunere detaliată despre Monica Lovinescu, în care să zică tot ce știa despre ea.

Momentan, am doar documentul pe care-l public acum. Nu știu cum a evoluat misiunea lui Dumitriu în ceea ce o privește pe Monica Lovinescu. Sper să aflu cât de curând și să vă spun și vouă. Puteți să vedeți nota informativă făcând click aici: