Se face primăvară cu un Chirica?

 

Dragnea nu și-a permis să-l dea afară printr-un simplu șut în cur pe Mihai Chirica din PSD. Asta ar fi însemnat că ”victima” și-ar fi păstrat bine merci funcția de primar și ar fi putut să migreze unde vor mușchii lui moldovenești. Așa, posesorul de mustață și-a șoptit în barba rasă că poate încerca, suspendându-l pe om din funcțiile de partid să limiteze dezastrul de la PSD Iași provocat de un eventual divorț rapid de primar.  Pun pariu că și la organizația județeană și la aia municipală va numi rapid, interimar, doi parlamentari până acum apropiați de Chirica, pe care va încerca să-i întoarcă.

De acum încolo miros că jocul se va muta în curtea de la Focșani a lui Marian Oprișan. Nemulțumit de reprezentarea clientelei sale în guvern, vrâncioiul ăsta are și oarece frustrări personale. El slugărește PSD în chip de baron din vremuri imemoriale. I se pare nedrept ca un șef local exact ca el, ajuns în partid mai târziu să se ungă dictator mai ceva decât Năstase în vremurile bune. Dacă stăm să ne gândim, Oprișan seamănă caracteriologic, ba chiar și vag fizic cu repauzatul Gabi Oprea. Nu m-aș mira să ajungă la concluzia că ”interesul național” îi cere să rupă căruța lui Dragnea. Ca și Chirica, ține sub control câțiva parlamentari și ar putea să mai convingă niște lume să plece. Din informațiile mele, are influență și la PSD Vaslui.

În toată ecuația asta e și Ponta cu ceva cetățeni loiali. În cazul în care moldovenii vor pune presiune pe Dragnea, copilotul s-ar putea să învie și să aibă pretenții la funcții în partid și executiv, ca să nu facă și el un salt spectaculos în afară.

Până aici, asta e, au mai fost ieșiri și sciziuni în PSD. Mai interesant e cum vor reacționa USR și PNL în cazul unei reformulări a majorității parlamentare cu UNPR rediviva. Va juca hora unirii Nicușor Dan cu Oprișan și baronetul Buzatu din Vaslui care-i făcea pe manifestanții din Piața Victoriei ”răgălii”? Despre sărmanii liberali, care au ajuns ca partid să semene cu o muscă fără cap, nu-mi vine să zic nimic…

Una peste-alta, nu cred că se va face primăvară cu Chirica și oamenii din spatele lui, dar poate se va face cu ei ceva mai spre vară, prin mai-iunie.

Comentezi?