Drumul cârtiţei Securităţii, de la Londra la Palatul Cotroceni

I 0257823_001
Miron Grindea (1909-1995), pe numele de la naştere Mandy Grunberg, a fost un animator cultural cu oarecare succes. Gazetar în perioada interbelică, specializat pe muzică şi literatură, în 1939, când situaţia în estul Europei se împuţise, a rămas la Londra. Aici s-a adaptat relativ bine, reuşind să-şi facă o serie de relaţii, a editat mai bine de 30 de ani o revistă de ţinută botezată „Adam”, a prestat pentru BBC. Relativul succes precum, faptul că avea relaţii bune cu ţărăniştii exilaţi V.V. Tilea şi Ion Raţiu şi o presupusă apartenenţă la francmasonerie i-au făcut pe securişti să creadă că blândul meloman e un fel de super-spion englez, agent al imperialismului şi ocultei mondiale, a cărui misiune era să gâtuie comunismul românesc. Ştiam asta şi i-am cerut la CNSAS dosarul de urmărire informativă.
Veterinarul Saşa Pană
Miron Grindea a fost încadrat informativ cu o groază de turnători. Era vorba de oameni cu care coresponda sau vectori ai Securităţii trimişi la Londra. Printre ei, Petru Comarnescu, despre care se ştie deja că era turnător. Acesta, având vulnerabilitatea homosexualităţii şi fiindu-i o frică patologică de puşcărie a acceptat să devină sifonar din fazele incipiente ale regimului comunist. Din mare admirator al „democraţiei americane” a ajuns bingănitor prolific către „scutul şi sabia poporului”. Ce-i pot reproşa suplimentar este că şi-a folosit dezonoranta calitate şi pentru tranşarea unor conflicte personale, venite din lumea culturală. Sub pseudonimele „Aurel” şi „Anton” el dă în două rânduri relaţii despre Grindea. Având ceva de împărţit cu ultracunoscutul suprarealist Şaşa Pană, de meserie medic militar (a ajuns chiar general) îl face pe acesta, probabil la mişto, „veterinar”. Poate era doar în măsura în care ofiţerii pe care îi trata erau nişte boi. Ofiţerul de caz, căpitanul Petre Magheru (sună aristocratic, nu?) îşi bate imediat capul să îl găsească pe „veterinarul” care deţinea „scrieri ale lui Blecher şi Urmuz, scriitori suprarealişti”. Habar n-am dacă a dat de el.
Dacă într-o primă fază băieţii îl credeau pe Grindea un geniu al răului, ba chiar, datorită unor raţionamente schizofrenice îl bănuiau chiar şi pe cunoscutul său , dramaturgul Aurel Baranga, obedient autor de piese voios-comuniste şi oficial al regimului, de spionaj, în timp au lăsat-o mai moale. Şi-au dat seama că singurul pericol real era ca Grindea, care cunoştea mulţi impresari să le ofere contracte în străinătate unor muzicieni români. Asta s-a şi întâmplat cu Mândru Katz, Constantin Silvestri şi Valentin Gheorghiu.
Cireaşa de sub tort, „Ana Corbu”
Am lăsat la urmă cel mai spectaculos personaj din „dosarul Grindea”. E vorba despre o doamnă româncă măritată cu un om de afaceri elveţian. De ce să rămâi agent al Securităţii dacă tot trăieşti în occident măritată cu un om bogat? Mister…
Cert e că dânsa e cel mai prolific informator din dosar. Descrie voioasă casa omului, îi povesteşte opţiunile, face consideraţii asupra capacităţilor sale intelectuale. Îi ia la puricat rudele. Scrie un raport despre Sanda Cârciog, nevasta exilatului bogat şi anticomunist Mihai Cârciog, pe care o întâlnise la piaţă. Probabil bărbat-su habar nu avea cu ce se ocupă, fiindcă e o scenă haioasă în care ea dezvăluie securiştilor că în timpul unui scandal domestic, întrerupt de un telefon, a recunoscut vocea „partenerului de afaceri Rădulescu” drept a lui „Victor”, probabil un ofiţer cu care lucra.
Comparând datele din documentele pe care le public azi am ajuns la concluzia că „Ana Corbu” este, de fapt, Ioana Cacip-Sussman. După 1990 a devenit un fel de „arbitră a rafinamentului” şi apropiată de Ion Iliescu. Este preşedinta unei băşti care se cheamă „Fundaţia Istorică Română”, care a plantat un bust al lui Napoleon al III-lea în Bucureşti. A povestit televizat, în calitate de specialistă, „cine e ouăle Faberger şi ce vrea ele”. A făcut la Palatul Cotroceni o expoziţie de ace, brice şi carice din colecţia personală, cu participarea exponatului Ion Iliescu.
Dacă tot a venit vorba de ăla, tot el a decorat-o pe doamnă în 2004, cu Meritul Cultural în grad de cavaler. Surpriză, dar în pomelnicul de la „Cancelaria Ordinelor şi Decoraţiilor”, în momentul în care a fost pavoazată Ioana Cacip apare având funcţia de „consilier personal al preşedintelui”. În 2004, SRI şi SIE puteau avertiza preşedintele ce fel de oameni îşi ia în anturaj. De asemenea, faptul că doamna respectivă a ajuns acolo nu face decât să îmi întărească impresia că „regimul Iliescu” s-a bazat la greu pe fostele structuri ale serviciilor secrete din totalitarism. Sunt curios şi o să încerc să aflu spre ce alte personalităţi din diaspora a mai fost pilotată doamna respectivă şi până când a fost ea activă. Imediat sub titlu şi înaintea pozei aveţi link-ul către PDF-ul cu documentele luate de mine de la CNSAS. Sunt foarte interesante.