Înapoi cu 20 de ani

 

Își mai aduce aminte cineva de coaliția CDR-PSD? Dar de Victor Ciorbea și Radu Vasile, unul devenit Avocatul Poporului pentru eternitate și celălalt trecut la Orientul Etern? Cei doi pomeniți mai sus, ca și Grindeanu, nu erau șefi de partid. Ei erau un fel de marionete ale unor grupuri de interese, dar la un moment dat au prins viață.  Atunci, un ”lider regional” ajuns președinte fără har, împreună cu niște găști din PNȚCD le-au dat la cap. Perioada 1996-1999 a fost una de blocaje maxime, convulsii sociale și economice, sărăcie. Au fost atunci, de exemplu, ultimele mineriade. Acum, Liviu Dragnea i-a tras preșul de sub picioare lui Sorin Grindeanu. A cugetat el că e mai bine să pună la Palatul Victoria  o cucoană extrasă din Teleorman sau o fostă peremistă francofonă cu accent swahili, pentru a-și arăta mușchii. Grindeanu, inventat brusc ca om politic, a dat-o pe după corcoduș că o să plece abia după ce Iohannis o să nominalizeze un alt pesedist.

Părerea mea e că președintele PSD și-a cam dat cu tesla-n organele cu care gândește. Grindeanu, aliat cu Ponta, Daniel Constantin și alți nemulțumiți ar putea schimba majoritatea în parlament. Chiar dacă nu o să fie așa și domnul lider maximo al PSD s-a înțeles, de exemplu, cu ungurii, țara e în pragul unei crize, al unui blocaj politic fără precedent. E de râsul lumii ca PSD să-și trântescă propriul premier prin moțiune de cenzură. Ne aflăm pe buza vacanței parlamentare.  Pe de altă parte, eu dacă aș fi în locul președintelui aș refuza să le nominalizez pe Carmen Dan sau, mai ales, pe țoapa cu ifose Olguța. Asta înseamnă că până undeva, hăt, spre toamna târzie, o să fie un vid guvernamental. Condusă de niște interimari cu puteri limitate, România va fi pe muchia unei mari crize. Habar n-am dacă Dragnea și-a dat seama că programul de guvernare al PSD e complet utopic și va pasa neîndeplinirea lui pe cârca încă premierului.

Una peste alta, cinic vorbind, singurul avantaj din toată povestea asta e că Dragnea s-ar putea să-și rupă gâtul din punct de vedere politic și să iasă din decor, exact ca alt păpușar din perioada 1996-2000, pe care ”l-a învins Securitatea”.

Anunțuri

USR: Pulverizarea unui grup conjuctural

 

Dacă mă uit la ce se întâmplă în USR, cred că toată lumea are dreptate și că asist la finalul așteptat al unei chestii făcute cu cap, dar fără coadă. Sunt momente când apare o massă critică de votanți dezamăgiți de dreapta și stânga tradiționale, care pot fi coagulați spre un ”partid minune”. PRM, în 2000, sau PP-DD au fost până la urmă doar niște autobuze care au transportat oameni în Parlament. Cei mai șmecheri dintre ei au auterizat în cele din urmă la unul dintre cele două mari partide existente acum, ăia mai tembeluți au ieșit în decor sau au ajuns chiar la pârnaie. Vehiculul, s-a dezintegrat de fiecare dată. Anul trecut USR părea o făcătură mult mai rafinată decât predecesoarele sale. Avea un discurs antisistem fără amenințări cu execuții publice, nu promitea să împartă tractoare și câte 20.000 de euro luați din neant de căciulă electorală, nu avea pe listele de candidați infractorii notorii care încercau să scape de o excursie la beci.  Greșeala a fost una de sistem, pe care, ca să mă dau mafaldă, am surprins-o aici acum ceva vreme :

(https://istoriiincalcite.wordpress.com/2017/01/09/uniunea-cu-de-toate/).

Strategia lui Nicușor Dan, care se rezuma la ”hai să dăm mână cu mână” nu putea să țină la nesfârșit. Ea era un fel de ”mai văd io” în funcție de împrejurări. La recentul congres de la Cluj l-au ales președinte dar structurile de conducere erau împănate de oameni cu agende diferite de ale lui.  Era gașca lui Cristi Ghinea, care-l caută pe Cioloș cu lumânarea. Mai era un grup de ONG-iști libertarieni, ecologiști sau stângiști, lgbt-iști.  Pe treaba cu familia tradițională, dealtfel încă neimportantă, ambele părți aveau dreptate. Nicușor, fiindcă nu voia să îndepărteze electoratul tradiționalist, pe neo-conservatori, să se pună rău cu Biserica Otrodoxă Română. Ceilalți, pentru că și-ar fi fidelizat un segment electoral libertarian, secular, modernist, mic dar vioi. Eu dacă aș fi fost în locul președintelui demisionar aș fi cerut ca partidul să nu se pronunțe în problemă, să îndemne în cazul unui eventual referendum simpatizanții să voteze după cum îi taie capul. Oricum mai e destul timp până la alegeri și problema are toate șansele să fie uitată sau îngropată. Treaba e alta. Povestea a fost un pretext iar pe Nicușor l-au devorat propriile progenituri. Și fără el au rămas acolo atâtea grupări divergente încât prevăd că va fi și mai departe un ”război civil” în interior. Cu sau fără fondator, cu sau fără ”minunea blondă” Cioloș, USR și-a cam mâncat mălaiul fără E-uri și și-a cam băut hameiul.

P.S.: Duminică, pe 4 iunie, seara de la ora 19, mă puteți audia vorbind despre ”Securitate și masonerie” la Clubul Bluzz, de pe strada Plantelor numărul 25. Fiindcă în ultima vreme am stat călare pe dosarele masoneriei de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității voi veni cu informații multe și în premieră. Vă aștept să trăncănim serios la o bere în curte.

Cazul Chirtoacă: S-a făcut pârtie

 

Acum vreo zece ani s-a nimerit să fiu la Chișinău, chiar în sediul Partidului Liberal, când a fost ales Dorin Chirtoacă primar. A fost veselie mare, șampanie, junele circula vesel cu un colan cu mutra lui Ștefan cel Mare și ștrasuri albastre pe piept. Toți analiștii de ocazie îl dădeau drept viitorul vector al unirii, ba chiar unii îl vedeau pe fostul redactor de la ”Surprize-surprize” drept un fel de voievod întregitor al neamului. Atunci Voronin era în cădere liberă iar Dodon juca la juniori.  N-a fost să fie. Motivele ar fi mai multe. Mai întâi, așa cum există partid-stat sau partid-mafie, Dorin avea în spate un partid-unchi. Adică Mihai Ghimpu, un bătrânel țâfnos, care are un talent special să calce în toate străchinile politice posibile și să se  certe cu toată lumea. Vorba unui amic moldovean: ”Ghimpu iesti un schin care-ți întră-n cur și arie paranoie la politichie”. Dorin Chirtoacă nu a tăiat niciodată cordonul ombilical care-l lega de bunelul scandalgiu, nu a ajuns niciodată la un majorat politic real. Nu a încercat niciodată să se delimiteze de dansul temperamental pe care-l făcea moșul cu Plahotniuc, de exemplu.

Pe de altă parte, singurele inițiative personale ale lui Chirtoacă au fost în ceea ce privește România. În 2009 a plimbat autobuze cu votanți cetățeni români și moldoveni în același timp prin Chișinău și l-a scos pe tetea Băsescu președinte. Faptul că s-a și făcut cumătru cu marinarul expirat, prin creștinarea progeniturii numitei Eba nu a făcut decât să mărescă falia dintre el și lumea politică românească nebăsistă.

Habar n-am dacă domnul Dorin a învățat șmecherii cu parcări de la amicul lui (tot) Dorin dar Cocoș. Nici nu sunt sigur dacă s-a dedulcit la parandărăt sau doar a picat într-o capcană. În schimb anul trecut, când am fost la Chișinău nu am văzut ca orașul să arate mult mai bine decât în momentul în care a fost ales Chirtoacă. Manevra cu arestarea pare să fie sfârșitul unui embrion care putea să crească dar s-a fosilizat.

Ghimpu se joacă cu focul a nu știu câta oară. A anunțat că iese de la guvernare și trece în opoziție. Asta ar putea însemna alegeri anticipate pe care să le câștige Partidul Socialiștilor și implicit un dezastru pentru cauza unionistă și pro-europeană. Sper să aibă atâta minte cât să nu facă asta.

Pe de altă parte, o eventuală dispariție a Partidului Liberal de pe scena politică  de la Chișinău ar putea să fie un vânt în pupa pentru Partidul Acțiune și Solidaritate și Maia Sandu. Dacă vor fi alegeri la termen și Dodon o să-și mai dea până atunci cu stângul în dreptul de câteva ori, PAS s-ar putea transforma într-o structură pro-occidentală și pro-românească bine articulată și coerentă care să ducă Moldova de peste Prut într-o direcție bună și pentru noi și pentru ea.

 

Există iad sau purgatoriu la ”Orientul etern”?

 

Prin anul 2000, într-un interviu pe care mi-l acorda pentru revista Plai cu boi, Constantin Bălăceanu-Stolnici sugera cu jumătate de gură că ar fi colaborat cu Securitatea. Nu am insistat, mă gândeam că ”băieții” l-or fi strâns cu ușa și a semnat aiurea vreun angajament.  Mai târziu, am aflat că sursa ”Laurențiu”, cum îi spunea domnului, desena cu talent schemele caselor redactorilor de la Europa Liberă unde era marșrutizat. Nu de alta, dar subordonații grobianului Nicolae Pleșiță trebuiau să știe unde pot plasa microfoane sau, în caz de extremă urgență chiar o bombiță.

Alecu Paleologu a recunoscut încă de la începutul anilor 90 că a baletat o perioadă după cum îi cântau saxofoniștii Securității. A omis însă să spună faptul că se mai dedulcea și la oarece sume de bani de la instituție, fiindcă, nu-i așa, existența de aristocrat presupune costuri.

De puțină vreme studiez la CNSAS relațiile Securității cu Francmasoneria. În 1984, din rațiuni doar de mintea cârmaciului din Scornicești știute, ăla a ordonat redeschiderea unui dosar de problemă numit ”Oculta”. M-am uitat pe începutul lui, pare o carte suprarealistă. În mintea securiștilor era o ciulama și încercau să producă masoni după dictonul ”cincinalul în patru ani”. Urmăreau drept ”frați” o vrăjitoare țigancă, specialistă în argintul viu, un pompier esperantist, o învățătoare din Ardeal care vorbea în dodii despre triunghiuri, un magician, karatiști, radioamatori. Bătrâneii speriați care fuseseră inițiați în perioada interbelică sau imediat după război nu mai aveau chef să ajungă iar la pușcărie sau să pățească cine știe ce, așa că în afara unor corespondențe nostalgice cu unii frați fugiți în occident sau a unor discuții tangențiale nu se manifestau deloc.

Prin 1987, sătui să mai primească rapoarte despre ”masoni” care scot iepuri din pălărie sau încearcă regresie hipnotică, generalii au solicitat sprijinul unui ”specialist”. Este vorba despre sursa ”Jianu”. Ăsta era un tip cult, cu o bună capacitate de sinteză, vechi mason, fost deținut politic, folosit de Centrul de Informații Externe pentru spionarea și influențarea în sensul dorit de securiști a diasporei românești anticomuniste. Omul a redactat, într-un limbaj facil un document schematic, prin care le făcea un training ”patrioților” despre frăție. Dădea din el tot: saluturi, semne, cuvinte de trecere și de recunoaștere, elemente de ritual, formule grafice folosite în corespondență. A comis un îndreptar despre ”cum să recunoști un mason”. Mai făcea și informări despre activitatea ”dușmănoasă” a masonilor români organizați în exil la Paris.

După 1990, mi-am dat seama prin deducții logice, posesorul pseudonimului de haiduc a ajuns în conducerea unui partid istoric, ba chiar a jucat un rol important în Frăție după reaprinderea luminilor. La ce turnătorii făcuse, sunt mai mult decât sigur că era manipulabil și putea fi o marionetă perfectă a noilor structuri de putere din România. Cred că în 1990 PNȚCD și PNL erau împănate cu asemenea cetățeni, care aveau și alte centre de comandă decât propria conștiință. Cât despre faptul că poza în ”martir al Frăției”, pot doar să repet întrebarea din titlu.

Paiul din ochiul altora

 

Nu știu dacă i-am dat vreodată prea multă importanță numitului Mircea Kivu. Îl consideram o parte din pasta presată la rece care umple ecranele televiziunilor de știri atunci  e nevoie de comentat orice, de la fotbal la politică, de la meteo la atacuri teroriste. Mi se părea un tip nici prea-prea nici foarte-foarte, care emitea ”platitudini de bun simț”. E adevărat că le scotea de sub mustață dintr-o direcție neconvenabilă lui Dragnea și marionetelor sale.

Acum vreo două zile țineam o conferință despre anii 90 undeva prin provincie. La sfârșit un cetățean foarte bogat dar autoproclamat marxist (un fel de gauche caviar cu accent moldovenesc) a încercat să-mi dea o lovitură de grație, întrebându-mă ”Ce părere ai despre ce a făcut Kivu?”. Fiindcă știam ce discurs ar fi urmat și mi se uscase gura de la cât vorbisem,  am dat-o cu ”no comment”.  Din cauza asta, fiind dator cu un răspuns, o să o fac aici.

Era absolut normal ca Securitatea să penetreze mediile potențial ostile regimului comunist, zonele  cu oameni care încercau să gândească liber. Așa se explică numărul mare de turnători din cercurile cultural-intelectuale și din anturajul foștilor membri ai partidelor istorice. Strategia era să îi lase să cârtească între ei la un pahar de vorbă, să mai spună un bănculeț, dar situația să fie controlată informativ și brațul armat al clasei muncitoare să intervină ferm dacă apărea posibilitatea unei acțiuni serioase de opoziție. Institutele de cercetare (cum era cel la care lucra Kivu), universitățile, redacțiile, erau împănate cu mai mulți informatori decât o fabrică oarecare de ouă sau lapte acru. Mulți dintre bingănitori, după 1989, au trecut pe partea dreaptă a politicii, unde s-au regăsit poate din convingere pe bune. Parte dintre ei au făcut-o sincer, fără să-și dea seama că pot  deveni o armă redutabilă în mâinile comuniștilor vopsiți dacă sunt deconspirați. Greșeala lor a fost că nu au recunoscut, așa cum a făcut-o parțial Alexandru Paleologu, colaborarea cu instituția represivă.

În cazul lui Kivu, care simpatiza cu USR și susținuse protestele de la începutul anului, s-a declanșat un val mesaje național-comuniste de tipul ”soroșistii sunt curiști, securiști, complotiști, oculți și spioni”, ”USR e de fapt o combinație tenebroasă a binomului”, ”uite cine vrea să vândă țărișoara imperialist-capitaliștilor”, etc. Atunci când ai bube-n cap, încerci să le tratezi sau te retragi, să nu-i molipsești și pe alții. Mircea Kivu nici nu s-a autodenunțat, ceea ce ar fi însemnat un tratament, nici nu s-a dat la fund. Aici a greșit.

Pe de altă parte, perdeaua asta de fum ascunde un mare adevăr. Statistic vorbind, cel mai mare număr de foști ofițeri activi de Securitate și informatori s-au aflat la PSD și precursorii săi, la partide național-comuniste precum PRM sau mai recent, PRU. Sistemul securist i-a servit cu cerbicie pe Ion Iliescu și urmașii săi încă din 1990 și o mai face. Nu o să mă apuc acum să fac un pomelnic fiindcă n-aș termina nici poimâine. Oricum, conspiraționisto-stângiștii care zbiară acum arătându-l cu deștul pe Kivu nu se uită în oglindă, să vadă că în ”ochiul lor de partid și de stat” e ditamai stâlpul de telegraf.

Cum a omagiat Poșta Română un criminal de război

 

Închipuiți-vă un text apărut într-un ziar local din Austria, care ar suna cam așa: ”Ieri, fii satului Braunau am Inn au evocat personalitățile mai multor oameni de seamă născuți aici, printre care Adolf Schicklgruber, veteran al celor două războaie mondiale, pictor talentat, primul om din localitate care a încercat să dea examen de admitere la Universitatea de Arte Frumoase din Viena. Cu această ocazie Poșta Austriacă din localitate a lansat un plic omagial cu portretele celor mai importanți braunaueni, printre care și Adolf.” Cred că v-ați prins despre cine e vorba și vă dați seama ce scandal ar fi ieșit.

Apoi, citiți și textul ăsta, apărut în ziarul Crai Nou din Suceava, pe 4 decembrie 2013 despre o evocare a personalităților din localitatea Frătăuții Vechi: ”    Economistul Ion Burciu a prezentat, succint, viața și activitatea lui Modest Isopescu, fost colonel de jandarmi. A lucrat la Jandarmeria din Rădăuți. Acesta a luptat pe front în cele două războaie mondiale. A fost primul bucovinean care a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, apoi Școala Militară de Ofițeri. La oficiul poștal din localitate a fost lansat un plic care are pe față portretele lui Dimitrie, Modest și Claudiu din neamul Isopeștilor, plicul fiind obliterat cu ștampila de zi a oficiului poștal local.” (http://www.crainou.ro/2013/12/04/familia-isopescu-mandria-fratautenilor/)

Unde e problema?! Locotenent colonelul de jandarmi Modest Isopescu nu a luptat pe front în ambele războaie mondiale. În al doilea a fost prefectul județului Golta din Transnistria, aflat sub ocupație românească. Acolo s-a ocupat cu organizarea unor lagăre pentru evrei și țigani, a ordonat execuția prin împușcare a mii de oameni ajunși acolo în ”supra-numerar”, a lăsat să moară de  inaniție alte mii de oameni, nu a combătut molimele care bântuiau printre deportați, de unde a rezultat un alt număr mare de victime. A mai fost acuzat de malversațiuni financiare, abuzuri sexuale și comportament abuziv în funcție și în 1945 a fost condamnat la muncă silnică pe viață.

Mai mult ca sigur, domnul economist care i-a povestit viața ”succint” știa despre cine e vorba, dar, deh, a contat mai mult că domnul consătean a fost primul din zonă care a făcut facultatea de sport, așa ceva nu putea fi neomagiat. Mai interesant este că o instituție a statului român, poșta, a girat din prostie un ”plic de o zi” cu mutra unui criminal de război. Așa a apărut o raritate filatelică.  Aștept cu interes ca Poșta Română din Caracal să pună în circulație un plic cu poza lui Ion Rîmaru, ”un eminent fiu al urbei, student la Facultatea de Medicină Veterinară din București”.

Un căcat liberal

Mă doare când văd cum PNL,  în care m-am înscris în primăvara anului 1990 își face harakiri. Trebuie să ai o gândire de cercopitec politic dacă anunți cu surle și trâmbițe că numești niște membri de partid oarecum rămași pe dinafară pe niște funcții ale statului cu care nu au nicio legătură.  Ce are Sulfina Barbu cu arhivele securității? O îndreptățește o carieră de geolog ratat să ajungă în colegiul CNSAS? Dar inginera de construcții Anca Boagiu cu Autoritatea de Audit? O fi, de fapt, vreo mare controloare economică? Ce caută inginerul mecanic Teodor Atanasiu la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Economiei?

Încă o dată, PNL dovedește că face tâmpenii maxime chiar din opoziție, unde ar trebui să crească. Să tratezi niște instituții ale statului român ca pe un fel de feude personale doar fiindcă acolo îți revin prin algoritm niște locuri e o prostie cât casa. Numirile astea ar putea dovedi sărăcia de cadre a sărmanului partid, care nu își poate găsi printre membri un istoric, un economist sau un specialist în energie. Dacă e așa ar fi de rău, dar, din păcate, e și mai rău. Pur și simplu niște cuconițe fabricate de Băsescu și un cetățean care, vorba aia, era pe treabă încă de la ”patușopt” au fost așa de eficienți că au rămas fără ”coledzi” după alegerile de anul trecut. PNL, pișându-se cu boltă peste propriul electorat, a procedat ca PSD-ul pe vremea lui Năstase și le-a găsit niște cuibușoare bine plătite din banul public, la niște instituții cu care nu au nici în clin, nici în mânecă.

La sfârșit, am lăsat ”vestea bună”. Eugen Nicolăescu, zis Jeni, pleacă viceguvernator la Banca Națională a României. Băiatul ăsta, din numărător de furculițe și fețe de masă la un hotel pe vremea lui Ceaușescu, s-a  învârtit de posturi de ministru și mandate de parlamentar fără să-l recomande vocea sau talentul. Pur și simplu a știut să se replieze în tabăra care lua puterea la congresele PNL tot timpul. Fiind un mare organizator, a distrus în general filialele pe care le-a coordonat, care scoteau ”scoruri astronomice” în alegeri. Măcar așa, din poziția de pensionar pe la BNR nu o să mai poată dinamita structurile teritoriale pe care alții încearcă să le înjghebe.

P.S.: În seara asta o să țin o conferință despre Piața Universității în 1990 și mineriade la Clubul Bluzz, de pe strada Plantelor nr. 25, de la 8 seara. Cine vrea să sosească acolo e binevenit.

Luptătorul Tăriceanu și turnătorii de aur

 

În ultima vreme, după ce un mameluc l-a definit drept drept un fel de apostol al luptei cu Securitatea, stimabilul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu a îmbrăcat cămașa de zale ruginite uitată în pod de tac-su vitreg, distinsul turnător Dan Lăzărescu și a pornit la atac. Îi dă cu binomul, ”metodele securistice”, conspirația serviciilor și altele, de spui că e cel mai mare luptător antisistem și vrea să salveze patria de o dictatură a instituțiilor de forță. Din cauza asta am făcut un exercițiu și am aruncat o privire sumară asupra membrilor structurilor de conducere a ALDE. Mai rar am văzut așa o amestecătură de securiști vechi și noi, fie ei ofițeri, turnători de duzină sau ciripitori importanți. Fostul premier e înconjurat de atâția d-ăștia că ar putea să-și boteze partidul Asocierea Liberă a Delatorilor Emotivi, de exemplu. Să o luăm metodic:

Domnii Teodor Meleșcanu și Cătălin Harnagea sunt foști șefi ai SIE. Despre primul, cunoscut aviator politic, există suspiciunea absolut credibilă că a fost înainte de 1989 și ofițer acoperit al Direcției de Informații Externe și s-a adăpat direct la izvorul de inteligență al generalului Nicolae Pleșiță.

Varujan Vosganian este vicepreședinte al ALDE. Lăsând la o parte dosarele de corupție în care acuzat și faptul că a reușit să le fenteze cu ajutorul imunității parlamentare și a uleiului sfințit, în 2006 a fost acuzat de către securistul transfug Liviu Turcu de faptul că ar fi fost colaborator al DIE înainte de 1989. Chiar dacă a primit un certificat de necolaborare de la CNSAS, în 2010 a pierdut procesul de calomnie pe care-l intentase lui Liviu Turcu și Jurnalului Național așa că putem spune că discuția a rămas deschisă.

Vicepreședintele Mircea Moloț (numele de familie în maghiară înseamnă porcușor), fost șef al Consiliului Județean Hunedoara, este vârât în tot felul de daraveli ale DNA. Era un om hotărât de mic, fiindcă a început să colaboreze cu Securitatea încă din liceu. Mai târziu, când ajunsese profesor de fizică, a continuat cu voioșie turnătoriile așa cum dovedesc o droaie de documente.

În Biroul Politic Executiv al ALDE (denumire împrumutată probabil de la PCR) se află și omul cu nume oximoronic Ionel Cel Mare. Domnul ăsta, pe vremea lui Ceașcă a fost un vajnic gardian de pârnaie și a ieșit în rezervă cu grad de general după ce a slujit patria prin diverse pușcării. Cred că Ionel poate fi util colegilor de partid cu dosare, fiindcă, în calitatea lui de exponent al sistemului penitenciar le poate face un ghid de bune practici pentru când vor ajunge acolo.

Cetățenii enumerați mai sus sunt doar cei din structurile de conducere ale ALDE alese la recentul pseudo-congres pe care i-am descoperit la o singură privire rapidă ca având legături mai vechi sau mai noi cu ”structurile”. Probabil mai sunt și alții, pe care i-am omis.  I-aș mai aminti, suplimentar, pe ”vectorul de imagine” Ioan Ghișe, băiat cu angajament la Secu încă din prima junețe sau Andrei Alexandru,fost purtător de cuvânt personal al lui Tăriceanu și candidat ALDE la Senat, dat în gât de CNSAS la ultimele alegeri parlamentare.

De ce am făcut tot pomelnicul ăsta? Fiindcă am vrut să demonstrez că domnul Tăriceanu nu e un luptător anti-sistem. El e doar purtătorul de cuvânt al unor cealaveci din interiorul aparatului represiv al statului, nemulțumiți că nu mai pot fura ca-n codru și că și-au pierdut unele privilegii și amenințați de procese. Ținând cont că și asupra șefului senatului, personal, planează spectrul unor dosare grele, putem spune că e președintele potrivit peste gașca potrivită.

 

Un mister al ”Securității”…

Am apreciat atunci când oamenii de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au scanat și au ridicat pe site-ul lor revista Securitatea, o publicație de circuit închis a băieților. De acolo poți să-ți dai seama cât de paranoic, închistat, bătut în cap și în esență criminal era sistemul comunist. Deasemenea, cât de ”pricepuți” erau tovarășii securiști, care pierdeau timp și resurse foarte mari cu te miri ce prostie. O joacă interesantă pentru un istoric este să se prindă cine erau oamenii reprimați sau urmăriți de către Securitate, ale căror cazuri sunt relatate de ofițeri în revistă cu protagoniștii ascunși după pseudonime.

Tot răsfoind arhiva on-line am făcut o descoperire interesantă. În primul număr din 1989 (http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201989-1-85.pdf) , tipărit probabil prin luna martie, între paginile 54 și 56 ar fi trebuit să se afle un interviu cu colonelul Traian Sima, șeful Securității din județul Timiș. El avea titlul anost ”Modul cum se acționează pentru valorificarea informațiilor în activitatea de prevenire”.  Interviurile din revista asta se desfășurau după un anumit tipic. Mai întâi, un mai mare al Securității dintr-un județ bolmoja ceva teoretic, apoi venea cu exemple concrete dintre chestiile pe care le făcea. Ei bine, din conversația cu Sima lipsesc ultimele două pagini, exact alea în care ar fi spus pe cine și cum a filat ca să nu se întâmple niște anumite treburi. Ținând cont că peste câteva luni la Timișoara izbucnea revoluția, aș putea să mă hazardez să spun că un ”binevoitor” ar fi smuls intenționat cele zicerile colonelului. Rămâne de văzut dacă e vorba de o manoperă a unor urmăriți care aveau legături dubioase și după aceea au avut un rol în declanșarea evenimentelor sau, din contră, dacă nu cumva chiar Sima avea interes să dispară cele două pagini. Din câte știu, șeful Securității Timiș, care a făcut ceva pușcărie după 1989 o ține și acum gaia-mațu că ele era un profesionist și că în decembrie el și subordonații săi au făcut doar muncă de informații,  au cântat la flaut și au recitat poezioare. Dovezile din teren probează contrariul și anume că toate structurile de forță ale statului au participat la masacrarea demonstranților și la brutalități groaznice împotriva persoanelor reținute. Niște declarații mult prea belicoase ale ofițerului nu ar fi putut decât să-i răstoarne afirmațiile de după 90, când făcea pe inocentul….

Plahotniuc: A fost sau n-a fost?

 

Acum 12 zile, o știre străfulgera prin mass-media românească: s-a încercat asasinarea ălui mai mogul dintre mogulii Moldovei, Vlad Plahotniuc. Cealavecul Plaha, băiat bun, are aproape de toate: televiziuni, bani, influență, monede vechi și cărți aranjate după culoarea coperții, partid cu oameni cumpărați. Un singur lucru îi lipsește, nu are popularitate și nici charismă. Pe scurt, e un fel de Dan Voiculescu în variantă moldovenească. Fost militar sovietic în niște structuri speciale și îmbogățit din afaceri cu statul, exact ca și varanul aflat după gratii la grădina zoologică Jilava, el poate să facă pomeni, filme propagandistice despre el însuși, să meargă în mâini, că nu păcălește pe nimeni. Degeaba clamează că e un pro-european și că vrea binele țărișoarei, că lumea nu-l prea ia în serios ca om bine intenționat. I s-a lipit eticheta de combinator cu oricine și orice în folosul propriu. Văzând că Maia Sandu și ai ei riscă să-l înfunde de tot pe segmentul electoral pro-european și unionist, i-ar fi trebuit o lovitură de imagine. Înainte de consiliul național al partidului său, aflat la guvernare, ca din senin, autoritățile moldovenești și ucrainene au anunțat că au dejucat un complot care viza moartea căpriorului. A apărut și un filmuleț în care niște ipochimeni discutau chestii filozofice și cum să-l achite pe Vlad, dacă să folosească pistoale cu amortizor sau aruncătoare de grenade. Am stat și m-am întrebat de ce nu voiau să încerce cu avioane Suhoi sau cu un batalion de tancuri…Alexandru Jizdan, ministru de interne și om de casă a lui Plaha, a mormăit ceva cum că atentatul era comandat de la Moscova și că a arestat mai multe persoane. Totul fără nume și fără  identități clare, semn că în Moldova sistemul e mult mai opac decât la noi. Între timp, a curs multă apă pe Prut și pe Niștru, dar vestiții comanditari au rămas tot în umbră. Doar niște surse din procuratura de la Chișinău au sugerat că ei nu ar fi FSB-ul sau mafia rusă, cum se lăsase să se înțeleagă inițial, ci ”doi moldoveni, unul dintre ei o fiind o autoritate criminală, care se află acum în orașul Moscova din Rusia”.

O parte dintre arestați se cer și ei afară de la ”izolator” (iată cum se cheamă arestul preventiv peste Prut).

La adăpostul perdelei de fum, lăsate de ”asasinat”, ”europeanul” Plaha și rusofilul Dodon par să se fi înțeles asupra modificării sistemului electoral pentru parlamentare, care va avantaje partidele și candidații cu mulți bani. Deasemenea, sunt semne că au bătut palma și cum să căpușeze diverse instituții de stat care mai pot fi încă mulse.

Toate astea mă fac să mă întreb sincer care e realitatea în cazul pretinsei tentative de omor de la Chișinău și să mă gândesc la ce strategii propagandistice are planificate domnul Vlad Plahotniuc mai departe.