Din când în când, mă plimb prin Bucureşti şi descopăr tot felul de chestii. Când stochez câteva mă mănâncă în deşte şi le public aici. Azi puteţi citi despre încă trei dintre ele.
Uşa spre paradis, iad sau spital
În curtea interioară a Palatului Universul, de pe strada Brezoianu, se aflau mai multe imobile vechi, construite în anii 20-30 ai secolului trecut, care comunicau între ele. Din raţiuni care-mi scapă, un corp de clădire a fost demolat. Ce a rezultat? O uşă verde, care dă în gol, de pe la etajul doi. Cineva care iese pe ea poate ajunge, în funcţie de virtuţile personale, în paradis sau în iad. Dacă e mai puţin ghinionist se poate căpătui cu un sejur la spital şi, dacă se petrece o minune şi scapă intact cu o participare la bal, fiindcă la parterul Palatului Universul e un club unde se organizează frecvent concerte şi chefuri.
Un cartof se prăjeşte la firida lui
Îşi mai aduce cineva aminte de domnul Ion I. Brătianu zis Cartof? Omul ăsta, provenit dintr-o ramură colaterală a familiei fondatorilor PNL repara televizoare pe la Paris când, în 1990, a fost importat aici să încurce treburile liberalilor. A rămas în istorie după ce îndemna poporul şi mai ales doamnele să cultive cartofi lunguieţi multifuncţionali, de dimensiuni mari. Nu o să insist asupra păţaniilor lui mioritice, altfel simpatice foc. Ajuns la o vârstă venerabilă totuşi Cartoful există şi încă sub mai multe forme de agregare. A recuperat câteva clădiri, dintre care una mare pe Strada Visarion, partea dinspre Bulevardul Dacia. Cum era păcat să nu se remarce şi în domeniul artei, a comandat, antum, un bust propriu, pe care l-a uns cu un fel de aurolac şi l-a plasat la intrarea în palat, aşa, cât să-l vadă vecinii şi trecătorii. Când bate soarele pe el, datorită culorii galben căcănii chiar seamănă cu o bucată de cartof tăiată neglijent şi prăjită în ulei refolosit.
Palimpsestul de pe Casa Mincu
Casa lui Ion Mincu, unul dintre tăticii arhitecturii româneşti, este pe Strada Pictor Verona la numărul 19. Prin anul 2010, nişte domni hoţi au binevoit să ciordească placa memorială de pe ea. Era tentantă, avea pe ea o efigie masivă din bronz a arhitectului, tocmai bună de dat la fier vechi. Ca la manuscrisele palimpsest, pe locul lăsat liber a apărut o inscripţie electotală din 1946 : „Votaţi soarele, lista No.1”. E un fel de miracol meteo. Soarele ăla de rău augur (a fost sigla comuniştilor care au furat alegerile) poate răsări şi din spatele unei plăci furate de marmură, pe un zid.
Istorii încâlcite 