Nelu Stratone, un arheolog muzical

 

De amicul meu Nelu Stratone mă leagă o prietenie care ține de peste 20 de ani. Ne-am cunoscut pe la începutul anilor 90, când eu mă ocupam ca tânăr jurnalist cu politichia iar el, ca și acum, cu muzica. Prin 1997 am avut chiar o emisiune împreună la Radio Tinerama, unde,  de vreo două ori, când am chemat personaje politice incomode, ni se blocau brusc telefoanele sau se tăiau căile de sunet din studio. Am mai scos, la sfârșit de secol, o revistă pentru niște mafioți turci. Țin minte că ăia ne propuseseră o mare afacere, să falsificăm pe imprimanta redacției bilete de autobuz din Istanbul și Nelu, care se pricepea la calculatoare a scăpat pe muchie să devină un infractor internațional după ce le-a explicat serios ălora că îi lipsește o piesă inventată.

O perioadă l-am văzut mai rar pe Nelu, fiecare lucra în altă parte și eram prinși cu treburi. Mai beam o bere din când în când împreună și eram convins că se mulțumește, așa cum fac eu de multe ori, să se complacă într-o lene dulce hidratată cu multe licori. Până la urmă s-a dovedit că nu s-a apucat să zacă pur și simplu după ce s-a pensionat. M-am prins de chestia asta după ce mi-au parvenit trei cărți ale lui. Că scrie, nu e nicio mare treabă, o fac destui cretini grafomani. Numai că Nelu a făcut o chestie care mi-a răscolit memoria.  În volumele ”Stratonelu (un rocker atipic”), ”Top T Buzău-festivalul rezistenței rock” (ambele editate în 2016 la ”Casa de pariuri literare”) și ”Rock sub seceră și ciocan” (Editura Avangarda, 2016), amicul  Nelu dezgroapă atmosfera bezmetică a tinereții mele. Descrie festivaluri răposate între timp la care nu știam cum să mă dau peste cap să ajung, cluburi de multă vreme dispărute dar care erau în vogă, bețiile lungi până de dimineață cu trupe și găști de strânsură la care uneori apăream și eu. În plus, pe lângă treburile astea cu carne epică și uneori haioase, băiatul e și riguros ca un istoric atunci când trebuie. Înșiră ca la carte componențele și discografiile trupelor rock mai importante care au cântat  din anii 60 până în 2000. Nu-i lasă deoparte nici măcar pe ăia care au avut ”glorie de o vară”. Citindu-i cărțile mi-am adus aminte de tot felul de ”zgomote” care-mi plăcuseră la timpul lor și de care uitasem complet, așa că am frecat youtube-ul în căutarea lor.

Cred că lucrurile, locurile și faptele (de) scrise de Nelu ar putea interesa atât nostalgici (ca mine!) cât și juni care vor să vadă cum era și ce se asculta ”pe vremuri”.

Singura chestie pe care i-a reproșez Stratonelului este că m-a făcut să-mi dau seama cât de mult timp a trecut de când pipăiam fete pe la concertele organizate de Dorian Ciubuc în anii 90.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Dupa 60de ani,amintirile ,tineretea tumultoasa,petrecuta intr-o societate practic Inchisa,muntele,marea…..astazi alerg dupa Roni-Tranvai,ca sa ce?…..
    Ma bucur, ca fizic ,sunt Sanatos ,daca acum 40 ani,as fi avut acces la Tehnologia de azi ,sigur altfel mi-as fi petrecut, sa-i spun :Batranetea.
    Cand nu Poti ce Doresti !
    Te Rezumi la ce Poti.
    Nu l-am citit, inca ,pe Nelu ,dar niciodata nu-i tarziu.

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s