Există iad sau purgatoriu la ”Orientul etern”?

 

Prin anul 2000, într-un interviu pe care mi-l acorda pentru revista Plai cu boi, Constantin Bălăceanu-Stolnici sugera cu jumătate de gură că ar fi colaborat cu Securitatea. Nu am insistat, mă gândeam că ”băieții” l-or fi strâns cu ușa și a semnat aiurea vreun angajament.  Mai târziu, am aflat că sursa ”Laurențiu”, cum îi spunea domnului, desena cu talent schemele caselor redactorilor de la Europa Liberă unde era marșrutizat. Nu de alta, dar subordonații grobianului Nicolae Pleșiță trebuiau să știe unde pot plasa microfoane sau, în caz de extremă urgență chiar o bombiță.

Alecu Paleologu a recunoscut încă de la începutul anilor 90 că a baletat o perioadă după cum îi cântau saxofoniștii Securității. A omis însă să spună faptul că se mai dedulcea și la oarece sume de bani de la instituție, fiindcă, nu-i așa, existența de aristocrat presupune costuri.

De puțină vreme studiez la CNSAS relațiile Securității cu Francmasoneria. În 1984, din rațiuni doar de mintea cârmaciului din Scornicești știute, ăla a ordonat redeschiderea unui dosar de problemă numit ”Oculta”. M-am uitat pe începutul lui, pare o carte suprarealistă. În mintea securiștilor era o ciulama și încercau să producă masoni după dictonul ”cincinalul în patru ani”. Urmăreau drept ”frați” o vrăjitoare țigancă, specialistă în argintul viu, un pompier esperantist, o învățătoare din Ardeal care vorbea în dodii despre triunghiuri, un magician, karatiști, radioamatori. Bătrâneii speriați care fuseseră inițiați în perioada interbelică sau imediat după război nu mai aveau chef să ajungă iar la pușcărie sau să pățească cine știe ce, așa că în afara unor corespondențe nostalgice cu unii frați fugiți în occident sau a unor discuții tangențiale nu se manifestau deloc.

Prin 1987, sătui să mai primească rapoarte despre ”masoni” care scot iepuri din pălărie sau încearcă regresie hipnotică, generalii au solicitat sprijinul unui ”specialist”. Este vorba despre sursa ”Jianu”. Ăsta era un tip cult, cu o bună capacitate de sinteză, vechi mason, fost deținut politic, folosit de Centrul de Informații Externe pentru spionarea și influențarea în sensul dorit de securiști a diasporei românești anticomuniste. Omul a redactat, într-un limbaj facil un document schematic, prin care le făcea un training ”patrioților” despre frăție. Dădea din el tot: saluturi, semne, cuvinte de trecere și de recunoaștere, elemente de ritual, formule grafice folosite în corespondență. A comis un îndreptar despre ”cum să recunoști un mason”. Mai făcea și informări despre activitatea ”dușmănoasă” a masonilor români organizați în exil la Paris.

După 1990, mi-am dat seama prin deducții logice, posesorul pseudonimului de haiduc a ajuns în conducerea unui partid istoric, ba chiar a jucat un rol important în Frăție după reaprinderea luminilor. La ce turnătorii făcuse, sunt mai mult decât sigur că era manipulabil și putea fi o marionetă perfectă a noilor structuri de putere din România. Cred că în 1990 PNȚCD și PNL erau împănate cu asemenea cetățeni, care aveau și alte centre de comandă decât propria conștiință. Cât despre faptul că poza în ”martir al Frăției”, pot doar să repet întrebarea din titlu.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s