Târgu Mureş, martie 1990: Câştigători şi perdanţi

 

Acum 27 de ani fără câteva zile scosesem coada de la pompa de desfundat chiuvete a mamei mele şi voiam musai să mă duc să mă bat cu ungurii. Ne strânsesem mai mulţi puşti şi ne doream să ajungem la gară, să pornim înspre Târgu Mureş Cineva lansase zvonul că va veni să ne mâne în luptă însuşi cavalerul Marian Munteanu. Din fericire totul s-a terminat cu o beţie la cârciuma Gării de Nord. Pompa maică-mii a redevenit întreagă. În acest timp, undeva în Ardeal nişte oameni îşi spărgeau capetele. Au avut de câştigat nişte şmecheri, români şi maghiari, iar nişte fraieri manipulaţi, ca şi mine, au ajuns la spital, ba chiar au murit.

Preambul securistic

Mai întâi trebuie văzut contextul în care a început totul. Încă de prin 1986, regimul Ceauşescu, pentru a distrage atenţia de la starea economică dezatruasă, pedala pe pericol unguresc, iar acţiunile iredentiste ale unor unguri din diaspora picau Securităţii ca o mânuşă. Instituţia infiltrase cu informatori şi ofiţeri acoperiţi atât minoritatea maghiară cât grupurile predispuse spre naţionalism românesc din Ardeal. Numai că ea, după 22 decembrie 1989, teoretic dispăruse. Mai multe mii de ofiţeri rămăseseră fără obiectul muncii.  Un cetăţean cu ochelari, care mai înainte participase la ciuruirea unui moş zicea că lucrează la o „comisie ecologică” a FSN. Un alt ipochimen, „fiul unui revoluţionar, la rândul lui revoluţionar” îl însărcinase, de fapt cu reorganizarea Securităţii. Fosta Securitate era demonizată în urma evenimentelor din decembrie 1989 şi o reapariţie a ei din senin ar fi produs un cataclism cu efect electoral asupra FSN.

Factorul coagulant la maghiari

Minoritatea maghiară era bine reprezentată în structurile de putere rezultate după căderea regimului ceauşist. Ţara avea un vicepreşedinte ungur (Kiraly Karoly, fost nomenclaturist devenit dizident), Laszlo Tokes, cel de la care pornise revolta de la Timişoara era membru CPUN şi avea un capital bun de imagine, de exemplu. Proaspăt apăruta UDMR, însă, un melanj ciudat de foşti nomenclaturişti unguri din PCR  şi intelectuali minoritari, nu reuşea să coaguleze însă întreaga voinţă maghiară din ţară. Ţin minte că prin februarie 1990 am fost în nişte comune ungureşti din Banat, unde lupta electorală se dădea între partidele istorice reînăscute şi FSN, UDMR era practic inexistent. Nişte agitaţii făcute în Mureş pentru segregarea unor licee mixte nu reuşea să-i determine, din câte se vedea, pe maghiari să se încoloneze disciplinat şi să voteze UDMR.  Şi liderii Uniunii aveau nevoie de un eveniment major.

Folclor şi ghioage

În aparenţă, totul a început de la nişte turbulenţe nu prea importante. O farmacistă unguroaică a schimbat firma românească a locului unde lucra  cu una în maghiară, mai mulţi români s-au adunat să protesteze, un ungur beat, la volanul unui Trabant a intrat cu maşina-n ei. Asta se întâmpla pe 16 martie. Lucrurile păreau să se fi calmat pe 17.

Estimp, o organizaţie nou apărută, Vatra Românească, a anunţat că vă organiza în oraş nişte spectacole folclorice româneşti, ocazie cu care a transportat mai multe sute de români din satele de pe Valea Gurghiului. Folcloriştii ăştia nu erau căluşari neapărat dar veniseră cu ţapine şi ghioage. Au luat cu asalt sediul UDMR, incident în care scriitorul Suto Andras şi-a pierdut un ochi. De aici a început haosul şi o bătălie care nu prea a mai avut legătură cu orăşenii din Târgu Mureş, fie ei români sau maghiari.

Spre oraş au început să curgă autobuze cu săteni români sau maghiari, de pe Valea Gurghiului, Valea Mureşului, Valea Nirajului, din secuime sau din zona Sovata. Erau pline cu oameni care-şi făcuseră curaj cu palincă şi care întâmplător plecaseră de acasă cu tot felul de obiecte contondente. Incidente au avut loc şi pe drum dar marea vâjâială a avut loc în piaţa din faţa Consiuliului Judeţean. Se strânseseră două aglomerări de români şi maghiari, despărţite de un cordon firav de poliţişti. Au urmat nişte bătăi groaznice, atacuri şi contra-atacuri, victime. De partea ungurilor s-au băgat şi mai multe clanuri ţigăneşti din oraş. Armata a intervenit mult prea târziu şi violenţele s-au prelungit până noaptea.

Premeditare?

Acum mai mult timp am făcut un interviu cu N.S. Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al FSN şi membru în comisia parlamentară care a anchetat ce s-a întâmplat la Târgu Mureş. El mi-a mărturisit că a constatat că instigatorii şi cei care au organizat drumul „ţăranilor” de ambele etnii spre Mureş aveau, foarte mulţi dintre ei cel puţin, ceva în comun: erau foşti informatori ai Securităţii. Kiraly Karoly, fost vicepreşedinte al CPUN şi principalul lider maghiar din acel moment, cu care am făcut un interviu fluviu încă needitat, a încercat să dea vina exclusiv pe români ( lucru cu care nu-s de acord) dar nu a negat faptul că şi ungurii se organizaseră („doar nu era să mergem ca vitele la abator”). Este suspect cum s-au găsit brusc atâtea mijloace de transport, cum s-a făcut atât de repede mobilizarea de ambele părţi. Se pare că a funcţionat şi o filieră de mobilizare pe linie religioasă, în satele româneşti sau ungureşti de unde au pornit autobuzele trăgându-se clopotele. Ori, se ştie, în zonă cultele religioase fuseseră infiltrate masiv cu colaboratori ai Securităţii.

Ce s-a întâmplat la Târgu Mureş putea fi stopat relativ simplu, printr-o intervenţie a autorităţilor care ar fi blocat intrarea în oraş a autobuzelor cu combatanţi.

Avantajaţi şi victime

Pe 26 martie 1990, Virgil Măgureanu anunţa că s-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii. Securitatea putea funcţiona la vedere, e adevărat, cu o nouă firmă.

Pe 20 mai 1990, UDMR devenea ca număr de voturi al doilea partid din ţară. Maghiarimea de la noi, în urma evenimentelor, ajunsese la concluzia că „buni sau răi, ăştia ne apără”. Mai mulţi foşti demnitari comunişte de origine ungurească intrau în Parlamentul României.

Tot pe 20 mai 1990 intra în parlament Partidul Unităţii Naţionale a Românilor din Transilvania, expresia politică a Vetrei Româneşti şi aliat al FSN.  Inventarea lui a dus la diminuarea drastică a voturilor PNŢCD care ar fi trebuit, prin tradiţia Partidului Naţional Român al lui Iuliu Maniu să ia o parte importantă din electoratul român din Transilvania.

Diaspora maghiară extremistă şi revanşardă, precum şi unele forţe şovine din Ungaria au avut apă la moară şi şi-au putut justifica internaţional discursul.

În timpul „evenimentelor” din martie 1990 de la Târgu Mureş au murit 5 persoane şi aproximativ 270 au ajuns la spital, mulţi rămânând cu sechele pe viaţă. Oamenii ăştia au fost perdanţii.  La fel, a fost maculată îngrozitor imaginea României. Treburile din martie 1990, urmate de mineriada din 13-15 iunie au transformat ţara, în ochii unor observatori externi într-o entitate aflată pe buza unui război civil, la fel de stabilă ca o ţară subdezvolată din Africa.

Pe scurt, în martie 1990  mai multe forţe s-au jucat cu focul. E bine totuşi că flama nu a ajuns la depozitul de dinamită.

 

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s