Să iasă Crin din somnul cel de moarte?

 

Așa cum era normal, după bușeala de la alegeri, în PNL a început lupta de gașcă, cu invizoace,cefe de partizan și șuturi în cur trase între vechii liberali, iohannisiști, pedeliști și alții. Printre alte, ieri, o bandă de domni și jupânițe s-au exprimat în public cum că ”nu-i bine”, că vor ca prezidentul partidului să fie ales prin scrutin direct de către membri, că departamentul de comunicare e catastrofal și câte și mai câte. Ei arată cu deștul spre variate personaje care au jucat de ambele părți roluri în unificarea PNL-PDL. M-am tot gândit ce intenții nobile i-ar mâna pe ei în luptă. Uitându-mă pe lista semnatarilor, mi-am dat seama că majoritatea îl au drept numitor comun pe Crin Antonescu.

Radu Zlati, cunoscut pe internet acum ceva vreme drept ”Gondolin”, e o fabricație a fostului șef al PNL. A fost coleg de facultate cu ”Hibernatus” și era considerat un fel de goarnă a acestuia. Când ăla voia să bușească sau să pupe în cur pe cineva, mai întâi apăreau semnale pe blogul lui Zlati. Crin l-a făcut dintr-un banal profesor de istorie pe la Sighetu Marmației ditamai deputatul. O altă semnatară, Lucia Varga, este tot o producție a lui Crin. Dintr-o obscură activistă la ofilite-Bihor (a se citi Organizația Femeilor Liberale) soțul Adinei Vălean a făcut-o ministru, parlamentar și lideră maximă a cucoanelor PNL. Și Zlati și Varga au ieșit în decor odată cu plecarea lui Antonescu la Bruxelles. Vlad Nistor, istoric, ca și gigantul de la Tulcea, a fost făcut parlamentar tot pe vremea acestuia și acum e sărit din schemă. Mulți alți aderenți la ideile nobile ale scrisorii sunt croiți de pe același calapod.

Toată treaba asta m-a făcut să cred că ”oamenii lui Crin” încearcă să se regrupeze și să-l trezească din coma indusă pe șeful lor, pe care să-l arunce în ring la următorul congres PNL. Până atunci mai e ceva timp, de unde deduc că vor începe o operațiune de lobby, cum că ăsta a fost ăl mai bun prezident pe care l-a avut vreodată partidul și poate să-i ducă iar pe liberali spre noi și noi culmi de progres și dezvoltare.

Până aici, nimic spectaculos, iei o mumie, o stergi de praf și încerci să o faci să pară vie. Lasând la o parte că e cam aiurea să scoți de la naftalină personaje vechi, stau și mă întreb cine e în spatele manevrei. Poate fi Dragnea? Dacă da, după congresul PNL, unde domnii și doamnele în cauză  vor pierde previzibil, se vor cărăbăni spre ALDE?

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s