Îmblânzirea scorpiei

 

Nu mă gândesc să scriu ceva despre Shakespeare, dar titlul, preluat din opera lui, se potrivește perfect unei operațiuni desfășurate de mai-marii statului român pe parscursul mai multor ani. În 1992 m-am aflat printre cei peste un milion de români care au ieșit în întâmpinarea M.S. Regelui Mihai și a familiei sale, în vizita pe care aceștia au făcut-o de Paște la București. Eram monarhist convins și credeam că doar revenirea țării la forma de regat constituțional poate zdruncina sau chiar demola stabilimentul politic post ceaușist, dar provenit din structurile puterii comuniste. Cred că la fel ca și mine, dar cu frică simțeau și Ion Iliescu și anturajul său, la acea dată cocoțați stabil în cabina cu butoane. Drept dovadă și înainte și după 1992 au organizat un fel de joc de-a hoții și vardiștii cu Majestatea Sa pe care l-au fugărit pe autostrăzi sau l-au ținut blocat pe la Otopeni. În paralel, mașinăria de ventilat zoaie a puterii lansa atacuri imunde  la adresa Casei Regale, care era împroșcată zilnic cu tot felul de dejecții și calomnii ordinare. Răposatul Vadim Tudor îi dădea cu ”Mișu Bâl-Bâl și turma lui de capre”, presa iliescană fabula despre averile fabuloase cu care a plecat M.S. Regele în 1947, un președinte al Senatului (Oliviu Gherman) și-a permis chiar în plin for legislativ să lanseze o frază lubrică (”Care Ana? Eu nu am avut-o pe regina Ana?!”).

Speram într-o restaurație monarhică undeva după 1996. Cred și acum că, de exemplu, dacă adevărul istoric ar fi fost spus românilor, prin 1997 sau 1998 un referendum pentru regalitate ar fi avut șanse de câștig, dar nimeni nu a vrut să riște, nici Casa Regală, nici puterea lui Emil Constantinescu, al cărui regim a fost caracterizat prin sferturi de măsura. În acea perioadă i-am cunoscut personal (cam mult spus) pe Majestățile Lor Mihai și Ana, la un eveniment de protocol. Eram așa de emoționat încât țin minte că i-am spus ca un bleg Reginei Ana ”Săru mâna Majestate, încântat!”.

Ion Iliescu dintre 2000 și 2004 a fost un personaj complet diferit de cel din intervalul 1990-1996. Dacă în anii 90 Iliescu și ai săi erau necrofili (iubeau o stuctură moartă și îngropată, Uniunea Sovietică) și au dus o politică stângist populistă care a încremenit țara vreme de 6 ani, după 2000, Iliescu, secondat de abilul Adrian Năstase și-a dat seama că nu există altă șansă decât apropierea de Nato și UE. În aceste condiții nu mai ținea să împiedici un cetățean român și fost șef de stat să intre în țara lui, nici să-i negi drepturile fundamentale.  Asta, mai ales în condițiile în care cetățeanul respectiv e înrudit cu mai toți regii din monarhiile constituționale funcționale din Europa. Cred că politica zăhărelului care a urmat după cea a pulanului a fost o inițiativă a lui Adrian Năstase, care poate fi acuzat de multe dar nu de prostie. A fost abil pilotat în anturajul Regelui fiul unui nomenclaturist al PSD Iași, care a fost, după unele surse și ”persoană de sprijin” a alteței sale Securitatea. După ce Năstase a îmbrăcat domnul respectiv în uniformă de colonel și a început să retrocedeze cu țârâita, diverse proprietăți Casei Regale, coabitarea a fost gata. Mă gândesc ce o fi fost în mintea M.S. Regelui Mihai când a trebuit să joace hora-n bătătură cu Ion Iliescu la premiile revistei V.I.P. sau să se întrețină cordial cu Năstase pe la diverse dineuri ori, mai de curând, să se tragă în poză cu ”aristocratul” Liviu Dragnea.

Prințesa care organiza lupte ilegale de cocoși prin SUA sau dezmoștenirea prințului Nicolae (pe care eu îl vedeam o speranță), acuzat de apucături de Carol al II-lea au alterat imaginea Casei Regale și au consolidat peste măsură preluarea instituției de către cuplul Margareta-Radu Duda.

Sfârșitul M.S. Reginei Ana m-a întristat peste măsură. Era o doamnă adevărată, care a suportat cu stoicism vicisitudinile unui exil lung și sărăcăcios. Era o prezență discretă, care nu voia să iasă în prim plan. Urmărindu-i puținele interviuri acordate, mi-am dat seama că avea mult umor și inteligență speculativă. Cred că a fost așa cum trebuie să fie o aristocrată nu atât prin genealogie, ci prin spirit. Odată cu moartea ei , Dumnezeu să o ierte, Casa Regală va intra într-o altă dimensiune.

Probabil, va fi făcută ONG de interes public, ceea ce va însemna o oarecare dependență de bani de la buget. Palatul Elisabeta va deveni un loc unde diverși politicieni se vor repezi să cineze cu prințesa Margareta și Radu Duda, în scop de poză. Prințul consort va mai lansa niște cărți de bucate și amintiri de călătorie. Din păcate, Casa Regală a României, percepută inițial ca o scorpie intransigentă de către clasa politică autohtonă, a fost îmblânzită. Eu o preferam sălbatică, gata să taxeze orice fel de derapaj antidemocratic și fără nici un fel de legătură cu politicienii dâmbovițeni fie ei de orice orientare. Adică să nu fie sub vremi.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s