Margarina în vremea revoluției

 

-Trebuie să ocupăm toate instituțiile de stat, să-i blocăm. Ministere, primării, gări, poștă, să-i paralizăm, criminalii dracului. În filme așa se face, hai și noi.

-Dacă trag în noi?

-Ăia care-au murit aseară nu s-au gândit așa, hai să acționăm.

Dialogul ăsta se purta în dimineța de 22 decembrie 1989, în Piața Rosetti, într-un grup de puști, majoritatea elevi sau studenți.  Era ora 9 jumătate-10, Piața Universității era încă blocată de elevi de la școala de milițieni, militari în termen, milițieni de-a binelea și securiști.  Dinspre Titan și Militari veniseră câteva mii de muncitori, unii cu pancardele de la manifestațiile 23 August sau 1 Mai de pe care acoperiseră cu vopsea pasaje de lozinci, cu steaguri găurite. ”Oamenii muncii” zbierau, agitau pumnii, amenințau cu bețele de steag, dar între ei și milițiano-militaro-securiști nu începuseră violențe. Eu și prietenii mei ne apropiasem în fața la Intercontinental de un grup de milițieni juvenili de la Băneasa și încercasem să-i luăm la sentiment cu texte de genul ”și voi sunteți români”, ”aveți acasă părinți și frați ”și alte d-astea. Idila s-a întrerupt când a venit un tablagiu lung și deșirat cu un câine lup agitat  prins în lesă. A zis : ”Bă cărați-vă, dacă-i scot botnița lu ăsta și-i dau drumul pe voi vă face franjuri!”. Ne-am retras spre Rosetti, să regândim tactica de luptă. Cea mai apropiată instituție a statului din zonă era Ministerul Agriculturii pe care am luat hotărârea eroică să-l ocupăm.  Un prim obstacol era un lanț cu lacăt pus pe o poartă masivă din fier.

-Serbănică, stai vis-a-vis, ia bă o pânză dă bomfaier d-acasă. Șobolanii dinăuntru nu mișcă, s-au căcat pe ei de frică! (…)

-E al dracu de gros, bre, hâr, hâr, hâr…Ieșiți bre afară și deschideți-ne, că discutăm altfel dacă nu… Ai dracu lași…

-Hai, că încet încet se duce, hâr, hâr, hâr, hââr. Încă nițel…hâr, hâr, zbing. Ia Tomiță lanțul să avem cu ce să ne apărăm! (…)

Lanțul de pe poartă e în posesia mea și-n ziua de azi. Ajunși în curte ne-am dus la ușa cea mare de intrare în clădire și am constatat că e încuiată. Răcnetele către securiștii misterioși din interior,  pornind de la treburi de tipul ”captatio benevolentia” până la amenințări cu moartea și justiția dreaptă a poporului nu au avut niciun efect. Până la urmă, am continuat asaltul victorios cu un târnăcop și un topor, găsite oportun la un rastel contra incendiilor, cum erau pe vremea aia, aflat în curte.  După vreun sfert de oră, eram înăuntru, unde domnea o liniște suspectă. Dușmanul nu se arăta de nicăieri. Peste alte 10 minute, făcusem primele victime, niște portrete clasice ale lui Ceaușescu (varianta ”într-o ureche”) găsite în niște  birouri descuiate . Am jucat nițel sârba pe mutra cârmaciului. La etajul doi sau trei, nu mai țin minte, am gasit o ușă capitonată cu catifea vișinie, pe scria ”Cabinet ministru”.  Am apăsat pe clanță, era închis, așa că am presupus, absolut firesc, faptul că înăuntru ne aștepta o mare confruntare cu o hoardă de nomenclaturiști înarmați până-n premolari.

Cutia de plastic

Intarea în cetate a cedat destul de usor după ce târnăcopul a fost folosit drept pârghie. Mai întâi ni s-a părut suspect un fișet, unde am găsit patru sticle de whisky. Mai văzusem la tata, dar n-am putut să mă abțin:

-Uite ai dracului ce se îmbuibau în timp ce poporul murea de foame.

-Suntem 7, cum le împărțim?

-Le bem  aici, s-ar putea să fie ultimele din viața noastră!

Într-un dulap  făcut din lemn am mai dat peste 6 cartușe de Kent lung, cu castel.

-Ai dracului nenorociți, noi nu mai găseam nici Carpați și io-te la ei!

-Pe astea zic să le împărțim…

-Sunt șase…9 pachete de căciulă și restul le punem la comun, cât stăm aici, dacă se întorc ăștia nu știm cât tre să rezistăm!

Ultima redută era frigiderul. Înăuntru ne așteptau 3 rude de salam de Sibiu și două cutii misterioase, din plastic. Salamul știam ce e, dar cutiile pe care scria ceva pe ungurește ne speriau puțin. Conțineau un fel de cremă, despre care nu habar n-aveam dacă e otrăvită sau poate exploda. După un gât sănătos de whisky, pentru curaj, am luat puțin și prudent, cu vârful unghiei din conținutul unei cutii.

-Bă, futu-i în gură, e margarină, da-i mult mai bună ca aia normală. Ai dracu, aveau margarină în cutie de plastic, care a mai văzut așa ceva!?

-Șerbănică, fugi repede la mă-ta și adu o pâine –două!

Până atunci, avusesem parte doar de o mizerie de margarină, ambalată într-o hârtie cerată grețoasă. Serbănică a venit repede cu patru franzele. Nu mai fusese până la mă-sa fiindcă între timp poporul spărsese vitrinele magazinului de pâine de la Colțea, de unde amicul se servise direct. M-am instalat pe scaunul secretarei ministrului și mă credeam în altă lume. Sorbeam whisky dintr-un pahar de cristal găsit acolo, mă uitam pansiv la fumul albăstrui scos de un Kent din care trăgeam și în același timp molfăiam un sandwich cu margarina-minune și salam de Sibiu. Aveam viziuni cu o Românie democratică și prosperă, în care toată nația o să fie fericită.  Eram atât de absorbit de viitorul patriei încât nici nu îi băgam în seamă pe prietenii mei care se cam piliseră și vorbeau despre femei imaginare. Reveria mi-a fost întreruptă de un țârâit metalic prelung. Am ridicat receptorul telefonului din fața mea.

-Alo, cabinetul tov ministru?

-Da!

– Să trăiți!Sunt tov. Pârvu, secretarul cu agricultura de la Teleorman. Am transportul de 40 de tone de soia pentru fabrica de șrot de la Urziceni. lalomița nu mai răspunde la telefon. Nu știu dacă să-i dau drumul. La noi e liniște, dar așa cum a spus și tovarășul Ceaușescu la teleconferință sunt situații delicate în țară. Aștept indicațiile dumneavoastră, de la centru, ce să fac cu transportul.

-Băgă-l cur, criminalule! D-aci înainte să mănânci salam cu soia numai tu, cu neamul tău de criminali. Ați înfometat poporul!

-Ce-i asta, tovarășe?! De ce n-a răspuns tovarășa secretară? Cine e la aparat?

-E poporul, boule!

I-am trântit telefonul și am mai luat o gura din pâinea cu margarină. Între timp, prin geamul deschis să mai iasă fumul de Kent se auzeau motoare de elicopter.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Am un deja vu, ☺ cred ca l-ai mai postat acum catva timp.!

    2016-01-21 11:27 GMT+02:00 „Istorii încâlcite” :

    > Toma Roman jr posted: ” -Trebuie să ocupăm toate instituțiile de stat, > să-i blocăm. Ministere, primări, gări, poștă, să-i paralizăm, criminalii > dracului. În filme așa se face, hai și noi. -Dacă trag în noi? -Ăia care-au > murit aseară nu s-au gândit așa, hai să acționăm.” >

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s