Marea pârjoleală

Nu pot să spun că nu mă încearcă un sentiment de mulțumire la gândul că guzganul pesedist și cocoșelul băsist au fost trimiși la refacere și odihnă într-un loc cu gratii. Deasemenea îmi place ideea că DNA umblă și la baroni locali de tipul domnului Pinalti. Practic, ăia care erau pentru mine niște simboluri ale corupției invincibile, niște modele de ciorditori de succes de mare anvergură, se duc dracului. Pesediști, pâmpiști și peneliști, prinși într-o mare horă a panacotărilor spectaculoase, de tipul scandalului Microsoft, ajung la pârnaie ținându-se de brăcinari cu mari oameni de afaceri umflați cu pompa, de tipul lui Nicu Niro. Chestia asta, pare sănătoasă pentru societatea românească, însă, în spatele ei se vede ceva tragic. După ce onor procurorii anticorupție au pârjolit escrocii de stânga și de dreapta care de douăzeci și ceva de ani fac ce vrea mușchiul lor, nu se întrevede o nouă generație de oameni mai cinstiți și băgați în politică. Se pare că se cam duc dracului valuri de escroci economici care au jucat leapșa cu statul în anii 90 și 2000, dispar și suporterii lor din zona politică, dar nu văd ce desant de politicieni și oameni de afaceri ceva mai albi îi va înlocui. Bancul de pești pirahna care a devalizat țara pare să fi eșuat, dar luciul de apă nu e populat cu niște ființe mai pașnice și mai simpatice.

Toată chestia asta mă face să mă simt exact ca și cetățeanul turmentat. Duminică, o să pălesc cu ștampila pe Iohannis, nu fiindcă-l consider cinstit sau deștept, ci fiindcă pare o soluție de avarie, un plasture-paleativ pentru dezumflarea țărișoarei. Totuși, în general, stau și mă gândesc: ”Io cu cine o să votez?”