Prima binefacere a democrației

Era pe 25 decembrie 1989. Apărusem acasă după o seamă de mari vitejii revoluționare, petrecute în ultimele trei zile. Printre ele aș aminti că am ”ocupat ” Ministerul Agriculturii luându-i lanțul de la poartă (în interior nu era nimeni), că am tras anapoda cu un pistolet Carpați (voiam să văd cum funcționează și am spart geamul unui oficiu poștal) și mai ales că pipăisem pe țâțe o groază de femei. Făcusem cu mai mulți băieți din cartier un filtru de ”vigilantes”și umblam prin sutiene pe motiv că ”Știți, teroristele își ascund gloanțele între sâni, trebuie să vă percheziționăm, așa-s indicațiile!”. Fumasem mai multe pachete de Carpați, ba chiar și de Kent-ul românesc, Cișmigiu, rechiziționate în numele idealurilor sfinte ale revoluției de la o tutungerie din Piața Rosetti, a cărei ușă fusese făcută zob de avântul democratic. Aveam doar 14 ani, îmi scosesem din minți părinții, dispărusem de acasă dar totuși îi sunam din când în când de la un telefon public cu fise de un leu să le spun că-s bine. Pe 25 decembrie, m-am decis să mă duc la ai mei. Am plecat țanțoș cu geaca de camuflaj de la ”Vânătorul și pescarul”, încinsă cu o brasardă tricoloră pe o mânecă și cu lanțul a agricultorilor ălora la brâu, în chip de armă.Mai am toate aceste artefacte și acum…
Taică-meu s-a abținut cu greu să nu-mi fute două palme pentru că ”Puteai să crăpi ca prostul, idiotule!”. Maică-mea a mormăit și ea ceva, dar mi-a adus niște sandwich-uri cu salamul de Sibiu ținut pentru revelion, sacrificat înainte vreme de bucurie că picase Ceaușescu. Ai mei nu m-au mai băgat în seamă, se uitau la televizorul color Cromatic luat cu o lună înainte (mare victorie), pe al cărui ecran apărea ciclic crainicul cu meclă de fante comunist George Marinescu și zicea că ”dictatorul și sinistra sa soție au fost executați, vom difuza în curând imagini”.
Aici fac o paranteză…De mai mulți ani, de când se construise metroul, în apartamentul nostru nu prea mai venea nici apă rece, darămite apă caldă. Cu toate că stăteam la etajul 2, presiunea era foarte scăzută și zilnic trebuia să mă duc până la subsol cu două canistre de câte 20 de litri și să le umplu de la o țeavă unde curgea anemic apă. Așa aveam ce să bem și cu ce să ne spălăm sumar, baie făceam pe la diverse rude.
În timp ce ai mei beleau ochii la ecran, m-am dus la budă. Șezând pe tron, într-o doară, am dat drumul la apă, la chiuvetă. A venit și era chiar fierbinte. Pur și simplu tot poporul se chiombea la televizor, fiindcă morbiditatea publică e mare, să-l vadă pe Ceaușescu ciuruit și așa era presiune cât să ajungă apa și la noi. Am umplut cada și m-am băgat în ea. Priveam plin de speranță la becul chior din baie și picasem într-o serie de reverii. Am observat că maică-mea scosese și săpunul bun, Rexona, pe care-l ținea pentru concediu. Simțind ”mirosul occidentului” din săpun, având flash-back-uri cu femeile pe care le percheziționam intrasem în erecție…Aveam viziuni cu concerte de rock, țigări Kent, bere Dab din care băusem doar o dată. Am adormit în timp ce mă mângâiam molcom pe organul erect…Când m-am trezit, dârdâiam, se răcise apa complet și se auzea înfundat taică-meu, care spunea: ”Ne mai țin mult ăștia, ai dracului?! L-au făcut scăpat și ne păcălesc?”

Anunțuri

Un comentariu

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s