De bello dacico, variantă modernă (II) Dacomanii de azi

Imediat după 1990, unele personaje din perioada lui Ceaușescu au continuat să bată kosonul pe tema dacilor. Aici l-aș aminti pe defunctul Iosif Constantin Drăgan, care a plătit bani grei să se sculpteze la Porțile de Fier o ditamai căpățâna lui Burebista, pe un mal al Dunării. Napoleon Săvescu, șmecher, a reușit să facă tot felul de reuniuni și chiar un congres al dacomanilor, pe banii fraților Păunescu, de care-l leagă probabil o legătură ocult-gradată provenită de pe vremea ciuruitului cârmaci. Pe lângă ăștia, a mai apărut o pastă formată din demenți manifești, conspiraționiști și escroci.
Balamucul lui Zamolxe
Astă iarnă, prin ianuarie, m-a mâncat în cur să merg la Babele împreună cu un prieten. Mi-am dat sufletul până la cabană, fumez mult și eram și mahmur în ziua respectivă. Am campat la o cabană a Salvamontului, unde, de plictiseală, am început să bem cu un ipochimen care manipula, în joacă, un piolet de alpinist. Ăla era pornit pe ”jidano-masonii” care au pus mâna pe Roșia Montană nu fiindcă ăia vor să polueze cu cianuri sau să ciordească aurul țării. Era convins că în galeriile antice de acolo se ascunde Zamolxe, care e nemuritor, și că masonii, care-s slugile extratereștrilor, vor să-l răpească, să-l ducă-n altă dimensiune și să-i fure înțelepciunea. Cum pioletul era piolet, iar eu îmi uitasem la rever o insignă cu un compas, am pretextat că mi s-a aplecat, am ieșit la o plimbare și mi-am extras rapid ce avem prins de cămașă. Am avut timp să-i blestem repede pe Pavel Coruț și Radu Cinemar ( de fapt, Dan Bozaru, un servitor din secta lui Grig Bivolaru) care scriu tot felul de inepții daco-conspiraționiste.
Mai cunosc despre existenţa unei serii de dacomani de extremă dreapta, aproape toți cazuri de cămeșoi getic de forță. În SUA stă unul Constantin Burlacu, zis Dacialan, mare dușman al cultelor creștine pe care le consideră o invenție diabolică evreiască. Tot halește ”jidani” pe o pâne imaginară, se consideră ”șeful legionarilor” și vrea să ne reîntoarcem, in-corpore, la cultul lui Zamolxe. El e un caz clinic la fel de ciudat ca și al unui june, Andrei Molnar, șeful unei ”Societăți Gebeleizis”. Ăsta spune că dacii au fost primii arieni, visează lupi verzi pe pereții patriei, se crede un fel de nazist-păgân, iubește zeitățile dacice și face niște ritualuri idioate în care dă foc unor cruci. Dealtfel, acum câțiva ani, la Sarmisegetusa, l-a și umflat poliția când făcea așa ceva, dar, în loc să vorbească prin intermediul undelor cu spiritul lui Bendis dintr-o rezervă de spital, l-au lăsat liber.
Dacii ca biznis
Pe un palier superior, se află niște cetățeni care s-au gândit să transforme geto-dacii într-o întreprindere profitabilă. Ei au un public țintă format din semi-docți cu studii medii și superioare, cărora le bagă-n cap că le împărtășesc nu știu ce secrete și informații ocultate de către istoria oficială. De prin 2011, au făcut un fel de cartel care se ocupă cu organizat congrese de hermeneutică, daco-turism, vânzarea de cărți și DVD-uri cu bazaconii, medicină geto-dacă și haleală la fel. Oamenii mizează pe un amestec de beție de cuvinte cu ”misterele orientului”, bionenergie și îi rătutesc de cap pe unii care scot banul. De exemplu fac meditații în care invocă ”vortexul sacru și arborele vieții dacice”. Se fac tabere prin munți, unde-i învață pe fraieri să umble pe cărbuni încinși, să baloteze-n stomac buruieni și să doarmă sub cerul liber. O asemenea distracție, făcută cu investiții minime pentru organizatori și risc de arsuri, pneumonie și căcare împrăștiată pentru participanți, costă ”puțin”, între 12 și 15 milioane de lei vechi pentru 7 zile cam cât un sejur la un hotel de patru stele, all-inclusive, la mare în Bulgaria.
Din categoria asta, l-aș aminti pe un Dan Brown de mucava, Daniel Roxin, autorul unor filme kitsch, în care pretinde că etruscii erau de fapt daci, că dacii au refăcut ”statul centralizat” al lui Burebista după retragera lui Aurelian, că pe „Tăbliţele de la Sinaia”-o invenţie de secol XlX- s-ar afla nu ştiu ce „adevăruri tulburătoare”, ba mai amestecă în ciorbă şi ceva bioenergie. Mai e unul, Vladimir Brilinski (ăsta da, pui de dac!), prieten cu primul, care s-a autointitulat „Păzitorul cetăţilor dacice” şi organizează tabere-n munţi, o cucoană paranormală la cap, Elena Bliţ, care aude daci cu ochiul minţii şi o mulţime de şamani, shambalioţi, mari preoţi şi vraci mai mici.
Nu pot să-l uit nici pe generalul Mircea Chelaru, un apropiat al găştii vesele. Ajuns, probabil din greşeală într-un ONG onorabil, a format o lojă numită Zamolxe. De acolo, până la formarea unei para-masonerii personale, care să umfle bani de la tembeluţi, a fost doar un pas. Despre „Ordinul cavaleresc Sfânta Maria” şi asocierea generalului cu un „bucătar dacic”, Liviu Pandele, proprietarul unei cârciumi botezate „Cramele lui Zamolxe”, găsiţi aici: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/generalul-mircea-chelaru-ordinul-suveran-sfintei-fecioare-maria-mare-preot-635228.html#
De ce prind oameni în plasă?
Nu sunt psiholog profesionist, dar pot să-mi dau cu părerea. Frustrările cetăţenilor români, în condiţii de depreciere a vieţii economice şi politice sunt mari. Peste asta, se mai adaungă şi un clasic complex de inferioritate faţă de culturile occidentale. Despre daci se ştiu destul de puţine, aşa că se poate spune aproare orice pe principiul „demonstrează că nu-i aşa”. Raportarea la un trecut mega-glorios şi fraza „vom fi ce-am fost şi chiar mai mult decât atât” par să rezolve traumele mentale ale unora. În plus se mai adaugă şi reflexul de ţaţă refulată, care vrea să se ştie părtaşă la tot felul de „adevăruri din spatele adevărului” şi „dezvăluiri cutremurătoare” precum şi destul de des întâlnita tendinţă sectară a oamenilor…

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s