Merci, Dinu Patriciu!

Mă uitam la televizor cum îl bagă-n pământ pe fostul miliardar și mi-a trecut prin cap ideea să spun cum l-am cunoscut pe decedat.
Era prin 2006, când Patriciu era pe culmile notorietății sale de bogătaș fiind considerat românul cu cele mai multe lovele. Fiindcă, atunci când îl săltase Băsescu pentru o noapte, nea Mircea Dinescu se dăduse cu curul de pământ în fața tribunalului și zbierase ”Arestați capitalismuuu românesc!!!”, poetul gastronom îi intrase în grații conului Dinu, chestie pe care îi și vârâse pe gât publicațiile sale din acel moment, Plai cu Boi, Aspirina sărcului, Dilema și Rom sărac, rom bogat. Ultima revistă, care n-a apărut niciodată, era o băsneală cu țigani prin care nea Mircea încerca să obțină nu știu ce finanțări europene și autohtone, de la diverși bulibași. În voia curenților marini, nu se știe de ce, mă numise pe mine redactor-șef la chestiunea asta, lucru care nu-mi folosea la nimic, fiindcă viitorul patron de la ”Lacrimi și sfinți” uita să mă plătescă.
Nu mică mi-a fost mirarea când odată preluați de Dinu Patriciu, au început să intre banii pe card. Mai mult chiar, mi-am făcut o redacție romo-română, unde am angajat, ca la casele mari, și o iubită de-a mea care nu prea avea treabă cu ce era acolo. Făcusem niște numere de probă și așteptam să-i prezint proiectul spre aprobare chiar lui Patriciu. Într-o bună zi, nea Mircea ne-a anunțat că marele om (la propriu) va descinde în clădirea de pe Dorobanți unde funcționau revistele preluate de la Dinescu și va ține o ședință cu șefii de redacții. Mi s-a sugerat că ar fi bine să-i prezint și numerele de probă și să obțin aprobarea pentru lansarea revistei. Uitându-mă pe geam, înainte de ora anunțată, am văzut cum oprește un Bentley auriu (nici Dan Diaconescu nu s-a gândit să-și dea limuzina cu aurolac) mare cât un vas petrolier. Din el a descins Patriciu, urmat de D.F. o tipă cu craci până-n ochi, despre care se spunea că i-ar fi tare apropiată. El avea un fel de conduri rozalii din antilopă, nădragi albi, sacou lejer de pictor din secolul XIX, ce mai, ținută de boemie jucată a unui ortoman plecat în locuri exotice. Ne-am înșirat toți redactorii șefi la o masă, el cu domnișoara stăteau pe partea cealaltă. A început să vorbească, dacă mai țin bine Gandi Georgescu, redactorul-șef de la Plai cu Boi. Patriciu, care venise iritat de ceva, mormăia din când în când ”Mda!”, ”Interesant”, ”Mai vedem”. Pe la mijlocul expozeului lui Gandi, i-a sunat mobilul (Vertu, dacă nu mă înșel), și după câteva secunde s-a încruntat și a zis: ”Nu vă privește pe dumneavoastră! E o mojicie!”. Nervos, i-a făcut semn”icoanei cu picioare lungi”, a bingănit ceva de genul ”discutăm altă dată” și a plecat.
De atunci, nu l-am mai văzut. Revista țigănească nu s-a materializat. Dar, spre fericirea mea, am continuat să iau, vreme de 9 luni, leafa de redactor-șef fără să fac nimic. Cum lucram și la Jurnalul Național în același timp, a fost una dintre perioadele mele de maximă prosperitate. Până la urmă, probabil cineva de la contabilitate mogulului s-a prins că 9 oameni iau leafă fără să presteze ceva.
Oricum, pentru episodul ăsta, spun ”merci, Dinu Patriciu!” și ”să-ți fie țărâna ușoară!”.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s