Rafinamentul aristocrației roșii: urina albastră

Ion Mihai Pacepa, în cartea sa ”Orizonturi roșii”, relata o scenă, nu știu cât de reală, cu Nicu Ceaușescu, beat clește, pișându-se pe stridiile unor înalți nomenclaturiști. Dacă s-a întâmplat așa, flăcăul-moștenitor nu făcea decât să respecte o tradiție smulsă din vâltoarea luptei de clasă.
De ceva vreme cunosc, și am făcut și o serie de interviuri cu un personaj posesor al unui destin fabulos. Comandorul Anton Bejan este, după toate probabilitățile, ultimul ilegalist al PCR în viață. Anul acesta împlinește 95 de ani. A fost pe rând, refugiat în URSS în timpul războiului, ofițer politic în divizia roșie ”Horia Cloșca și Crișan”, aghiotant al Dr. Petru Groza, apropiat, la modul fizic de fata lui Gheorghiu-Dej, Lica, ofițer superior de marină militară, complotist împotriva lui Ceaușescu în anii 80.
Chiar dacă nu am fost politic pe aceeași lungime de undă niciodată, eu fiind de dreapta și domnul comandor păstrându-și, chiar și la vârsta asta înaintată convingerile de extremă stânga, am avut totdeauna cu dânsul niște dialoguri sincere, care, odată publicate, nu pot fi decât benefice pentru refacerea cât mai fidelă a istoriei României din secolul XX.
De curând comandorul Bejan a publicat într-un tiraj confidențial, la Editura Semne, un volum intitulat sec ”Memorii”. Cartea e de apreciat fiindcă autorul nu se lansează în înflorituri, metafore, filozofeală ieftină și judecăți de valoare. El doar relatează, aproape cinematografic, diverse întâmplări prin care a trecut.
Revenind la începutul articolului, nu pot să mă abțin să nu relatez un episod din carte, în care a fost implicată fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe când aceasta avea în jur de 20 de ani, în 1948: ”Ea nu putea să o sufere pe soția unui ministru și om politic, care, de câte ori o întâlnea, o agasa cu observații și sfaturi. Într-una din zile, când a plecat la munte cu un grup din care făcea parte și soția respectivului ministru, întâmplarea a făcut ca Lica să doarmă cu ea în aceeași cameră la o cabană. Când s-a înapoiat la București, ne-am întâlnit și mi-a spus: ”Știi ce i-am făcut baborniței? M-am pișat pe periuța ei de dinți.””
Trag de aici concluzia că prinții moștenitori comuniști erau frustrați că nu puteau pretinde că au sânge albastru, ce trecea prin vene fiind obligatoriu roșu, precum ”drapelul neînfrânt al clasei muncitoare”. Din cauza asta, își plasau urina nobiliară pe diverse chestii pe care le băgau în gură subordonații taților lor.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s