Mușchii PSD și soluția universală

Bănuiam de ceva vreme că USL se duce pe copcă. Mi s-a părut că se va sparge buba încă de când PSD a început să-și umfle masa musculară cu steroizi anabolizanți ciordiți din dulapul lui Dan Diaconescu. Nu intuiam însă momentul, credeam că treaba o să se rupă după europarlamentare, după ce Ponta și ai lui vor lua aproape dublu față de liberali și, vor cere cu glas tare ca algoritmul electoral să se respecte și în structurile executivului. Pretextul Iohannis, până la urmă o copilărie, a scos la iveală un adevăr trist pentru liberali, spus cu subiect și predicat de Liviu Dragnea: ”Putem guverna și fără PNL, avem majoritate în parlament!”.
E important de consemnat că tărăboiul a pornit de la un non-partid, PC, care vrea și el vice-premier. Entitatea asta, de fapt o reuniune de oameni de casă a lui Dan Voiculescu și o strânsură de parlamentari pârnăiabilo-anonimi e în tot și-n toate. Nu mai e o ”soluție imorală”, cum spunea la un moment dat Traian Băsescu, ci un fel de șperaclu universal cu care se sparg coaliții și se încheie alianțe. PC a fost aliat și cu PD și cu PNL și cu PSD. Taica Voiculescu, un capelmaistru fără talent, dar versat, peste trâmbițele Antenelor, își negociază la sânge orchestra de suflători pentru nunți, botezuri sau, cum e cazul de față, funeralii fără fast.
Ruperea USL acum ar conveni și lui Crin Antonescu,i-ar da timp să facă pe victima și să încerce să scoată în față, până la prezidențiale, un tandem făcut din el și Iohannis. Asta nu înseamnă că ar avea altă șansă decât să piardă la un scor onorabil, în turul doi al prezidențialelor. Neinspiratul șef al PNL nu are aparatul teritorial al PSD în spate, iar Antenele și România TV sunt în ograda lui Ponta.
Am o singura curiozitate, care e prețul trecerii PC, pentru a nu știu câta oară, de la dreapta la stânga. Potențialul președinte Victor Viorel Ponta îl va grația pe probabilul deținut Dan Voiculescu, la anul? După asta, îl va și proclama erou național? Nu de alta, dar varano-motanul știe să-și aranjeze ploile…

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s