Cu Pascal Bruckner la vrăjitoare

Prin 2005, Marius Tucă mă ținuse claustrat la Vaslui vreo două săptămâni să întorc pe toate fețele ”crima de la Tanacu”. Mă scremeam să scriu în fiecare zi ceva nou și, din cauza asta i-aș fi tras un sincer cap în gură ”exorcistului” Daniel Corogeanu fiindcă datorită lui zăceam acolo. Întors la bază, aveam o aură de specialist în scos draci și crime ritualice. La vreo lună și ceva după tărășenia cu moartea măicuței Irina Cornici, am primit o altă misiune măreță, să-l pilotez și să-l ajut să se documenteze la locul faptei pe Pascal Bruckner, tocmit de un mare ziar franțuzesc să comită un reportaj despre ce se întâmplase la Tanacu. Am stat cu el la Vaslui și Iași, dar despre asta o să povestesc altă dată. În mod cert, pot să spun că franțuzul mi-a devenit brusc simpatic după ce a început să sacrifice o părticică din diurna generoasă pe care o avea, convertind-o în diverse alcooluri tari, pe care le consumam împreună (mai mult eu).
Ajunși la București, Pascal mai avea vreo două zile de stat, să reglemeteze nu știu ce afaceri cu editorii lui de aici. Văzându-l plictisit de intelectuali și lume bună, m-am gândit să-l distrez. I-am propus să mergem la un bal de travestiți organizat de Accept sau la amica mea vrăjitoare țigancă. Fac o mică paranteză, să explic despre ce e vorba. Cu ceva timp înainte, trecând printr-o criză financiară, mă jucasem de-a P.R.-ul doamnei respective, să-i spunem S., una dintre nenumăratele fete ale unei ”regine” cu nume de localitate din Prahova. Ei i-am făcut una dintre artisticăriile de care sunt foarte mândru, anume un afiș cu chenar verde-praz și roz care încadra mutra prințesei (o morsă cu dinți de aur) căreia îi spurapusesem pe cap o coroană scanată de pe un cartuș de țigări. Mesajul era năucitor: ”Pe ea a consultat-o Papa, apelați și dvs cu încredere!”.
Pascal s-a arătat interesat să discute cu o vrăjitoare, așa că am sunat cetățeana, să arunc buzduganul:
Eu: Toma sunt…
Ea: Halo, ai arânjat să vină la mine Iri cu Moni? Îți dau 300 dacă-i aduci…
Eu: Nu da vin cu un scriitor din Franța de-l știe toată Europa și America!
Ea: Scriitor de mă dă la televizor?
Eu: Nu…scriitor de scrie cărți…dacă-i place te dă în cărți!
Ea: Da la Evenimentu mă dă? Cum îi zice?
Eu: Pascal îi zice, poate te dă…
Ea: Fă, notează-n agendă că vine Tomiță cu unu Pascale de mă dă în cărți!
Țin să spun că doamna S avea un fel de menajeră-secretară româncă,ei i s-a adresat cu ”fă”.
Pe la 7 seara, cu Pascal de-o aripă, eram la reședința amicei mele, un palat cu nenumărate camere pe Bulevardul Antiaerianei. Un fel de șambelan ne-a condus până în sala de bal, unde S trona pe o canapea stil, în jurul căreia aranjase tot felul de momâi, fusuri, vârtelnițe, rădăcini și alte obiecte de recuzită. Nouă ni se pregătiseră două tronuri de-a dreapta și de-a stânga stăpânei. La o bătaie din palme, servitoarea româncă a apărut împingând o tavă pe rotile, plină cu sticle de whisky și coniac. Doamna S a studiat conținutul și a apostrofat-o pe domestică: ”Adă fă și niște red bule să pună domnu Pascale în uischi!”
Cum făceam și pe tălmaciul i-am spus că Pascal e interesat să-i ghicească. S-a declanșat: ”Să vede că i-a plăcut femeile…îi om dă viață…întreabă-l dacă are amețeli dă cap…a fost și-n America, e umblat…pleacă iar peste trei puncte.”
Mă chinuiam să traduc bazaconiile astea, când S a dat o lovitură decisivă: ”Îi problemă mare…are argintu viu dat pe ape…e mult, lucrare grea, da o să mă duc la baltă pentru el, să desfac vraja.”
Pascal, încruntat, făcea din când în când ”hein?” și ”qua?” în timp ce eu încercam, să-i explic cum stă treaba cu ”l argent vivant”. Văzând o urmă de îngrijorate, S a dres busuiocul. Și-a băgat o mână în sutienul ei imens și a scos dintre țâțe două bancnote mototolite de 100 de euro. A zis: ”Îi rezolv lucrarea gratis, dacă mă dă pă spatele la carte cu poză, adresa și număru de telefon, să vie toată Franța la mine. Îi mai dau așa, înainte și astea doo sute.”
I-am tradus lui Pascal destul de fidel și el s-a dovedit înțelept: ”Spune-i că sunt onorat, dar să-mi dea banii și să facă ritualul după ce o pun pe copertă, așa e cinstit!”
Am mai stat ceva timp, am degustat din băuturi și am conversat lejer despre viață.
Nu am auzit ca până în ziua de azi ca Pascal să o fi pus pe S cu adresa și numărul de telefon pe coperta 4 a unei opere. Cred că a scăpat și de cantitatea mare de argint viu, fiindcă, la cât călătorește și ce filtre sunt pe aeroporturi, mai mult ca sigur că acum ar fi fost la pușcărie pentru trafic cu mercur.

Anunțuri

Un comentariu

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s